duminică, 16 februarie 2020


În proiectul pe rol, in Parlament, de modificare a Legii 223/2015, in sensul revenirii la forma promulgata a legii, SCMD a obtinut introducerea tuturor amendamentelor pe care le stiti si care au fost discutate cu reprezentanti ai tuturor partidelor parlamentare.
Multumiri, pentru aceasta, domnului senator Stefan Mihu (PSD) de la Comisia buget-finante a Senatului. De asemenea, domnului deputat (PNL) Bogdan Hutuca si dlui. ministru interimar, gl.(r) Niculae Ciuca (PNL), pentru explicarea de natura financiara a faptului ca si salariile celor in activitate si pensiile rezervistilor se platesc din cei 2% destinati Apararii prin Tratatul de Aderare la NATO, fara a implica vreo suplimentara bugetara si fara vreo legatura cu bugetul destinate Casei Nationale de Pensii.
Abrogarea OUG 59/2017 si a prevederilor OUG 114/2018 privind inghetarea ilegala a platii ajutoarelor salariale, pe trei ani, se afla, in baza raportului favorabil al Comisiei de munca a Camerei Deputatilor, pe ordinea de zi a acestei Camere, in vederea votului, incepand de luni, 10 februarie a.c. Ii datoram multumiri d-lui deputat Adrian Solomon (PSD)! De asemenea, dlor. deputati Ion Mocioalca (PSD) si Mihai Weber (PSD).
Multumiri deosebite, pentru modul onest de colaborare cu noi in interesul rezervistilor, le datoram d-lui deputat Dumitru Lupescu (USR), care a depus ieri, 12 februarie, o interpelare cutremuratoare la adresa ministrilor Apararii si de Interne, demonstrand ca, in cadrul Sistemului Unitar de Aparare, Ordine Publica si Securitate Nationala, aceleasi prevederi legislative se aplica cu dubla masura in ceea ce-i priveste pe rezervisti, la MApN, MAI si SRI. In sensul ca, se pare ca, prin traditie, cei de la MApN actioneaza consecvent si cu exces de zel impotriva intereselor rezervistilor!






sâmbătă, 15 februarie 2020

DESPRE SITUATIA REZERVISTILOR

-   In atentia tuturor membrilor SCMD –

Doamnelor si domilor,
Va reamintim ca SCMD a fost singurul sindicat care a atentionat parlamentarii si CCR ca, din punct de vedere constitutional, “dreptul la munca nu poate fi ingradit“ (Constitutia, Art.41, al.1) pensionarilor si, in mod special, rezervistilor. A facut-o prin doua adrese pe care le gasiti pe site-ul nostru, una de conceptie proprie, alta primita de la aliatii civili si asumata. Cu sprijinul parlamentarilor, ieri, 12 februarie, s-a obtinut avizul CCR de neconstitutionalitate a OUG 114/2018, in acest sens.
In proiectul pe rol, in Parlament, de modificare a Legii 223/2015, in sensul revenirii la forma promulgata a legii, am obtinut introducerea tuturor amendamentelor pe care le stiti si care au fost discutate cu reprezentanti ai tuturor partidelor parlamentare.
Transmitem multumiri, pentru aceasta, domnului senator Stefan Mihu (PSD) de la Comisia buget-finante a Senatului. De asemenea, domnului deputat (PNL) Bogdan Hutuca si dlui. ministru interimar, gl.(r) Niculae Ciuca (PNL), pentru explicarea de natura financiara a faptului ca si salariile celor in activitate si pensiile rezervistilor se platesc din cei 2% destinati Apararii prin Tratatul de Aderare la NATO, fara a implica vreo suplimentara bugetara si fara vreo legatura cu bugetul destinate Casei Nationale de Pensii.
Abrogarea OUG 59/2017 si a prevederilor OUG 114/2018 privind inghetarea ilegala a platii ajutoarelor salariale, pe trei ani, se afla, in baza raportului favorabil al Comisiei de munca a Camerei Deputatilor, pe ordinea de zi a acestei Camere, in vederea votului, incepand de luni, 10 februarie a.c. Ii datoram multumiri d-lui deputat Adrian Solomon (PSD)! De asemenea, dlor. deputati Ion Mocioalca (PSD) si Mihai Weber (PSD).
Multumiri deosebite, pentru modul onest de colaborare cu noi in interesul rezervistilor, le datoram d-lui deputat Dumitru Lupescu (USR), care a depus ieri, 12 februarie, o interpelare cutremuratoare la adresa ministrilor Apararii si de Interne, demonstrand ca, in cadrul Sistemului Unitar de Aparare, Ordine Publica si Securitate Nationala, aceleasi prevederi legislative se aplica cu dubla masura in ceea ce-i priveste pe rezervisti, la MApN, MAI si SRI. In sensul ca, se pare ca, prin traditie, cei de la MApN actioneaza consecvent si cu exces de zel impotriva intereselor rezervistilor!

