sâmbătă, 11 septembrie 2010

PRELUNGIREA MANDATULUI DE SEF AL ARMATEI - DEZAMAGIRE TOTALA

Joi, 09 Septembrie 2010 09:33
Scris de M.A.B.
Email
. Presedintele Traian Basescu a semnat miercuri, 8 septembrie, de Sfanta Maria Mica, un decret prin care a prelungit mandatul amiralului cu patru stele Gheorghe Marin in functia de şef al Statului Major General. Aflat de patru ani in fruntea Armatei, amiralul a reusit sa ramana un ilustru necunoscut pentru majoritatea cetatenilor Romaniei. In schimb, a fost implicat in scandaluri rasunatoare din lumea militara. Iar, in ultima vreme, din ce in ce mai multe voci ale militarilor in rezerva ii contesta public “calitatile” si “reusitele”, in timp ce multi militari activi se manifesta timid, exprimandu-si nemultumirile legate de seful SMG pe forumurile anumitor publicatii, sub protectia anonimatului. Si, bineinteles, in aceste cazuri, amiralul este tratat “la pachet” cu protectorul si mentorul sau, cel care l-a numit si mentinut in functie, Comandantul Suprem Traian Basescu. Pentru ca nu toata lumea este obisnuita cu organizarea Armatei, trebuie sa precizam ca Statul Major General asigură conducerea, organizarea, planificarea şi operaţionalizarea forţelor, ridicarea graduală a capacităţii de luptă şi mobilizarea armatei, conducerea operaţiilor întrunite, antrenarea comandamentelor şi trupelor, pregătirea de bază şi de specialitate a personalului militar în activitate şi în rezervă, managementul carierei individuale a personalului militar, planificarea armamentelor, standardizarea în domeniul militar, implementarea sistemului de comandă, control, comunicaţii, computere, informaţii, informatică, supraveghere, recunoaştere, logistică şi infrastructură, desfăşurarea relaţiilor militare internaţionale, asistenţa religioasă în MApN şi încheierea înţelegerilor tehnice cu armatele altor state, promovarea valorilor specifice culturii militare şi educaţiei civice. Oricat de sec suna, asta este realitatea si asa este prevazut in legislatie. La nivelul Statului Major General se constituie, conform legii, Comitetul Şefilor Statelor Majore (CSSM), care este o structură deliberativă având rol consultativ. CSSM se întruneşte pentru a lua în discuţie probleme importante privind activitatea armatei, de regulă în şedinţe trimestriale sau ori de câte ori este cazul. Şeful Statului Major General este şi preşedinte al CSSM. 
Conform legii, Amiralul trebuie sa paraseasca postul in ianuarie 2011

Conform aceleiaşi legi, adica
Legea nr. 346 din 21 iulie 2006 (art.32, alin.5) “şeful Statului Major General este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din Armată. El este numit de Preşedintele României, la propunerea ministrului Apărării Naţionale, cu avizul prim-ministrului, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an.  În funcţia de şef al Statului Major General poate fi numit locţiitorul acestuia sau unul dintre şefii categoriilor de forţe ale Armatei”.
In acest caz, avand in vedere ca Administratia prezidentiala nu a dat mai multe detalii despre perioada prevazuta in decretul lui Basescu, se poate trage concluzia ca amiralul Marin va mai ocupa functia pana in septembrie 2011. Numai ca, Legea nr. 80 din 11 iulie 1995 privind statutul cadrelor militare spune foarte clar, la art. 92^1, litera j) ca, in Ministerul Apărării Naţionale, limita de vârstă în grad, până la care un general - cu patru stele/ amiral - cu patru stele poate fi menţinut în activitate, este de 59 de ani. Cum amiralul cu patru stele Gheorghe Marin este nascut la 1 ianuarie 1952, rezulta ca, incepand cu luna ianuarie 2011, trebuie sa treaca in rezerva si, in consecinta, nu mai poate ocupa functia de sef al Statului Major General.
Asta daca nu cumva cineva se va gandi sa schimbe legea dupa cum ii convine, eventual, printr-o ordonanta de urgenta, decret sau ordin. Sau, si mai rau, se ordona vreo mobilizare, incepe un razboi sau se declara stare de asediu sau de urgenţă, cazuri in care prevederile alin.5, art.32 din Legea 346/2006 nu se mai aplica. 
Scandalurile Amiralului 
În perioada 2003-2004, amiralul Marin a îndeplinit funcţia de director al Statului Major General. În 2004, a fost numit şef al Statului Major al Forţelor Navale. La 13 septembrie 2006, a fost numit şef al Statului Major General. A fost avansat la gradul de amiral la 3 noiembrie 2006. Mai multe date despre ascensiunea actualului sef al SMG pot fi citite pe siteul institutiei si nu are rost sa le insiruim aici.
O sa prezentam, in continuare, o parte dintre scandalurile in care a fost implicat. Dupa debarcarea generalului Croitoru din fruntea SMFA, in urma misterioasei dispartii de arme de la Ciorogarla, amiralul Gheorghe Marin, seful Statului Major General, l-a propus pe generalul Stanciu la conducerea Statului Major al Fortelor Aeriene pentru a modifica cerintele operationale din caietul de sarcini privind dotarea fortelor aeriene cu un nou avion multirol si pentru a pregati documentele care au fost prezentate in CSAT si care au condus la decizia de a dota aviatia militara cu 24 de avioane foarte vechi americane (F-16). Generalul Aurel Stanciu este considerat cel mai slab sef al aviatiei militare din ultimele decenii. El a ajuns in functie tocmai datorita faptului ca urma sa accepte schimbarea strategiei de inzestrare a fortelor aeriene cu un nou avion multirol, de fapt un avion din generatia MiG-ului 21. General locotenent Constantin Croitoru ocupa functia de sef al Statului Major al Fortelor Aeriene din martie 2007. Anterior, a fost director general al Directiei Generale de Informatii a Armatei. La sugestiile “binevoitoare” ale amiralului Gheorghe Marin, in ianuarie 2009, Stanisoara a luat prima hotarare in calitate de ministru al Apararii: l-a dat jos pe seful Directiei Generale de Informatii a Apararii. Generalul Radici fusese pus acolo de Basescu, dupa ce serviciile secrete ale armatei trecusera printr-un alt scandal in timpul ministrului Atanasiu. Generalul Radici a reusit in scurt timp dupa ce devenise seful DGIA sa-i devina antipatic sefului SMG, care dorea cu orice pret sa controleze total DGIA. Pe fondul acestui conflict mocnit, Radici a fost mazilit la jumatatea lunii ianuarie 2009. La scurt timp, in presa, a explodat scandalul furtului de arme de la Ciorogarla. Stanisoara si amiralul Marin au facut pe genunchi lista neagra cu cei care poate ca au o parte de vina in cazul Ciorogarla, dar nu au uitat sa bage pe lista si persoane incomode. Stanisoara a profitat de situatie pentru a scapa de Croitoru, un general de trei stele caruia i-a fost distrusa o cariera de o viata dintr-un condei. Amiralul Marin nu a schitat nici cel mai mic gest de onoare, nu s-a gandit nicio clipa sa-si dea demisia. Si nici Stanisoara nu a avut curajul sa il dea jos pe seful SMG. Tot atunci au mai fost destituiti seful Directiei de Contrainformatii din cadrul SMG, Ion Ungureanu, seful Directiei Contrainformatii si Siguranta Militara de la SMFA, lt. Col. Maricel Popa, precum si ofiterul de contrainformatii de la Brigada, maiorul George Uta. A fost eliberat din functie si seful Resurse de la SMFA, generalul de Brigada Costel Tataru. De asemenea, au fost eliberati din functie seful Serviciului Politie Militara din Statul Major General, colonel Marcu Plesanu si seful sectiei Paza si Securitate in serviciul Politiei Militare din SMG, colonel Constantin Pupaza. 
Un alt scandal marca Gheorghe Marin este cel legat de Universitatea Nationala de Aparare (UNAp) “Carol I” si acordarea titlului de doctor secretarului de stat in MapN, Georgeta Gavrila. Aceasta l-a avut indrumator pe seful SMG, care a tinut cu orice pret ca secretarul general al MApN sa-si imbogateasca CV-ul cu titlul de “doctor in stiinte militare”. Bineinteles, Georgeta Gavrila si-a vazut visul cu ochii, pentru ca amiralul Gheorghe Marin nu a mai tinut cont de nimic si a dat ordin ca doamna Gavrila sa devina “doctorita”, chiar daca teza de doctorat era de o calitate foarte slaba. In urma aparitiei in mass-media a informatiilor despre scandalul de la Universitatea Nationala de Aparare, amiralul Marin si-au pus subordonatii sa remedieze din mers greselile semnalate in teza de doctorat si, pentru a se feri de ochii opiniei publice, au devansat cu cateva zile sustinerea doctoratului. Mai mult, Gavrila a fost programata la o ora matinala, iar asistenta a fost aleasa pe spranceana din randul sustinatorilor secretarului general al MApN si ai amiralului Marin. Dupa ce a aflat ca Georgeta Gavrila a devenit doctor in stiinte militare, colonelul (r.) Costinel Petrache, fondatorul Premiilor Nationale ale Revistei „Gandirea militara romaneasca” i-a adresat amiralului Gheorghe Marin o scrisoare deschisa.
De asemeena, mai merita amintit si faptul ca amiralul Marin a preferat tot timpul sa-si izoleze potentialii adversari, care oricum sunt cu mult mai valorosi decat el. Asa se face ca generalul Teodor Frunzeti, fost sef al SMFT, a fost exilat la UNAp, unde a fost numic comandant. La fel s-a intamplat si cu generalul Sorin Ioan, care a fost trimis la Bruxelles, in calitate de sef al Reprezentantei Militare a Romaniei la NATO si UE. Acestia doi, alaturi de generalii Dan Ghica-Radu (actualul sef al SMFT) si Stefan Oprea (loctiitorul sefului SMG) sunt, potrivit unor surse din Armata, principalii candidati pentru inlocuirea amiralui Gheorghe Marin.  

Cine sunt potentialii inlocuitori ai amiralului Marin 

.General maior dr. Dan GHICA-RADU seful Statului Major al Fortelor Terestre

Data şi locul naşterii: 13 septembrie 1955, localitatea Topoloveni, judeţul Argeş  
  • Liceul militar "Dimitrie Cantemir", Breaza, 1974;
  • Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Infanterie "Nicolae Bălcescu", Sibiu, 1977;
  • Curs intensiv de limba rusă, 1980;
  • Curs comandanţi companie cercetare, 1982;
  • Curs de perfecţionare ofiţeri încadraţi în companii de cercetare în dispozitivul inamicului, 1983;
  • Academia de Înalte Studii Militare, Facultatea de Arme Întrunite şi Tancuri, specialitatea Arme Întrunite, 1987;
  • Curs de specializare în domeniul organizării - mobilizării, 1988;
  • Colegiul Superior de Stat Major, 1995;
  • Curs intensiv de limba turcă, 1998;
  • Curs terminologie militară în limba turcă, Istanbul - Turcia, 1999;
  • Curs de Joint şi Operaţii Multinaţionale, 2001;
  • Colegiul Naţional de Apărare, 2002;
  • Curs de Relaţii Publice, 2002;
  • Masterat "Puterea executivă şi administraţia publică", Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti, 2003 - 2005;
  • Curs scurt de limba engleză, Borden - Canada, 2005;
  • Curs la Institutul de Apărare al Managementului Asistenţei de Securitate, Bucureşti, 2005;
  • Colegiul de Apărare NATO, Roma, 2005;
  • Doctor în ştiinţe militare şi informaţii din 14.08.2009.
Funcţii îndeplinite:  
1977 - 1980 - comandant pluton cercetare şi comandant grup cercetare în dispozitivul inamicului la Batalionul 336 Cercetare al Diviziei 57 Tancuri;
1980 - 1983 - ofiţer de stat major şi cenzor militar (şef al pregătirii pentru luptă) la Batalionul 336 Cercetare al Diviziei 57 Tancuri;
1983 - 1985 - comandant companie cercetare în dispozitivul inamicului la Batalionul 336 Cercetare al Diviziei 57 Tancuri;
1987 - 1988 - ofiţer de stat major în biroul cercetare la Divizia 11 Mecanizată;
1988 - 1990 - şef de stat major (prim locţiitor al comandantului) la Regimentul 23 Mecanizat al Diviziei 11 Mecanizată;
1990 - ofiţer de stat major la Secţia Operaţii a Comandamentului Armatei 1;
1990 - 1992 - comandant al Batalionului 117 Cercetare al Diviziei 57 Tancuri;
1992 - 1994 - şef al operaţiilor şi pregătirii pentru luptă la Comandamentul Diviziei 1 Mecanizată;
1994 - 1996 - şef al Secţiei Operaţii la Corpul 1 Armată;
1996 - 1998 - ofiţer specialist în Direcţia Informaţii Militare a Statului Major General;
1998 - 2000 - ş al Secţiei Informaţii la Comandamentul Armatei 1;
2000 - 2003 - şef al Serviciului Operaţii la Statul Major al Forţelor Terestre;
2003 - 2004 - comandant al Brigăzii 282 Mecanizate "Unirea Principatelor";
2004 - 2006 - director al Statului Major al Forţelor Terestre;
2006 - 2007 - comandant al Comandamentului Forţelor Terestre;
noiembrie 2006 - iunie 2007 - locţiitor pentru operaţiile coaliţiei al şefului de stat major al Forţei Multinaţionale - Irak (MNF-I DCOS);
2007 - 2008 - şef al Direcţiei Structuri şi Planificarea Înzestrării din Statul Major General;
2008 - 2009 - comandantul Comandamentului Operaţional Întrunit "Mareşal Alexandru Averescu";
din 17 martie 2009 este Şeful Statului Major al Forţelor Terestre.  
Misiuni si exercitii internationale:  
Exercitiul "EURASIAN 2004", Turcia;
Misiunea "IRAQI FREEDOM", Irak - 2006 - 2007.
Ordine, medalii, premii si diplome:  
Medalia "Meritul Militar" clasa a II-a;
Medalia "Meritul Militar" clasa I-a;
Ordinul "Meritul Militar" clasa a III-a;
Ordinul "Meritul Militar" clasa a II-a;
Ordinul national "Pentru Merit" în grad de Cavaler;
Ordinul "Virtutea Militara" in grad de "Cavaler";
Semnul onorific "În Serviciul Armatei";
Legiunea de merit a S.U.A.;
Emblema de onoare a Armatei Romaniei;
Emblema de onoare a SMG;
Emblema de onoare a SMFT;
Emblema de onoare a SMFA;
Emblema de onoare a SMFN;
Emblema de onoare a Comunicatiilor si Informaticii;
Emblema de onoare a Informatiilor pentru Aparare.


.Generalul-locotenent dr. Sorin IOAN
Şeful Reprezentanţei Militare a României la NATO şi UE

Generalul-locotenent Sorin IOAN s-a născut la 22 iunie 1954 în Bucureşti.  
În 1976, la absolvirea Şcolii militare de ofiţeri de artilerie « Ioan Vodă » de la Sibiu, a fost avansat locotenent şi a fost repartizat în prima funcţie din carieră. 
Şi-a completat pregătirea militară urmând cursurile Academiei Militare, pe care a absolvit-o în 1985.  
De asemenea, a frecventat diferite cursuri şi colegii de pregătire din domeniul apărării atât în România, cât şi în străinătate, după cum urmează: Cursul pentru comandanţi de regiment (1987), Cursul de tehnici strategice şi operaţionale (1990) ; Colegiul de studii strategice şi economie în domeniul apărării “George C. Marshall”, Germania (1995), Colegiul Regal de Studii de Apărare din Marea Britanie (1998).  
De-a lungul carierei militare, a deţinut succesiv funcţiile de : comandant de pluton, comandant de baterie şi comandant de divizion de artilerie (1976-1982) ; şef artilerie într-o brigadă mecanizată (1985-1986) ; şef de stat major de regiment de artilerie (1986-1988) ; comandant de regiment de artilerie (1988-1993) ; locţiitor de comandant de divizie (1993-1994) ; locţiitor de comandant de corp de armată (1994-1996) ; şef al Direcţiei Artilerie din Statul Major al Forţelor Terestre (1996-1997) ; comandant-şef al Detaşamentului tactic “Sfântul Gheorghe”, dislocat în Albania ca parte a Forţei Multinaţionale ALBA (1997) ; locţiitor al şefului Direcţiei Planificare Strategică şi Control Armamente (J5) din Statul Major General (1998) ; comandant de corp de armată (1999) ; locţiitor al comandantului Comandamentului 2 Operaţional Întrunit (2000) ; şef al Direcţiei Operaţii şi Instrucţie din Statul Major General (2001). 
În 1999, a obţinut titlul de doctor în ştiinţe militare.  
În anul 2004, a fost avansat la gradul de general-locotenent. 
Între 2004 şi 2006, a îndeplinit funcţia de şef al Statului Major al Forţelor Terestre. 
La 3 noiembrie 2006, a fost numit locţiitor al şefului Statului Major General. 
Începând cu 12 decembrie 2007 îndeplineşte funcţia de şef al Reprezentanţei Militare a României la NATO şi UE.  
Printre distincţiile care i-au fost acordate pentru rezultatele obţinute de-a lungul carierei se numără: Medalia “Meritul Militar” (clasa I, a II-a şi a III-a); Ordinul “Meritul Militar” ” (clasa I, a II-a şi a III-a); Ordinul “Santa Barbara” al SUA (1994); Ordinul Cavaler de Onoare al Italiei (1997); “Cetăţean de Onoare al oraşului american Oklahoma” (1998); “Legiunea de Merit” a Statelor Unite ale Americii (22 august 2006); Emblema de onoare a Armatei României (la 25 octombrie 2007).



.General-locotenent, profesor universitar doctor FRUNZETI Teodor
Comandantul (Rectorul) Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I" 
Data si locul nasterii: 4 septembrie 1955, Bucuresti . 
Studii militare si civile: 
Scoala Militara de Ofiteri Activi de Infanterie "Nicolae Balcescu",Sibiu,1977;
Academia de Inalte Studii Militare, sectia arme intrunite,Bucuresti,1987;
Curs postacademic cadre didactice,Bucuresti,1991;
Curs postacademic superior,Bucuresti,1993;
Curs N.A.T.O., Germania, 1995;
Curs de utilizare a microcalculatoarelor, 1995;
Curs perfectionare limba franceza, Canada, 1995;
Doctor in stiinta militara din 1996;
Curs de perfectionare limba engleza, S.U.A., 1997;
Colegiul de Comanda si Stat Major al Fortelor Terestre al Armatei S.U.A.- 1998;
Seminar de Management Nivel Înalt al Natiunilor Unite, New York si Oslo - 2004;
Colegiul de Aparare NATO, Roma - 2005;
Seminar de Organizare si Executie Nivel Înalt pentru Studii de Securitate, Centrul George C. Marshall, Germania - 2006;
Cursul International de Transformare a Apararii, Monterey, California, SUA - 2006;
Doctor în stiinte politice - 2007;
Profesor universitar si coordonator de doctorat la Universitatea Nationala de Aparare, Bucuresti;
Profesor universitar titular la Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu;
Autor si coautor a mai multor carti cu tematica militara si a peste 100 articole de specialitate si comunicari stiintifice.  
Functii indeplinite in cariera militara: 
1977-1980 - comandant pluton la Regimentul 1 Mecanizat;
1980-1985 - instructor in statul major al garzilor patriotice al sectorului 6, Bucuresti;
1985-1987 - ofiter-student in Academia de Inalte Studii Militare;
1987-1989 - loctiitor al sefului de stat major si sef birou operatii la Regimentul 1 Mecanizat;
1989-1990 - sef de stat major la Batalionul 452 Constructii Locuinte;
1990-1990 - ofiter de stat major în sectia operatii la comandamentul Armatei 1;
1990-1998 - lector, conferentiar si profesor la Academia de Inalte Studii Militare;
1998-2000 - profesor universitar, prorector si loctiitor al comandantului la Academia Fortelor Terestre, Sibiu;
2000-2002 - sef Serviciu Strategii de Aparare din Directia Planificare Strategica a Statului Major General;
2002-2003 - comandant al Brigazii 33 Mecanizata si loctiitor al comandantului Corpului 10 Armata Teritorial;
2003-2004 - sef instructie si doctrina (si inspector general al Fortelor Terestre) si comandant al Comandamentului Fortelor Terestre;
2004-2006 - comandant al Comandamentului 2 Operational Întrunit "Maresal Alexandru Averescu";
2006 - director adjunct al Statului Major General;
03.11.2006- 25.02.2009 sef al Statului Major al Fortelor Terestre
25.02.2009 – Comandant (Rector) Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”  
Decoratii: 
Medalia "Meritul Militar" clasa II-a - 1983;
Medalia "Meritul Militar" clasa I-a - 1988;
Ordinul "Meritul Militar" clasa III-a - 1993;
Ordinul "Meritul Militar" clasa II-a - 1997;
Crucea Nationala "Serviciul Credincios" clasa III-a - 2000;
Semnul Onorific " In Serviciul Armatei" - 2002;
Emblema de onoare a Armatei Romaniei - 2007;
Emblema de onoare a SMG - 2008.
