joi, 26 martie 2015

Legea pensiilor militare de stat

In atentia tuturor militarilor si politistilor 
activi si in rezerva


Stimati camarazi, 
Urmare a apelului facut de conducerea SCMD catre doamnele si domnii deputati si senatori, indiferent de culoare politica, Proiectul Legii pensiilor militare de stat, conturat in 2012, finalizat la 12.02.2015, prin contributia a 4 ministri, 10 secretari de stat, reprezentantilor directiilor juridice si financiare din toate structurile sistemului national de aparare, ordine publica si siguranta nationala, precum si ai sindicatelor, a fost asumat de presedintele Comisiei pentru egalitate de sanse din Camera Deputatilor, dl. deputat de Arad, Stefan Petru Dalca si vicepresedintele acestei comisii, dna deputat de Botosani, Liliana Minca. Aducem multumiri pe aceasta cale Filialelor noastre din Arad si Botosani pentru sprijinul acordat acestora in campania electorala din 2012 si solicitam tuturor militarilor si politistilor activi si in rezerva din cele doua judete sa-i sprijine si sa colaboreze cu domniile lor in continuare, pentru ca omul sfinteste locul.
Pe langa un mare numar de deputati, care au semnat initiativa, aceasta a fost asumata si de un numar de senatori de culori politice diferite, la initiativa constantului aparator al militarilor, senatorul patriot Dumitru Pelican, presedintele grupului parlamentar reunit PC-PLR din Senatul Romaniei. Intrucat lista este inca deschisa, o vom afisa in forma finala, ca sa stiti exact cine merita recunostinta noastra.
Cu ocazia inscrierii, liderii Comisiei pentru egalitate de sanse au organizat o conferinta de presa la care au participat ca invitati presedintele SCMD si vicepresedintele cu probleme de media Col (r) Valeriu Pricina.
Raspunzand intrebarilor, am argumentat necesitatea uniformizarii legislative in ceea ce priveste categoria noastra socio-profesionala, politica de genocid dusa impotriva noastra de regimul Boc-Basescu, atacurile manipulatorii ordinare declansate, la limitele razboiului psihologic si imagologic, impotriva noastra si discriminarile la care am fost supusi, incepand cu 2008, si suntem supusi si astazi, cand o incalificabila OUG pe cale de a deveni lege (OUG 95/2014) falsificand grosolan Istoria ii exclude pe militari si pe adolescenti din Legea Recunostintei, pentru evenimentele din decembrie 1989. Daca tot s-a inventat categoria "luptatorilor cu rol decisiv" atunci, acestia nu pot fi decat militarii, fara actiunea carora Traian Basescu s-ar fi ocupat in continuare astazi de blugi, tigari si "Rapirea din serai", achizitionate de la Ali din Amsterdam, iar "marii" politicieni aflati in atentia DNA-ului, ar fi aclamat cu mandrie patriotica si revolutionara realegerea la al 20-lea Congres a "tovarasului" ... Nicu Ceausescu.
S-a subliniat si ca suntem parte integranta a societatii romanesti, cu toate cele bune si cu toate cele rele, avand si noi uscaturile noastre, care ne insulta mai mult sau mai putin anonim pe toate "feisbucurile", speriate ca si-ar putea pierde beneficiile cazute asupra lor ca o pleasca, pentru servilism politic, in conditiile in care camarazi de ai nostri s-au sinucis (cazul mr. Breban Felician din Satu Mare) ca urmare a masurilor represive, si-au dat foc la Cotroceni, acuzand dictatura basista (cazul Lt Col. Petre Morjan), ori au decedat in aceleasi conditii ca regretatul General Mihail Popescu. Dumnezeu sa-i odihneasca pe martiri! Dumnezeu sa-i ierte pe complici, ca nu stiu ce fac!
Solicitam tuturor parlamentarilor Legea care readuce normalitatea in sistemul militar.  Solicitam camarazilor activi si in rezerva din toate structurile sistemului sa-si mobilizeze reprezentantii in Parlament, indiferent de culoare politica, pentru sustinerea prin vot a Proiectului, in forma actuala. In ceea ce ne priveste, vom solicita direct si sub toate formele Premierului Romaniei, sa fie de acord cu acest proiect sustinut de ministrii de resort ai domniei sale, si sa nu mai conditioneze avizul Guvernului de iluziile politicianiste ale propriilor consilieri legate de himerice alegeri. In conditiile in care exista documente oficiale care atesta ca rezervistii mor cate 250 pe luna, este esential ca aceasta lege sa apara acum, pentru ca vaduvele noastre sa stie ca sotii lor nu s-au sacrificat degeaba.

Honor et Patria! Vae victis!


PRESEDINTELE SCMD,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU