Memento - pentru prietenii şi neprietenii S.C.M.D.
Motto: ”Eu îmi apăr sărăcia si nevoile si neamul.”
( Mihai Eminescu, Scrisoarea a IIIa )
Poate că unii se vor întreba de ce “memento”?. Am ales această formulă tocmai pentru că materialul acesta reprezintă o “însemnare “ despre gândurile si sentimentele noastre de membrii de sindicat si totodată o aducere-aminte, ceva care ne reaminteşte de faptul ca suntem militari cu onoare si demnitate, cu drepturi si obligaţii. Deci, aceste însemnări se adresează militarilor care au demnitate, onoare, care înţeleg si aplică sensul cuvintelor camarad si camaraderie, tuturor oamenilor de bun-simt, raţionali si responsabili. Cum mare regret, trebuie sa constatăm că printre noi - membri de sindicat, dar şi in rândul unei anumite părţi a populaţiei, nu s-a făcut încă înţeles rolul şi rostul, activitatea acestui sindicat. S.C.M.D. a fost creat si fiinţează nu pentru „a lupta” împotriva persoanelor, partidelor, organizaţiilor, etc. El este o “armată” care luptă pentru onoarea si demnitatea membrilor săi şi a instituţiei militare în ansamblul ei, pentru menţinerea calităţii de militar ce se încearcă a fi desfiinţată printr-o “lege” aberantă, pentru drepturile militarilor, legal obţinute. Iar « armele » noastre sunt : respectul pentru lege şi adevăr, fermitatea, integritatea, intransigenţa, onoarea şi demnitatea de militar. Totodată, S.C.M.D. nu a fost şi nu va fi un mijloc îndreptat împotriva nimănui. El este în primul rând o stare de spirit născută din problemele, frământările şi căutările noastre, un răspuns şi o soluţie pentru „lupta” pe care o ducem pentru onoare şi demnitate, calitatea de militar şi drepturile obţinute prin lege după o viată de muncă cu preţul unor riscuri şi constrângeri asumate în mod conştient. Noi nu vrem privilegii şi avantaje, „salarii şi pensii nesimţite”, vrem să ne fie respectate statutul de militar, onoarea şi demnitatea, drepturile legal obţinute. Asemenea doctorului, profesorului, inginerului, tehnicianului, muncitorului, ţăranului şi a oricărei alte categorii profesionale, şi noi suntem conştienţi de responsabilitatea şi importanţa socială a muncii depuse si cerem respectul cuvenit şi drepturile legal obţinute. Nu impostorii, nulităţile şi guralivii sunt cei care vor putea înţelege corectitudinea demersului nostru social sau al oricărei alte categorii profesionale. Aceştia vor rămâne veşnic « urechişti » şi « radio-şanţ », « pescari în ape tulburi ».
Din păcate pentru noi, militarii, de multe ori « răul » a pornit şi porneşte din interior, confirmând proverbul : « Nu există pădure fără uscături. » De aceea, nu vom putea înţelege activitatea desfăşurată de unii colegi ai noştri, aflaţi în forurile legislative ca „aleşi ai neamului”( si cu contribuţia votului acordat de mulţi dintre noi) şi nu vom putea înţelege cum aceştia vor putea vorbi despre camarad si camaraderie, onoare si demnitate militară. Cum pot fi catalogaţi „prietenii şi binevoitorii” in rol de „pescari în ape tulburi” şi „vigilenţii democraţiei originale”, de a căror „ atenţie” ne bucurăm, şi care nu au reuşit sa înţeleagă încă faptul că, apărând demnitatea şi onoarea noastră, drepturile legal obţinute, ii apărăm şi pe ei ? Oare ranchiuna, meschinăria, interesul josnic şi câştigul mărunt şi de moment sunt mai presus pentru dumnealor decât demnitatea şi onoarea de militar ? Dacă « tâmpenia este un element de continuitate » la fel de bine şi « eternitatea dobitocilor este tristă », cum spunea un poet român, dar nu vor putea scuza în vreun astfel de atitudini şi comportamente cel puţin neprieteneşti. Pentru toţi oamenii primează problemele cu care ne confruntăm zilnic : loc de muncă, salariu, pensie, sănătate, nevoi, obligaţii. Ele sunt cele care ne unesc si ne determină in demersurile noastre. Problemele nu le vor rezolva cei care cultivă vrajba, ura, minciuna, pentru a putea să îşi acopere şi ascundă incompetenţa, incapacitatea profesională si managerială, minciuna. Aceştia sunt doar « cultivatori de mizerie morala » şi « lucrează » de fapt după sufletul si conştiinţa lor, după « normele şi principiile lor morale », după priceperea şi condiţia lor umană. Aceea de « cititori in stele » şi « lătrători la lună ». Iar precaritatea lor morală îi arată în toată goliciunea lor morală si sufletească. Poate că tocmai de aceea, versurile poetului Mihai Eminescu din “Scrisoarea a III-a” sunt mai actuale decât oricând pentru noi: « Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul ». Si chiar dacă contextul istoric despre care aceste versuri au fost scrise a fost cu totul altul, esenţa mesajului rămâne.
Iar dacă noi cerem respectarea acestor drepturi, o facem şi fiindcă ştim foarte bine că şi obligaţiile noastre ca militari nu s-au terminat odată cu ieşirea la pensie. Sau nu ştim noi şi au fost desfiinţate obligaţiile şi calitatea militarilor in rezervă? Noi, ca militari în rezervă, va trebui să răspundem „prezent” şi la o vârstă când alţii se vor bucura de liniştea unei vieţi de pensionar. Este adevărat că şi pentru aceştia nu mai de „linişte” şi „lipsă de griji” nu poate fi vorba în ziua de azi. Facem aceste demersuri şi pentru obligaţiile cel puţin morale pe care le avem faţă de generaţiile viitoare. O facem şi din şi cu respectul cuvenit faţă de sacrificiul celor care, purtând haina militară, şi-au dat viaţa pe câmpurile de luptă pentru aceasta ţară numită România, precum şi pentru urmaşii acestora. O facem pentru că valorile morale ale unui militar şi ale oricărei persoane trebuie să fie onoarea, cinstea, demnitatea. De om şi militar. O facem şi pentru că memoria şi conştiinţa istoriei, instituţiei militare, nu ne permite abandonarea acestor valori morale fundamentale. Este vorba nu numai despre onoarea şi demnitatea noastră ca militari, ci în primul rând de cea a instituţiilor militare în ansamblul lor în trecutul, prezentul şi viitorul statului român.
pt. SCMD-Filiala 1 Buzău
lt.col.(rz) Dan Andrei
