sâmbătă, 31 martie 2012



In timp ce Casa Sectorială a Armatei comunică pe bandă rulantă decizii de revizuire a pensiilor în care modifică condițiile de muncă de încadrare consemnate în deciziile de revizuire emise în luna ianuarie a.c.- fără să precizeze temeiul juridic al modificărilor- Ministerul Aparării răspunde, unor cereri exprese de a clarifica situația, că HG nr.S.1019/2010 și ordinul subsecvent  M.S.132/2010 nu aplică militarilor trecuți în rezervă/retragere înainte de intrarea lor în vigoare:
 

„Am analizat cu deosebită atenţie cererea prin care solicitaţi precizări privind aplicarea Hotărârii Guvernului nr.S.1019/2010 pentru modificarea şi completarea anexelor nr.1 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate şi Ordinul ministrului apărării naţionale nr.M.S.132/2010 pentru modificarea Anexei nr.1 la „Normele metodologice privind încadrarea în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice cadrelor militare în activitate” aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr.M.116/2002 şi vă comunicăm următoarele:

            Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede expres la art. 29 alin.(1) că „sunt încadrate în condiţii deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor şi metodologiei prevăzute de legislaţia în vigoare la data încadrării acestora”, iar la alin.(2) că „în domeniul apărării naţionale încadrarea în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii se realizează pe baza criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute de Hotărârea Guvernului nr.1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate”.

            În cuprinsul Legii nr.263/2010 nu se regăseşte o dispoziţie referitoare la cadrele militare trecute în rezervă/retragere înainte de intrarea în vigoare a legii, respectiv 01.01.2011, similară art.9 alin.(5) din legislaţia anterioară, respectiv Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat. Acest articol prevedea expres că respectivele condiţii de muncă (mai favorabile), se acordă şi pentru cadrele militare trecute în rezervă înainte de intrarea în vigoare a legii, respectiv 01.04.2001.

            În schimb, pe baza principiului legal al ierarhiei actelor normative, orice modificare sau completare (favorabilă sau, eventual, nefavorabilă) a locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii stabilite prin Hotărârea Guvernului nr.1294/2001 este aplicabilă numai cadrelor militare în activitate cărora trebuie să li se aplice „legislaţia în vigoare la data încadrării acestora”, aşa cum solicită, imperativ, textul susmenţionat din lege.

            Subliniem şi  faptul că potrivit art.74 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ordinele şi celelalte acte normative emise de conducătorii ministerelor trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.

            Ca urmare, nici în Ordinul ministrului apărării naţionale nr.M.S.132/2010, ca act subsecvent Hotărârii Guvernului nr.S.1019/2010, nu se putea prevedea că acesta s-ar aplica şi cadrelor militare trecute în rezervă/retragere, până la data intrării în vigoare a acestuia.

            În situaţia completării/modificării de către legiuitor a art.29 din Legea nr.263/2010, în sensul precizat anterior, încadrarea dumneavoastră în condiţii de muncă poate fi reanalizată de către centrul militar în raza căruia domiciliaţi.”

miercuri, 28 martie 2012

Comunicatul Consiliului de Coordonare din 27.03.2012

COMUNICATUL CONSILIULUI DE COORDONARE
A FILIALELOR SCMD DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI ȘI JUDEȚUL ILFOV PRIVIND INTÂLNIREA INFORMALĂ CU REPREZENTANȚII M.Ap.N

1. In data de 22 martie 2012, la solicitarea Consiliului de Coordonare a Filialelor SCMD din Municipiul București și Județul Ilfov, la sediul MApN s-a desfașurat o întâlnire de informare cu reprezentanți ai ministerului, activitate care a vizat, în principal, procesul de recalculare/revizuire/regularizare a pensiilor militare, dar și alte aspecte privind activitatea SCMD, cu referire la accesul filialelor în spații de lucru aparținând MApN.
2. La activitate au participat:
- Din partea Consiliului de Coordonare:
  • Dl. Col.(r) Tudor Marian - președintele Consiliului de Coordonare
  • Dl. Gl.lt.(r) Băhnăreanu Neculai - vicepreședinte Filiala 1/Sector 2 București
  • Dl. Col.(r) Neagu Gheorghe - președinte Filiala 1/Jud. Ilfov
  • Dl. Col.(r) Ionașcu Victor - secretarul Consiliului de Coordonare
- Din partea MApN:
  • Dl. Ozunu Mihail-Vasile - Secretar de stat pentru relația cu Parlamentul, informare publică și creșterea calității vieții personalului
  • D-na Gl.mr. Lupu Maria - șef Direcție Financiar-Contabilă
  • Dl. Col.dr. Zanfir Constantin - Locțiitorul șefului Direcției pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică
  • Dl. Col Niculescu Viorel - locțiitorul șefului Casei de Pensii Sectoriale a MApN
3. Principalele aspecte reieșite în urma întâlnirii de informare.
Delegația Consiliului de Coordonare a supus atenției reprezentanților ministerului un set de probleme la care a solicitat răspunsuri punctuale, după cum urmează:
     a. Ce măsuri va dispune MApN, respectiv Casa de Pensii Sectorială, când va primi o sentinţă a instanţei, definitivă şi irevocabilă, în care se hotărăşte:
  • admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată de reclamantul pensionar militar;
  • anularea deciziei de respingere a contestaţiei introdusă de pensionarul militar emisă de Comisia de contestaţii pensii din cadrul MApN;
  • anularea deciziei de revizuire a pensiei emisă în baza OuG nr. 1/2011;
  • menţinerea în plată a deciziei de pensie în baza căreia pensionarul militar a ieşit la pensie;
  • obligarea Casei de Pensii Sectorială a MApN la plata diferenţei dintre suma plătită efectiv în baza deciziei de revizuire a pensiei şi drepturile de pensie stabilite prin decizia cu care pensionarul militar a ieşit la pensie.
     b. Având în vedere faptul că pensionarul militar este obligat prin lege să conteste decizia de pensie în termen de 30 zile de la comunicare, la Comisia de contestaţii pensii din MApN, astfel aceasta va rămâne definitivă, de ce nu se aplică o măsură cu caracter asemănător şi în cazul în care Comisia de contestaţii pensii a MApN nu răspunde la contestaţie în termenul maxim legal de 45 zile de la primire şi nici la toate solicitările formulate.
Solicităm verificarea tuturor termenelor în care s-a răspuns până în prezent la contestaţiile formulate de pensionarii militari şi să ne comunicaţi persoanele care se fac vinovate de încălcarea legii şi măsurile ce vor fi dispuse împotriva acestora.
Legea nr. 233 din 23 aprilie 2002, pentru aprobarea O.G. nr.27 din 30 ianuarie 2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor (publicată în M.O.nr.296/30 aprilie 2002) prevede la art.8 şi art.9 următoarele:
  • Art.8 Autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă.
  • Art.9  În situaţia în care aspectele sesizate prin petiţie necesită o cercetare amănunţită conducătorul autorităţii sau instituţiei publice poate prelungi termenul prevăzut la art.8 cu cel mult 15 zile. Cine a aprobat prelungirea ilegală a termenelor de răspuns şi pe ce motiv ? Poate doar pentru a întârzia atacarea deciziilor în justiţie.
Răspunsurile primite sunt standard, toate contestaţiile fiind respinse. În conţinutul deciziilor emise de Comisiile de contestaţii pensii nu se face referire la nici unul din argumentele personale ale petentului deşi unii au contestat deciziile emise numai în baza calculului pe salariul mediu brut, iar alţii pe baza veniturilor salariale identificate parţial sau total. Comisia nu a citit şi cu atât mai mult nu a analizat cu atenţie fiecare contestaţie în parte, atâta timp cât răspunsurile sunt identice, schimbându-se doar numele şi CNP-ul.
În Monitorul Oficial nr. 318 din 09 mai 2011 este publicat Ordinul nr. 1453/M.34/18.769/10.161 din 04.05.2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei Centrale de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice precum şi pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiilor de contestaţii din cadrul MApN, MAI şi SRI , act emis de MAI. La art.3 se prevăd următoarele: ”Casa Naţională de Pensii, MApN, MAI, şi SRI vor adopta măsurile privind constituirea, în termen de 15 zile de la data publicării prezentului ordin a Comisie Centrale de Contestaţii şi respectiv a Comisiilor de contestaţii prevăzute la art. 149 alin. (1) din Legea 263/2010”. Altfel spus Comisiile de contestaţii au devenit funcţionale începând cu data de 24 mai 2011. Dar, în art. 150 alin. (2) din Legea nr.263/2010 se prevăd următoarele: ”Organizarea, funcţionarea şi structura ..., respectiv a Comisiilor de contestaţii care funcţionează în cadrul MApN, MAI şi SRI se stabilesc prin ordin al ..., în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi”. Astfel, având în vedere că Legea 263/2011, a fost publicată în M.O. nr. 852 din 20 decembrie 2010, rezultă că aceste Comisii de contestaţie trebuiau să funcţioneze, legal, începând cu 20 ianuarie 2011.
     c. În cursul anului 2011 pensionarii militari au trimis adrese, la unităţile în care şi-au desfăşurat activitatea, pentru a li se elibera adeverinţe cu veniturile brute lunare, în baza Legii nr. 16/1996 a Arhivelor Naţionale care prevede că, ”Creatorii de documente sau, după caz, persoanele juridice succesoare ale acestora sunt obligaţi să elibereze, potrivit legii, la cererea persoanelor fizice şi a persoanelor juridice, certificate, copii şi extrase de pe documentele pe care le creează ...” şi a Legii nr. 223/2002 care precizează că, ”Certificatele şi adeverinţele eliberate vor conţine, în mod obligatoriu, pe lângă situaţiile sau datele a căror confirmare sau atestare se solicită, şi menţionarea documentului din care rezultă acestea”.
Nu s-a răspuns la nici o cerere conform legilor menţionate mai sus, motiv pentru care pensionarii militari se află în imposibilitatea verificării corectitudinii datelor din adeverinţele eliberate de unităţile MApN în comparaţie cu statele de plată aflate în arhiva ministerului.
Modul de întocmire a acestor adeverinţe dovedeşte încălcarea flagrantă a prevederilor art. 5 din O.G. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autoritaţile publice si locale, cât şi ale art.125 din H.G. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii 263/2010, prin care se face referire la răspunderea pe care o au angajatorii sau orice alţi deţinători de arhive pe linia legalităţii, exactităţii şi corectitudinii datelor înscrise în adeverinţele pe care le eliberează, în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.
     d. OuG nr. 1/2011, are doar trei anexe, astfel:
  • Anexa nr.1 - referitoare la cuantumul soldelor de grad şi soldelor de funcţie minime corespunzătoare gradelor militare deţinute;
  • Anexa nr. 2 - salariul mediu anual şi minim pe ţară;
  • Anexa nr. 3 - referitoare la metodologia de calcul.
Enumerarea acestor anexe şi a conţinutului lor a fost făcută pentru a demonstra faptul că, în conformitate cu art. 8 alin.1 din Metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, ”veniturile brute/nete după caz, realizate lunar, utilizate la calculul punctajului lunar, cuprind drepturile salariale şi cele asimilate acestora, încasate de beneficiari conform legislaţiei în vigoare la data acordării lor”. Aceste drepturi sunt enumerate de la punctele a) la g). OuG nr.1/2011 face referire numai la pct. a), respectiv: ”… retribuţia tarifară lunară/solda lunară/salariul de bază de încadrare lunar, inclusiv indexări, compensaţii, indemnizaţii de conducere/comandă, salarii, solde de merit şi alte drepturi similare prevăzute de legislaţia in vigoare la acea data”, în timp ce la veniturile prevăzute la punctele b) -g) nu se face nici o menţiune.
Ar fi fost corect şi imperios necesar ca şi pentru aceste drepturi asimilate să existe precizări privind modul de stabilire şi reconstituire conform legii, în situaţia în care acestea nu se pot identifica, din moment ce aceste drepturi asimilate salarilor sunt prevăzute în metodologia de calcul.
     e. Procentul de creştere sau diminuare a pensiei revizuite suferă modificări şi în ceea ce privește respectarea anexei nr. 1 la OuG nr.1/2011 privind modalitatea de utilizare a datelor din anexa nr.1, în sensul că solda corespunzătoare unui grad militar cuprinde mai mulţi coeficienţi de încadrare a funcţiei (exemplu: lt.col. de la 3.10 la 3.50), iar la calculul efectiv al pensiei revizuite a fost folosit numai coeficientul minim (respectiv 3.10), dezavantajând cadrele militare care au fost încadrate pe funcţii cu coeficienţi mai mari de 3.10 (până la coefientul maxim de 3.50). În plus, statutul cadrelor militare permitea încadrarea pe o funcţie prevăzută cu un grad superior celui pe care îl avea la momentul numirii în funcţie. Anexa nr.1 din OuG nr.1/2011 prevede numai cuantumul soldelor de grad şi soldelor de funcţie minime corespunzătoare gradelor militare deţinute.
     f. Cum se va efectua regularizarea pensiilor care au scăzut în mod dramatic în urma acţiunii de revizuire când art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene menţionează că ”orice persoană are dreptul de a deţine în proprietate, de a folosi, de a dispune şi de a lăsa moştenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal (CEDO recunoscând dreptul la pensie ca reprezentând un bun, arătând că prestaţiile sociale intră sub incidenţa art. 1 din Protocolul nr. 1, independent de natura contributivă sau necontributivă a acestora). Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege şi în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o”.
     g. Ce măsuri prevede conducerea MapN împotriva celor care în intervenții TV sau radio, au manifestat lipsă de decență privind aprecierile făcute asupra acțiunilor pensionarilor militari ?
     h. Care sunt preocupările MApN pentru “repunerea” în drepturi legale a tuturor pensionarilor militari privind utilizarea spațiior și utilităților prevăzute de lege și nu numai de către conducerea ANCMRR, conducere care a încălcat statutul de asociație de utilitate publică și a cerut tuturor membrilor să se subordoneze politic UNPR ?
Totodată au fost înaintate documentare privind procesul de recalculare/revizuire a pensiilor militare, documentare ce au fost afișate în cursul anilor 2011 și 2012 pe site-ul SCMD.
4. Reprezentanții MApN au făcut următoarele precizări:
  1. De natură politică:
  • tot ce s-a întâmplat până în prezent s-a datorat "voinței" clasei politice aflate la putere, dar la care nu poate fi asociată și conducerea MApN;
  • ameliorarea situației actuale depinde 100% tot de voința clasei politice, fiind absolut necesară și participarea opoziției, inclusiv în comisii și în plenul Camerei Deputaților. In acest sens există un proiect de modificare a OuG nr.1/2011, care a fost avizat favorabil de Senat, acesta găsindu-se, în prezent, în discuții, la comisiile din Camera Deputaților;
  • meritul, privind creșterea cuantumului majorității pensiilor, revine, în exclusivitate, domnului ministru Oprea;
  • la afirmația delegației noastre că, practic, de acum înainte oricând se pot declanșa alte inițiative legislative care să vizeze cuantumul pensiilor foștilor militari, cei prezenți nu au avut comentarii.
  2. De natură tehnică:
  • Legea nr.119/2010 nu se mai aplică, motiv pentru care Casa de Pensii Sectorială a MApN nu pune în aplicare hotărârile definitive și irevocabile obținute în instanță pe deciziile de recalculare;
  • revizuirea nu a vizat decizia de recalculare (la intrebarea "de ce nu au fost anulate deciziile de recalculare odată cu anularea HG 735" - nu am primit nici un raspuns);
  • la problema ridicată de către delegația noastră că   plata pensiilor, începând cu luna februarie 2011, nu a avut bază legală, nu a fost comentată  de către reprezentanții MApN;
  • procesele declanșate de membri SCMD (pasul 1a și 1b) nu mai au obiect și vor fi pierdute la marea majoritate a instanțelor;
  • ar trebui să ne concentrăm pe atacarea în instanță a deciziilor de revizuire;
  • conținutul Anexei nr.1/OuG nr.1/2011 este în favoarea pensionarilor (au fost situații când veniturile calculate după Anexa nr.1 să fie mai mari decât cele după statul de plată);
  • cifra de aprox. 6000 de pensionari cu pensii scăzute se va diminua în cotinuare pe baza noilor decizii emise, fie ca urmare a continuării aplicării Legii nr.70/2007, a valorificării timpului lucrat după ieșirea la pensie, aducerea de noi adeverințe cu veniturile obținute în armată  etc.;
  • reținerea, după regularizare, va începe în luna mai a.c. Nu au putut da detalii privind cuantumul ce urmează a fi restituit lunar și în ce perioadă de timp;
  • privitor la respectarea termenului de 45 de zile de către comisia de contestații, s-a recunoscut ca fiind o problemă pe care trebuie să o corecteze;
  • în ceea ce privește folosirea de către filialele SCMD a unor spații aparținând MApN, ni s-a transmis că, potrivit legii, acestea pot fi folosite numai de asociații sau alte structuri similare (cum este cazul ANCMRR), care au prevăzut în statut ca fiind structuri de utilitate publică, SCMD-ul neavând prevăzut acest lucru.
Precizăm că acțiunea s-a înscris în programul Consiliului de Coordonare și a solicitărilor de dialog reieșite în urma Conferintei Comune - Craiova 2012.
Totodată, prin prezentarea comunicatului dorim să înlăturăm toate speculațiile privind jocuri de culise sau urmărirea atingerii unor scopuri individuale, speculații nedemne de unii dintre colegii noștri.
Dorim să dialogăm cu toți cei care prin programe de acțiune și chiar prin acțiune directă, lupta pentru menținerea drepturilor câștigate într-o viață plină de constrângeri și sacrificii.
Membri Consiliului de Coordonare a Filialelor din Municipiul București și Județul Ilfov au fost și rămân consecvenți îndeplinirii cu strictețe a prevederilor Statutului SCMD, ale ROF și ale hotărârilor Consiliului Național al Reprezentantilor - Alba Iulia - octombrie 2011

luni, 26 martie 2012

DOSARELE IN INSTANTA ALE S.C.M.D. FILIALA 1 BUZAU

       Va aducem la cunoștință dosarele înaintate în instante (Tribunalul Buzău) de către S.C.M.D. Filiala 1 Buzău, astfel: 710/114/2012; 711/114/2012; 744/114/2012; 762/114/2012; 763/114/2012; 772/114/2012; 1209/114/2012; 1210/114/2012; 1211/114/2012; 1212/114/2012.
       Componenta nominala a membrilor de sindicat S.C.M.D. din fiecare dosar în parte cât și termenele de judecare pot fi găsite pe sit-ul (blogul) Tribunalului Buzău. http://noulportal.just.ro/InstantaDosareLista.aspx?idInstitutie=114
Introduce-ți numărul dosarului în fereastra și dați pe "Caută".
Se mai dă o data clic pe dosarul apărut și vă va apărea toate datele de interes pentru cei în cauza.
Sunt excluși din componența dosarelor următorii membrii:
- dosar 710/114/2012 - Ion Nicolae
- dosar 711/114/2012 - Iosif Valeriu
- dosar 744/114/2012 - Băcanu Dan
- dosar 762/114/2012 - Stan Rusland
- dosar 772/114/2012 - Lupu Iancu

luni, 19 martie 2012

SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
                 Departamentul Juridic

Comunicatul nr. 11 din 16.03.2012

I.                   PREGATIREA ACTIUNII PENTRU CEDO
           Intrucat termenele de promovare a unei actiuni conjugate la CEDO se apropie cu repeziciune, dorim sa informam Birourile Operative ale filialelor si membrii de sindicat despre faptul ca Departamentul Juridic este in contact permanent cu Casa de avocatura Gilca&Vasiliu in vederea stabilirii sarcinilor ce revin membrilir SCMD (ca de exemplu: pregatirea unor documente) si a modului in care acestea vor fi aduse la indeplinire. Dialogul cu avocatii se poarta in ideea formularii de catre acestia pentru inceput a unei actiuni “mama” ce va cuprinde primele zeci/sute de dosare care indeplinesc conditiile, urmand ca ulterior noile dosare sa fie atasate la actiunea de baza.
          Reamintim faptul ca actiunea la CEDO va fi numai pe revizuirea pensiilor si va trebui promovata in termenul de decadere de 6 luni de la comunicarea in scris a hotararilor definitive si irevocabile nefavorabile. In masura in care avocatii ne vor comunica informatii noi despre acest subiect, acestea vor fi aduse de indata la cunostinta dumneavoastra.
          

II.                                                                      INFORMARE CU PRIVIRE LA STADIUL PROCESELOR PE LEGEA NR 329/2009
           Intelegand nevoia de informare a a colegilor nostri care au sau au avut procese in instantele de judecata pe Legea nr. 329/2009, va trimitem in anexa nr. 1 o situatie cu aceste dosare, situatie primita de la Cabinetul de avocatura al doamnei G. Barla. Analizand situatia trimisa, se poate observa ca membri SCMD nu au avut castig de cauza in aceste dosare pana in prezent, cu mentiunea ca o parte dintre acestea nu au fost inca solutionate fiind suspendate, iar avocatul nostru va formula cat de curand cereri de repunere pe rol in intervalul admis de lege, astfel incat si aceste dosare sa fie solutionate de instantele competente. Avand in vedere solutiile nefavorabile obtinute la instantele din Romania, Cabinetul de avocatura a dnei G. Barla pregateste o actiune la CEDO pentru membrii de sindicat, stabilind un onorariu de 300 euro plus tva pentru fiecare filiala (indiferent de numarul solicitarilor), la care se vor mai adauga taxele de expeditie, de pana la 25 ron/filiala. In masura in care exista solicitari in acest sens, va rugam sa ni le comunicati in scris (posta clasica sau electronica).
           Ca fapt divers, ce vine sa ilustreze inca o data lipsa de unitate in practica juridica a instantelor din Romania, va comunicam ca intro actiune separata pe aceiasi cauza, in dosarul nr. 17368/3/2010 aflat pe fond la TM Buc. si in recurs la CA Buc, petentul a obtinut solutii favorabile. La instanta de fond, in data de 09.09.2011, s-a admis in parte actiunea, respectiv plata pensiei si a dobanzii legale aferenta debitului, iar la data de 10.02.2012 CA Buc solutionand cauza a respins recursul promovat de partea adversa, decizia devenind definitiva si irevocabila.
          

III.                                                                   MODUL DE INTOCMIRE SI ACTUALIZARE A EVIDENTEI DOSARELOR/PROCESELOR LA NIVELUL FIECAREI FILIALE SI A SCMD
          Pentru o informare corecta si oportuna a Comitetului Director, ca organ central de conducere a SCMD, precum si a presedintelui sau  vicepresedintilor SCMD care au contacte permanente si semnificative  la nivel national cu diferite organisme si organizatii sau cu media, Departamentul Juridic a stabilit in sedinta din 15 martie a.c. formatul datelor pe care filialele din teritoriu (cu exceptia celor din mun. Bucuresti si jud. Ilfov- in aceasta situatie reprezentatul Departamentului Juridic centralizeaza datele direct de la casele de avocatura) urmeaza a le posta pe site-ul propriu.
           In acest sens, va trimitem (in anexa nr. 2) schema cadru a acestei evidente, urmand ca dumneavostra sa o completati si sa o postati pe site-ul propriu pana la 31 martie a.c., urmand ca apoi sa actualizati datele respective cel putin o data pe luna, respectiv la sfarsitul acesteia. Actualizarea situatiei la nivel central se va efectua prin accesarea blogurilor filialelor de catre reprezentantul Departamentului Juridic si centalizarea datelor.
            Consideram ca instituirea acestei modalitati de comunicare si informare va conduce la indeplinirea a cel putin trei obiective :
-         o corecta si permanenta informare a membrilor SCMD din cadrul fiecarei filiale;
-         realizarea unei baze de date actualizata, necesara structurilor de conducere ale SCMD in vederea adoptarii unor decizii rapide, oportune si realiste;
-         sprijinirea unor demersuri etapizate catre instantele nationale si europene.
         
          
IV.                                                                    EVIDENTA DOSARELOR LA CABINETUL DOAMNEI AVOCAT GRAZIELA BARLA
         Raspunzand interesului unui numar tot mai mare de membrii ai SCMD care au ales sa fie reprezentati in instanta de judecata de dna avocat G. Barla, va informam ca in prezent se lucreaza la un program informatizat de evidenta care sa permita consultarea online a situatiei in care se afla dosarele depuse la cabinetul dansei si ulterior a termenelor acordate proceselor avand ca obiect contestarea deciziilor de revizuire a pensiilor. In conformitate cu ultimele evaluari a etapei in care se afla realizarea programului respectiv, termenul de finalizare avansat este sfarsitul lunii martie a.c.

Anexe: 1. Situatia proceselor pe Legea 329/2009
            2. Evidenta dosarelor/proceselor la nivelul filialei – schema cadru

NOTA : Continutul comunicatului a fost aprobat in sedinta Dep. Jur. din 15. 03. a.c.

Seful Departamentului Juridic
Col (r) Monica CALOIAN

sâmbătă, 10 martie 2012


SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE

                 Departamentul Juridic                                                          
 

Comunicatul nr. 10 bis din 08.03.2012


I.                   MODUL DE ACTIUNE IN VEDEREA DEPUNERII UNOR NOI   INSCRISURI

                                                   LA DOSARUL CAUZEI


           In ultima perioada de timp, o parte dintre avocatii care  reprezinta in instanta interesele membrilor de sindicat au sesizat departamentul nostru de faptul ca o serie dintre membrii SCMD nu inteleg pe deplin importanta demersurilor lor si a strategiei folosite, formuland cereri - in dosarele in care sunt parte - in dezacord cu strategia pusa la punct de acestia.

In fapt este vorba de depunerea unor copii ale deciziilor de revizuire a pensiilor, sustinand ca doresc sa le conteste la pasul 1a, altii doresc sa renunte la acest pas sau sa solicite conexarea dosarelor – si exemplele ar putea continua. Toate aceste actiuni se intampla fara o consultare prealabila cu avocatii. Din aceste motive, sustin avocatii, unele complete de judecata au inceput sa ia decizii nefavorabile SCMD.

          Pentru a evita astfel de situatii pe viitor, membrii de sindicat care doresc sa depuna la dosarul cauzei noi probe sau sa formuleze diverse cereri (in scris sau direct in instanta) sa faca aceste lucruri numai prin intermediul SCMD (Filiale sau Departamentul Juridic – daca ne referim la inscrisuri) sau dupa o consultare prealabila cu avocatii (daca ne referim la cereri formulate direct in instanta).

           Pe de alta parte, exista si situatii in care instantele de judecata solicita punctual indeplinirea de catre petenti a unor actiuni specifice (de exemplu: confirmarea imputernicirii data presedintelui SCMD, dovedirea calitatii de membru de sindicat, depunerea la dosar a unor copii ale deciziilor de revizuire etc.). Aceste actiuni trebuie indeplinite de petenti exact asa cum au fost formulate de instanta, multe dintre ele sub sanctiunea anularii actiunii.

  

II. PROBLEMA EVIDENTEI DOSARELOR/PROCESELOR


         Avand in vedere importanta tinerii unei evidente exacte a dosarelor aflate pe rolul instantelor de judecata, Departamentul Juridic a hotarat in sedinta din 07.03.2012 sa il numeasca pe domnul colonel (r) Ioan State, membru al departamentului, responsabil cu evidenta proceselor SCMD. In aceasta calitate, dl colonel (r) va tine periodic legatura cu filialele si casele de avocatura in vederea centralizarii datelor necesare intocmirii si actualizarii acestei evidente.

         La solicitarea Comitetului Director al SCMD sau a Departamentului Juridic, dl colonel (r) State va prezenta situatia proceselor in sedintele organismelor de conducere respective.
 

NOTA : Restructurarea comunicatului a fost impusa de nevoia de informare mai rapida a membrilor SCMD despre comentariul la decizia CEDO, prin completarea punctului II din comunicatul nr . 10 si postarea acestuia pe site-ul SCMD.



Seful Departamentului Juridic

Col (r) Monica CALOIAN


SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE

                 Departamentul Juridic

               
Comunicatul nr. 10 din 08.03.2012

I.                   MODUL DE ACTIUNE IN VEDEREA DEPUNERII UNOR NOI   INSCRISURI

                                                   LA DOSARUL CAUZEI


           In ultima perioada de timp, o parte dintre avocatii care  reprezinta in instanta interesele membrilor de sindicat au sesizat departamentul nostru de faptul ca o serie dintre membrii SCMD nu inteleg pe deplin importanta demersurilor lor si a strategiei folosite, formuland cereri - in dosarele in care sunt parte - in dezacord cu strategia pusa la punct de acestia.

In fapt este vorba de depunerea unor copii ale deciziilor de revizuire a pensiilor, sustinand ca doresc sa le conteste la pasul 1a, altii doresc sa renunte la acest pas sau sa solicite conexarea dosarelor – si exemplele ar putea continua. Toate aceste actiuni se intampla fara o consultare prealabila cu avocatii. Din aceste motive, sustin avocatii, unele complete de judecata au inceput sa ia decizii nefavorabile SCMD.

          Pentru a evita astfel de situatii pe viitor, membrii de sindicat care doresc sa depuna la dosarul cauzei noi probe sau sa formuleze diverse cereri (in scris sau direct in instanta) sa faca aceste lucruri numai prin intermediul SCMD (Filiale sau Departamentul Juridic – daca ne referim la inscrisuri) sau dupa o consultare prealabila cu avocatii (daca ne referim la cereri formulate direct in instanta).

           Pe de alta parte, exista si situatii in care instantele de judecata solicita punctual indeplinirea de catre petenti a unor actiuni specifice (de exemplu: confirmarea imputernicirii data presedintelui SCMD, dovedirea calitatii de membru de sindicat, depunerea la dosar a unor copii ale deciziilor de revizuire etc.). Aceste actiuni trebuie indeplinite de petenti exact asa cum au fost formulate de instanta, multe dintre ele sub sanctiunea anularii actiunii.



II.EMOTIA PRODUSA DE CIRCULATIA PE INTERNET A UNUI COMENTARIU LA O DECIZIE CEDO

         In ultimele zile circula pe internet un material semnat de un anume Calin Dragos (judecator ?) care se refera la o decizie CEDO, comentariu ce a produs o vie emotie in randurile membrilor SCMD.  Din comentariu rezulta ideea ca cei implicati in dosar sunt grefierii si politistii. Lucru nu tocmai adevarat ! Este vorba doar de numar de 5 doamne din judetul Covasna care au avut functii de grefier si au iesit la pensie in baza Legii nr. 567/2004, ca lege speciala. Cuantumul pensiei lor calculat in baza legii respective reprezentand in medie 80% din ultimul salariu brut incasat anterior pensionarii. In speta in cauza CEDO a respins ca inadmisibil capatul de cerere referitor la incalcarea art.1 (dreptul de proprietate) din Protocolul nr. 1 la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale. Curtea a amanat insa examinarea plangerii reclamantelor in ceea ce priveste incalcarea drepturilor protejate de art. 6 (dreptul la un proces echitabil) si art. 14 (interzicerea discriminarii) din Conventie.

           Dosarul inaintat la CEDO de catre sindicatul grefierilor, care cuprinde aproape 300 persoane din randul personalului auxiliar instantelor si parchetelor, are numarul 14387/2011. Acest dosar se afla in prezent la Camera Superioara 3 a CEDO pentru fixarea termenului si modului de judecata (pilot/cu celeritate sau obisnuit). Aceste aspecte au fost omise (voit ?)  din comentariul respectiv, iar lipsa lor a creat o mare confuzie.

            Oricum, situatia personalului auxiliar din instante si parchete nu este identica cu cea a militarilor/politistilor. Grefierii au intrat in 2004 pe legea speciala venind de pe un sistem de pensii contributiv si nu necontributiv, cum este considerat cel al militarilor. In plus, sistemul pensiilor militare de stat, care avea la baza Legea nr. 164/2001, se incadra perfect sistemelor ocupaţionale de pensii guvernate de Directiva 86/378/EEC, amendată prin Directiva 97/96/EC adoptată în considerarea jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie. Daca statul roman doreste sa se conformeze reglementărilor comunitare, in mod normal va trebui sa revina la sistemul pensiilor militare de stat.


III. PROBLEMA EVIDENTEI DOSARELOR/PROCESELOR


         Avand in vedere importanta tinerii unei evidente exacte a dosarelor aflate pe rolul instantelor de judecata, Departamentul Juridic a hotarat in sedinta din 07.03.2012 sa il numeasca pe domnul colonel (r) Ioan State, membru cu drepturi si obligatii depline al departamentului, responsabil cu evidenta proceselor SCMD. In aceasta calitate, dl colonel (r) va tine periodic legatura cu filialele si casele de avocatura in vederea centralizarii datelor necesare intocmirii si actualizarii acestei evidente.

         La solicitarea Comitetului Director al SCMD sau a Departamentului Juridic, dl colonel (r) State va prezenta situatia proceselor in sedintele organismelor de conducere respective.
 

Anexa: Scrisoarea SCMD adresata ministrilor de resort in scopul anularii procesului de regularizare a platii pensiilor, in sensul retinerilor sumelor “incasate in plus”

 NOTA : Continutul comunicatului a fost aprobat in sedinta Dep. Jur. din 07. 03. a.c.



Seful Departamentului Juridic

Col (r) Monica CALOIAN

joi, 8 martie 2012

LA MULTI ANI !


De 8 Martie,
o floare şi cele mai alese gânduri pentru colegele noastre din Sindicat, pentru mamele, soţiile şi fiicele noastre, precum şi pentru toate aceste fiinţe minunate - femeile!

joi, 1 martie 2012

Comunicatul nr. 8 din 24.02.2012

I. ASPECTE REFERITOARE LA PROCESUL DE REGULARIZARE


Membrii de sindicat sunt, pe buna dreptate, preocupati de procesul de regularizare a platii pensiilor a carui debut se apropie cu pasi repezi (aprilie a.c.). Luand act de aceasta preocupare, Departamentul Juridic a decis in sedinta din 23 februarie, trimiterea unor scrisori adresate ministrilor de resort, respectiv directorului SRI, prin care sa li se solicite sa acorde atentia cuvenita respectarii de catre Casele de pensii secoriale a prevederilor legale in acest sens. Va reamintim ca SCMD a trimis deja directorilor caselor de pensii sectoriale o scrisoare privind aspectele nelegale ale revizuirii.


Recomandam tuturor colegilor noștri care au de restituit sume de bani catre casele de pensii si au totodata si alte credite/datorii de achitat, sa pregateasca documentele doveditoare in acest sens. In functie de reactia ministrilor de resort si de raspunsul Caselor de pensii, vom comunica procedura de urmat de catre membrii de sindicat.

II. DEPUNEREA LA DOSAR A UNOR NOIINSCRISURI


In pasii 1a si 1b, la dosarele cauzelor aflate pe rolul instantelor se pot depune noi probe constand in copii ale deciziilor de revizuire a pensiei. Avocatii SCMD recomanda ca acest lucru sa se faca prin casa de avocatura, astfel incat si dansii sa fie la curent cu acest demers. In cazul in care se face individual, trebuie respectate urmatoarele reguli:


-   sa se faca mentiunea ca noile înscrisuri sunt doar probe la dosarul existent (adica faptul ca deciziile de revizuire nu sunt contestate), ori ca sunt contestate dar intro actiune separata, nu in acel dosar;

- despre demersul depunerii unor noi inscrisuri trebuie informata casa de avocatura inainte de termenul de judecata, astfel incat avocatii sa fie avizati despre acest lucru si sa poata actiona in consecinta.


Atentie: Daca nu se respecta aceste reguli, se pericliteaza tactica avocatilor in instanta, lucru care nu este sub niciun aspect de dorit!


III. RECONSIDERAREA CONDITIILOR DE MUNCA

       Este binecunoscut faptul ca in calculul cuantumului pensiei o importanta deosebita o au conditiile concrete de munca, activitatile sau locurile de munca pe unitati, functii si arme care dau dreptul la sporuri de vechime in serviciu. Actul normativ care reglementeaza acest lucru (HG nr 1294/2001), a fost modificat prin HG nr S-1019/2010, care a largit semnificativ, in mod favorabil noua, incadrarea in aceste conditii care dau dreptul la sporuri. Intrucat actul normativ de modificare are caracter secret, marea majoritate a membrilor SCMD a aflat despre el abia in acest an. Prin urmare, in cazul in care considerati ca incadrarea dumneavoastra si a colegilor in conditii de munca deosebite, speciale si alte conditii nu s-a facut corespunzator, va puteti adresa Caselor de pensii sectoriale in acest sens pentru a obtine o incadrare corecta, in deplina concordanta cu conditiile reale in care v-ati desfasurat activitatea.


        IV. DIALOG CU NATO/CSAT

Pe site-ul http:Avwiv.nato.mt/cps/en/natolive/contact.htm se poate scrie Aliantei Nord Atlantice, precizand in mod obligatoriu numai numele, adresa de email si subiectul, iar optional orasul, tara, organizatia, pozitia.


Recomandam ca membrii de sindicat sa scrie in nume propriu sau in numele unor filiale si sa insiste in mesajele lor pe aspecte precum:

       - desfiintarea statutului militarilor in rezerva/politistilor si nedreptatile ce decurg din aceasta;

- nerespectarea contractelor pe care le-am avut cu MApN, MAI, SRI

- incalcarea drepturilor constitutionale referitoare la proprietate;

       - ostilitatea comandantului suprem al FA impotriva militarilor si politistilor;

      - derapajele de la democratic in Romania (exces de asumarea raspunderii . guvernului in Parlament pe legi vitale, incercarea comasarii alegerilor, nerespectarea principiului separatiei puterilor etc);

- dezvoltarea fara precedent a unor servicii secrete, respectiv a SPP si STS
- coruptia qvasi generalizata in Romania - sustinerea ilogica pe care presedintele tarii o acorda firmelor cu capital majoritar rusesc etc
Comunicatul nr. 9 din 01.03.2012

I. CU PRIVIRE LA PROCESUL DE REGULARIZARE A PENSIILOR

In urma punerii in aplicare a deciziilor de revizuire a pensiilor constatam cu ingrijorare un fenomen extrem de periculos pentru mii de pensionari, respectiv imposibilitatea de a duce o viata normala din cauza unor probleme de natura financiara. O mare parte dintre colegii nostri au contractat credite inainte de pensionare, acestea fiind asumate tacit de catre conducerile institutiilor militare prin eliberarea adeverintelor de venit necesare pentru astfel de operatiuni. Intrucat peste procesul de restituire a creditelor care continua si in prezent, se suprapune operatiunea de regularizare a platii pensiei, se va ajunge in situatia in care mii de oameni nu-si vor mai putea plati creditele contractate sau alte datorii semnificative ca valoare, inducand in progresie geometrica un lant intreg de consecinte pe toate planurile vietii fiecaruia dintre cei vizati.

Avand in vedere situatia aratata mai sus, Departamentul Juridic a decis sa propuna presedintelui SCMD trimiterea unei scrisori ministrilor de resort prin care acestora sa li se ceara la modul imperativ o initiativa prin care sa proroge aceasta actiune de regularizare a pensiilor pana la terminarea proceselor aflate pe rolul instantelor de judecata. Acest lucru se va solicita si din considerentul ca in prezent am inceput sa obtinem in instante decizii favorabile, definitive si irevocabile in procesele pe revizuire, avand motive sa credem ca numarul acestora va creste substantial in viitorul apropiat.


II. RENUNTAREA LA JUDECATA


Avand in vedere interesul membrilor SCMD cu privire la problema renuntarii la judecata (mentionam solicitarea scrisa a Filialei nr.1 a S. 3 adresata Casei de avocatura Gilca&Vasiliu), Departamentul Juridic considera ca informatiile de mai jos sunt utile, mai ales in ideea de a facilita continuarea judecatii in acele dosare in care sunt mai multi reclamanti, iar unul dintre acestia doreste sa-si retraga actiunea de pe rolul instantei:

Potrivit art. 246 Cod de procedura civila “Reclamantul poate sa renunte oricand la judecata, fie verbal in sedinta, fie prin cerere scrisa. Renuntarea la judecata se constata prin incheiere data fara drept de apel. Daca renuntarea s-a facut dupa comunicarea cererii de chemare in judecata, instant, la cererea paratului, va obliga pe reclamant la cheltuieli. Cand partile au intrat in dezbaterea fondului, renuntarea nu se poate face decat cu invoirea celeilalte parti”

Plecand de la dispozitiile citate mai sus, va facem precizarea ca renuntarea la judecata se face personal de catre reclamant, fie pe cale orala in sedinta de judecata, fie printr-o cerere olografa (scrisa de mana) in doua exemplare, care se depune la registratura instantei, sectia conflicte de munca si asigurari sociale, document ce urmeaza sa fie insumat dosarului in care reclamantul intelege sa se retraga. Un model de astfel de cerere este prezentat in anexa comunicatului.


Anexa: Cerere de renuntare la judecata, model

NOTA : Continutul comunicatului a fost aprobat in sedinta Dep. Jur. din 01. 03. a.c.


Seful Departamentului Juridic

Col (r) Monica CALOIAN


Tribunalul ………………………….

Secţia …………………………….

Dosar nr. ………………………..

Termen: …………………………….


DOMNULE PREŞEDINTE,


Subsemnatul ………………………………….. născut la …………………………, cu domiciliul în Bucureşti………………………………………………….. CNP …………………………….. formulez prezenta


CERERE DE RENUNȚARE LA JUDECATĂ


În dosarul mai sus rubricat, aflat in faza procesuala ……………………………………………..


ÎN DREPT

Imi întemeiez prezenta cerere pe dispozițiile art. 246 Cod procedura civila



Semnatura ………………………………………….. Data …………….



NOTA: Cererea se scrie de mana