Camera Deputaţilor: Militarii şi poliţiştii vor fi integraţi în sistemul unitar de pensii
Miercuri, 15 Septembrie 2010 17:25Concret, plenul Camerei a respins un amendament care elimina categoriile descrise din sistemul unitar de pensii, cu 97 de voturi pentru, 129 împotrivă şi trei abţineri.
Amendamentul de eliminare propus de grupul PSD+PC şi Comisia de apărare a Camerei viza exceptarea militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor din sistemul siguranţei naţionale de la Legea pensiilor, pe motiv că aceste categorii trebuie să facă obiectul unei legi speciale, a pensiilor ocupaţionale.
Subiectul eliminării miliarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor cu atribuţii în siguranţa naţională a stârnit controvese aprinse în plenul Camerei.
Astfel, premierul Boc a fost solicitat insistent, în special de liberali, să-şi clarifice poziţia faţă de subiectul exceptării acestor categorii de la sistemul unitar de pensii.
Boc a precizat că Legea 119/2010 a început procesul de integrare a pensiilor speciale în sistemul unitar, prin recalcularea lor. "De aceea au dispărut pensiile de lux şi se recalculează pensiile speciale. (...) În condiţiile recalculării, pensiile sub 30 de milioane de lei vechi nu vor scădea. Afirmaţie care a fost şi rămâne valabilă. În rest, toate pensiile se integrează într-un sistem unitar, pentru că aşa este firesc", a spus Boc.
Răspunsul premierului i-a nemulţumit pe deputaţii opoziţiei care l-au criticat pe şeful Executivului că evită să adopte o poziţie pe marginea acestui subiect. AGERPRES
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu