vineri, 13 ianuarie 2017

Variațiunile cuantumului pensiei militare în perioada următoare. Hopul de la actualizare

In cursul lunii ianuarie 2017 pensiile militare în plată,  calculate sau nerecalculate, au fost indexate cu 5,25% și majorate cu suma rezultată din creșterea deducerii fiscale de la 1050 lei la 1100 lei.
Putem spune că, în această privință, s-au adeverit informările prezentate de unele Case de Pensii Sectoriale potrivit cărora dispozițiile art. 59 al Legii 223/2015 se aplică cuantumului mai avantajos, rămas în plată după recalculare, chiar dacă este mai mare decât cel recalculat, și că dispozițiile acestui articol nu urmăresc, în timp, confundarea celor două cuantumuri.
In luna februarie avem garanția că se va aplica recenta lege aprobată de noul Parlament, prin care se elimină complet CASS pe cuantumul pensiilor iar deducerea fiscală crește de la 1100 lei la 2000 lei. Garanția este asigurată de anunțul făcut astăzi de Iohannis, după consultările bugetare cu premierul Grindeanu,  că va promulga această lege. Desigur că, măsurile fiscale din luna februarie vor viza tot cuantumul brut în plată al pensiilor militare.
Mai mult de jumătate din pensiile militare sunt nerecalculate.  
Deciziile de recalculare  de pensii militare, potrivit articolelor 109 și 110, vor trebui să cuprindă de acum încolo  și indexarea cu 5,25%  aferentă anului 2017. Astfel că,  pentru cei care au norocul să le crească pensia după recalculare, vor primi sume diferențiate   perioadei anterioare recalcularii după cum urmează:
-Începând cu ianuarie 2016, cuantum recalculat potrivit vechimii din decizia de pensie anterioară;
-Un alt cuantum din luna următoare depunerii  unei cereri de recalculare, cu documente nevalorificate pentru perioada anterioară anului 2016, potrivit art. 109 alin.(5) al Legii 223/2015.  Casa  de Pensii Sectoriale a MApN   prezumă că toate cererile pentru grupele de muncă depuse la Centrele Militare în cursul anului 2015, după publicarea Legii 223/2015, au fost depuse în luna ianuarie 2015, astfel că drepturile aferente sunt plătite din  luna februarie 2015. In aceste situații se emit doua Decizii de recalculare: 
   -decizia xxxx/1 cu cuantumul recalculat pe luna ianuarie 2016
   -decizia xxxx/2 cu cuantumul recalculat pe luna februarie 2016 și următoarele.
-Un alt cuantum recalculat pentru ianuarie 2017 și lunile următoare, prin evidențierea indexării cu 5,25%.
Modificările de cuantum net, datorate măsurilor fiscale din luna februarie 2017, nu necesită evidențieri în decizile de recalculare emise ulterior.
Si... acum, să vorbim despre  operațiunea de actualizare a pensiilor militare,  care nu a mai avut loc din anul 2009, din simplul motiv că de atunci nu s-a mai produs nicio mărire a soldelor  de grad și funcție ale militarilor.
Articolul 60  din Legea 223/2015  reglementează că actualizarea are lor de fiecare dată când se măresc soldele activilor. Următoarea actualizare ar urma să se producă concomitent cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării unitare, lege  pe care noul guvern a promis că o va adopta până în luna iunie. a.c.
Ineditul actualizării este dat și de faptul că noua lege introduce sume valorice pentru soldele  de grad și funcție, desființând coeficienții de ierarhizare și valoarea sectorială de referință.
Pentru actualizare,  contează funcțiile de grad avute de militari în cele șase luni alese pentru calculare/recalculare și gradul avut la data trecerii în rezervă.
***********
Articolul 60(1) Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special, în procentele stabilite la art. 29, 30 şi 108 şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie, astfel:a) potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie îndeplinite în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, la cererea persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost deschise înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;b) în funcţie de gradul militar/profesional deţinut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi media soldelor de funcţie/salariilor de funcţie deţinute în cele 6 luni alese conform prevederilor art. 28 pentru drepturile de pensie deschise în baza prezentei legi.”***********Noile solde  de grad și funcție trecute prin operațiunile prevăzute în articolele 29, 30 și 108 vor da noul cuantum al pensiei actualizate. Acesta va fi în mod sigur mai mare decât cuantumul recalculat al tuturor pensiilor militare.Care va fi însă raportul dintre cuantumul actualizat  conform articolului 60 și cuantumul mai avantajos rămas în plată, conform articolului 111, după recalcularea potrivit articolelor 109 și 110?  E clar că acele cuantumuri mai avantajoase mai mici decât cuantumul actualizat vor fi înlocuite de noul cuantum.Ce se va întâmpla însă cu cuantumurile mai avantajoase, rămase în plată după recalculare, care vor rămâne mai mari și față de  cuantumul  actualizat?Legea 223/2015, chiar modificată de art. 40 al OUG 57/2015, tace. Nu prevede aplicarea cuantumului mai avantajos și după actualizarea potrivit art. 60.