Doamnelor si domnilor,
De ani de zile va atragem atentia ca toate mizeriile care ni s-au intamplat se datoreaza INITIATIVELOR LEGISLATIVE CLOCITE LA DIRECTIA GENERALA JURIDICA SI LA DIRECTIA FINANCIARA ALE MApN si strecurate politicienilor, prin slugile de la DEPARTAMENTUL PENTRU RELATIA CU PARLAMENTUL SI CALITATEA VIETII PERSONALULUI AL MApN. Ca adevaratii vinovati, generaliti pe seama noastra, purtau nume ca MACIU, LUPU si JIANU, nu Basescu, Boc sau Ciolos.
Va mai amintiti de trambita basista plina de zel si ura, Tiberiu Fratila? Comandor in 2010, iesit la pensie amiral in 2017, evident inainte de aplicarea OUG 59 a LOV si care incerca sa se puna bine cu noi si sa-si faca uitata tradarea camarazilor, mintind presa ca a facut-o, scarbit de atitudinea politicului fata de rezervisti. Are un demn inlocuitor astazi, in persoana multilateral-decoratului Valeriu ROSU, maior in 2016 si adj al sefului Casei Sectoriale de Pansii a MApN, col. din 2019 si loctiitor al sefului Departamentului pentru Relatia cu Parlamentul, adica pe functie de general cu 3 stele. Evident ca se viseaza maresal, pe aceeasi procedura!
In 2016 zbiera pe holurile Parlamentului, la presedintii de comisii, sa nu se modifice o litera din OUG 57/2015, care a distrus Legea 223/2015 … astazi face acelasi lucru, zi de zi, cerand sa nu se modifice o litera din OUG 59/2017, care a inmormantat, defintiv, LEGEA PENSIILOR MILITAR DE STAT. Face parte dintre domnii care cred ca, anvelopa fiind unica, banii destinati pentru instruire, dotare, inzestrare, salarizare si pensii, li se cuvin doar lor, cei putini si alesi, care vor trai vesnic, rezervistii avand misiunea DE A PARASI, PE CALE NATURALA, SISTEMUL, adica de a economisi prin deces banii destinati cumpararii de epave zburatoare si plutitoare, aducatoare de profit pentru negociatori. Vi-l recomandam cu caldura! Are dreptul la vesnica noastra “recunostinta”!
Pe calea juridica, am ajuns cu procesele impotriva ministerelor Muncii si Apararii, unde am dorit, la ICCJ. Asteptam incetarea grevei magistratilor, pe 18 martie, a.c. Atentionam, insa, toate “geniile” care ne injura pentru ca nu au dotarea necesara intelegerii, ca tot ceea ce obtine SCMD pe cale legislativa, se aplica tuturor rezervistilor. Ceea ce se obtine, insa, pe cale juridica, prin procese initiate de membrii SCMD, este in beneficiul exclusiv al celor care au intentat procesele, adica al membrilor SCMD, care trebuie sa demonstreze instantei ca sunt cu plata cotizatiei la zi (adica membri, conform statutului SCMD).

Honor et Patria! Vae Victis!

Presedintele SCMD,


                  Col.(r) dr. Mircea DOGARU

joi, 13 februarie 2020

ANUNT

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, Filiala 1 Buzau, anunta membri sai ca sunt asteptati la sediul din strada Chiristigii nr. 3, camera 7, pentru rezolvarea platii cotizatiei SCMD, pe anul 2020.
Contul Bancar, BRD - SV79262374410
Cotizatia 60 lei pe semestru, 120 lei pe an.

Secretar Filiala 1 Buzau
Banica Liviu

sâmbătă, 8 februarie 2020

SUCCESE S.C.M.D. IN JUSTITIE

 
-         In atentia membrilor S.C.M.D. –
Doamnelor si domnilor,
In mod surprinzator sau nu, in conditiile actualei greve a magistratilor, am castigat la Sectiile 1 si 9 in Contencios Administrativ si Fiscal, in zilele de 28 si 30 ianuarie, in recurs, in doua dosare:
In dosarul 4963/3/2018, impotriva M.Ap.N., pentru Comisia de Contestatii Pensii si Casa de Pensii Sectoriala, anularea hotararilor si deciziilor de recalculare pensii emise de acestea si emiterea unei noi decizii de pensie pentru membrul de sindicat prin care sa i se scoata din baza de calcul si sa i se acorde separat pensia suplimentara de 9%;
In dosarul 9357/3/2017 (litigiu privind functionarii publici pe Legea nr. 188/1999) – dosar colectiv, impotriva Inspectoratelor pentru Situatii de Urgenta Dolj, Buzau, Teleorman, Vrancea si Olt, a Inspectoratului de Politie Judetean Dolj si a Directiei Juridice a M.A.I., al caror recurs a fost respins, admitandu-ni-se sesizarea CCR cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Art. 41 din OUG nr. 114/2018. In acelasi sens, s-a pronuntat, de altfel, si Avocatul Poporului printr-o adresa catre presedintele CCR. Va reamintim faptul ca, la sedinta privind redactarea raportului comun al comisiilor Camerei Deputatilor, la care a fost invitat doar S.C.M.D., am reusit sa convingem deputatii si reprezentantul Ministerului Muncii, ca rezervistii sunt singura categorie socio-profesionala discriminata prin neacordarea ajutoarelor salariale (salariile compensatorii), suspendarea platii acestora pe inca trei ani, fiind facuta neconstitutional, in baza unei legi abrogata de un an in momentul emiterii OUG 114/2018.
Reamintim, deasemenea, tuturor membrilor S.C.M.D. ca ceea ce castigam prin tribunal, fie si recunoasterea neconstitutionalitatii unei legi, este valabil doar pentru membrii de sindicat.

Honor et patria! Vae victis!
Presedintele S.C.M.D.

Col. (r) dr. Mircea DOGARU