Legiunea de merit în grad de comandor, SUA, 2008.
Steaua solidarităţii italiene în grad de mare ofiţer, 2009

 .Generalul-locotenent dr. Ştefan OPREA
Locţiitor al Şefului Statului Major General
Generalul-locotenent Ştefan Oprea s-a născut la 22 septembrie 1955 în oraşul Focşani, judeţul Vrancea.
După absolvirea Liceului Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, a frecventat Şcoala militară de ofiţeri de artilerie „Ioan Vodă” de la Sibiu.
În perioada 1977-1991, a îndeplinit succesiv funcţiile de comandant de pluton (până în 1982), comandant de baterie de artilerie (până în 1987), comandant de divizion de artilerie.
Şi-a completat pregătirea de specialitate frecventând cursurile Facultăţii de artilerie din cadrul Academiei Militare în perioada 1987-1989.
Între 1991 şi 2001, a  fost încadrat în Brigada 8 artilerie şi a îndeplinit succesiv funcţiile de şef de stat major şi de comandant.
A fost avansat la gradul de general de brigadă în anul 2000.
În 1994, a urmat Cursul postacademic de comandanţi de brigadă-regiment la Bucureşti, iar în 1997 a absolvit Cursul de limbaj operaţional al NATO organizat în Marea Britanie şi Cursul de stat major de brigadă la Centrul regional de pregătire al PfP de la Bucureşti.
În perioada 1998-2003, a fost doctorand în ştiinţe militare, obţinând titlul ştiinţific de doctor în 2003 cu lucrarea „Interoperabilitatea structurilor artileriei terestre în perspectiva amplificării cooperării cu armatele moderne în domeniul metodologiilor, standardelor şi procedurilor”.
Din 2001 până în 2002 a comandat Brigada 8 artilerie mixtă, apoi a devenit locţiitor al comandantului Comandamentului 2 operaţional întrunit de la Buzău, funcţie pe care a ocupat-o până în 2003.
Între mai 2003 şi decembrie 2003, a fost director al Statului Major al Forţelor Terestre.
Din decembrie 2003 până în iulie 2004, a comandat Comandamentul Forţelor Terestre.
De-a lungul carierei, şi-a perfecţionat constant pregătirea militară absolvind succesiv: Cursul de orientare pentru ofiţerii din statele majore internaţionale, Olanda, 1998; Colegiul Naţional de Apărare, Bucureşti, 2000; Cursul avansat de comandă de nivel strategic, Beijing (China), 2001; Curs intensiv de limba engleză, Borden (Canada), 2004; NATO Senior Officer Policy Course, Oberammergau (RFG), 2005.
Între iulie 2004 şi septembrie 2006, a îndeplinit funcţia de director adjunct la Patnership Coordination Cell din cadrul SHAPE de la Mons, Belgia.
Din septembrie până în noiembrie 2006, a revenit la Comandamentul 2 operaţional întrunit de la Buzău în calitate de comandant.
A îndeplinit funcţia de director adjunct al Statului Major General din noiembrie 2006 până în decembrie 2007, când a fost numit director al Statului Major General.
A fost avansat la gradul de general-maior în anul 2006.
La 17.02.2009, a fost numit locţiitor al şefului Statului Major General.
În perioada 19-28 octombrie 2009 a urmat cursul pentru generali şi ambasadori la Colegiul NATO de la Roma şi la Comandamentul NATO din Bruxelles.
A fost avansat la gradul de general-locotenent la 1 decembrie 2009.
Pentru activitatea deosebită susţinută de-a lungul carierei, a primit următoarele ordine şi distincţii: Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de Ofiţer; Ordinul „Virtutea Militară“ în grad de Cavaler; Semnul Onorific în Serviciul Armatei pentru 25 ani de activitate; Emblema de Onoare a Armatei României; Emblema de Onoare a Statului Major General; Emblema de Onoare a Forţelor Terestre; Emblema de Onoarea Forţelor Navale; Emblema de Onoare a Comunicaţiilor şi Informaticii; Emblema de Merit „În Serviciul Armatei României“ clasa I; Emblema de Merit „Ştiinţa Militară“ clasa I.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu