ARMATA ROMÂNIEI
ÎNTRE TRECUTUL GLORIOS ŞI VIITORUL NEGUROS
AL GUVERNULUI BOC

"Unul din pilonii care au contribuit cel mai mult şi cu succes la reforma societăţii româneşti şi la integrarea euroatlantică, a fost organismul militar. Armata României a reprezentat una din cele mai importante investiţii pe care România afăcut-o în viitorul său."

General locotenent ZDRAVKO PONES - Şeful
Statului Major General al Forţelor Armate ale Serbiei-2008

Unul din evenimentele care au marcat scena politică internaţională, în primul trimestru al anului 2008, a fost, fără îndoială, Summit-ul N.A.T.O.
de la Bucureşti, desfăşurat sub deviza "Securitate şi Parteneriat pentru secolul XXI". Pentru România, acest summit a însemnat cel mai important eveniment politic internaţional găzduit vreodată de ţara noastră. În
momentul summit-ului N.A.T.O., România s-a aflat la răscrucea tuturor oportunităţilor. Important este dacă aceste oportunităţi au fost sau vor fi folosite. Totodată, cei peste 3.000 de oficiali, între care 51 şefi de state
(inclusiv preşedinţii S.U.A. şi Federaţiei Ruse) au dat dovadă de recunoştinţă faţă de poporul român, pentru eforturile milenare care le-a Tacut la poarta Europei, cu toate sacrificiile omeneşti , materiale şi teritoriale. Nu
întâmplător, Jamie Shea - director pentru politica de planificare în Oficiul coordonat direct de secretarul general N.A.T.O. - recunoştea că "România se comportă în Alianţă ca membru cu drepturi egale, ea acceptând să împartă sarcinile egal, nu doar pe cele uşoare, ci şi pe cele dificile. "
Dar, guvernul Boc, în loc să acorde de la buget, pentru Armata poporului român, sumele strict necesare pentru desfăşurarea unor activităţi absolut nonnale, a redus, nu numai nivelul de instrucţie, dar refuză achiziţionarea unor aeronave (în timp ce stagnează producţia la fabricile de avioane de la Braşov, Bacău şi Craiova), ajungând în situaţia să reducă până şi pensiile militare, pe motiv că sunt "nesimţite". Mai mult ca sigur, nesimţită este guvernarea P.D. - L. alături de U.D.M.R., care s-a dovedit a fi o organizaţie profund anti-românească, lovind prin toate mijloacele, mai ales prin şantaj, în Armata poporului român - singura instituţie a statului de care îi este foarte frică. De-a lungul istoriei, totuşi, poporul român a fost un scut de netrecut în faţa numeroşilor cotropitori, care au venit din toate direcţiile posibile să ne asuprească. În principal, teritoriul carpato-danubiano-pontic s-a situat la limita celor trei mari imperii: austro-ungar, rus şi otoman. Ori de câte ori considerau că este momentul propice, aceşti lupi atacau stâna mioritică şi se înfruptau cu oile paşnice, dar au fost şi momente când păstorii i-au lovit cu bâtele, demonstrându-Ie că aici nu este sat fără câini, reuşind să păstreze tradiţiile, cultura, limba şi, mai ales, patria străbună. Poarta otomană s-a mulţumit cu privilegiul de putere suzerană, primindu-şi anual tributul şi intervenind cu oşti numeroase numai în situaţiile când domnitorii români (cu adevărat eroi ai neamului) au îndrăznit să nu mai plătească tribut. Rusia s-a considerat putere protectoare a ţărilor române. Ne-a ajutat să obţinem independenţa în 1878, a fost alături de noi la Mărăşti , Mărăşeşti şi Oituz în primul război mondial şi am fost aliaţi în ultima parte a celui deal doilea război mondial. Pentru toate aceste servicii, Rusia şi-a luat singură recompensa: după 1878 ne-a dat Dobrogea, dar şi-a încorporat cele trei judeţe (Cahul, lsmail şi Bolgrad) din sudul Basarabiei; după primul război mondial ne-a dat Basarabia, dar şi-a păstrat Tezaurul României; după cel deal doilea război mondial ne-a redat Ardealul de nord, dar şi-a reluat Basarabia. Ca dobândă, ne-a mai dat şi orânduirea comunistă, pentru 50 de
am. Din toate timpurile, cel mai înverşunat vecin - laş, crud, nemilos, răzbunător şi perfid pentru România rămâne, încă, Ungaria, care nu s-a mulţumit să asuprească, timp de mai bine de o mie de ani, Transilvania, dar
a încercat, în repetate rânduri, să ocupe şi celelalte provincii româneşti. În anul 1330, profitând de insuccesul coaliţiei bulgaro-române în luptele cu sârbii, Carol Robert, îndemnat de unii feudali maghiari şi clerici, care doreau expansiunea teritorială şi catolicizarea populaţiei ortodoxe româneşti, porneşte cu război împotriva lui Basarab, în septembrie 1330. În faţa oştirii de cavaleri a regelui Carol Robert, Basarab a încercat o împăcare
pe calea tratativelor, oferind o despăgubire de 7000 de mărci de argint (sumă foarte însemnată pe atunci), renunţarea la Banatul de Severin, plata unui tribut anual şi trimiterea unui fiu ca ostatic. Fiind respinse propunerile domnului român, s-a ajuns la luptă, chiar sub cetatea de scaun, Curtea de Argeş. Oastea lui Carol Robert se retrage spre Transilvania, dar, la Posada, oastea maghiară a fost zdrobită, între 9 - 12 noiembrie 1330. Sunt mulţi români care îşi amintesc de Taurirea statului Moldova prin descălecarea lui Dragoş, dar puţini ştiu că Dragoş era fiul lui Gyula - "credinciosul olah ungur din Maramureş". Ca răsplată, potrivit iscusitei sale vrednicii şi, mai cu osebire, in reaşezarea ţării noastre - a Moldovei", la 20 martie 1360, regele Ludovic 1 al Ungariei i-a dăruit lui Dragoş şi moştenitorilor săi câteva sate din Maramureş. Numai că moştenitorul lui
Dragoş - voievodul Bogdan - a realizat autonomia Moldovei, "plecând pe ascuns din regatul nostru al Ungariei, păstrând suspomenita noastră ţară moldovenească, spre paguba maiestăţii noastre". Supărat, regele ungur şi-a luat moşiile înapoi, "pentru ca nebunia lor să nu fie cumva pildă altora, care ar cutezafapte asemănătoare". Cel puţin un secol, ungurii n-au mai trecut Munţii Carpaţi. Mai mult decât atât, între 5 iunie 1446 şi 4 septembrie 1452, Iancu de Hunedoara este guvernator al Ungariei. Andrei Bathory, sprijinit de cancelarul polon, urzea înlăturarea lui Mihai Viteazul şi înlocuirea sa cu Simion Movilă - fratele domnului moldovean. Fără să aştepte răspunsul împăratului Rudolf al II-lea, Mihai trece la acţiune. Lupta a avut loc între Sibiu şi Şelimbăr, la 18/28 octombrie 1599. Victoria a racut din domnul muntean şi stăpânul Transilvaniei. După lupta de la Guruslău (în apropierea ZaIăului), la 3/13 august 1601 , oastea lui Sigismund Bathory este înfrântă şi Mihai este, din nou, domn al Ţării Româneşti şi Transilvaniei. Fiind împotriva  roiectelor lui Mihai de a reface unitatea ţărilor române, Basta a pus la cale asasinarea mişelească a lui Mihai,
săvârşită de oamenii săi în ziua de 9/19 august 1601. La 7 mai 1775, Bucovina este răpită de către Austria.
La 6 iunie 1778, Banatul este încorporat la Ungaria. La 14/27 august 1916, România declară război Austro-Ungariei. A doua zi, guvernul de la Berlin, printr-un act de solidaritate cu aliatul său, a declarat război României. La 20 noiembrie 1918, armata română trece din nou Carpaţii. Era umbra falnicei armate dinainte de pacea separată de la Bucureşti, dar în piepturile acestor soldaţi puţini, slabi şi rău îmbrăcaţi, era nestinsă flacăra iubirii de ţară şi nepotolită înverşunarea Împotriva duşmanului. Ca o avalanşă, care se măreşte pe măsură ce Înaintează în drumul ei, tot aşa creştea şi se întărea armata română în timpul marşului spre apus. Din victorie în victorie, armata română a ajuns până în inima Europei Centrale. Munţii Apuseni, Tisa şi Budapesta au fost cele trei mari etape ale acestei campanii strălucite. Bătălia de la Tisa a constituit una din marile capitole ale procesului istoric dintre unguri şi români. Legenda povesteşte că, mai bine de o mie de ani înainte, voievodul român Gelu apărase cu eroism porţile pământului românesc dinaintea puhoiului asiatic al ungurilor năvălitori şi murise, cu moarte de viteaz, pe malul Căpuşului. Înfrângerea legendarului voievod pecetlui se căderea Transilvaniei într-o robie care va dura o mie de ani ... Referindu-se la campania din anul 1919, Constantin Kiriţescu scria: "De astă dată, lanţurile s-au rupt definitiv. Pe malurile Tisei, naţiunea română Îşi lua revanşa În chipul cel mai strălucit. Bătălia de la Tisa arunca pe cotropitor afară din pământul pe care-l ţinuse robit, aducea libertatea În plaiurile Ardealului şi venea să adauge o creangă nouă În cununa de lauri a oştean ului român!" Iar când au intrat, triumfătoare, în capitala maghiară, umbrele dezbrăcate şi desculţe au devenit soldaţii mândri ce impuneau respectul şi admiraţia duşmanilor. Explodase mămăliga, iar opinca ţăranului român a Înlocuit drapelul maghiar de pe Parlamentul de la Budapesta. Dându-şi seama de situaţia grea în care se afla România ş i dorind să profite de izolarea noastră pe plan internaţional pentru satisfacerea revendicărilor lor teritoriale, cercurile guvernante horthyste şi-au intensificat campania revizionistă împotriva României. În acest scop, la 27 iunie 1940, a avut loc la Budapesta o şedinţă a guvernului ungar, la care s-a hotărât să se acţioneze cu toate mijloacele pentru ca România să fie "constrânsă să satisfacă pretenţiile teritoriale maghiare". 30 august 1940 rămâne ziua cea mai neagră a istoriei românilor! Prin diktatul nedrept de la Viena, mişeleşte ,
prin surprindere şi violenţă, ca de tâlhari în miez de codru, a fost ucisă România Mare de Hitler şi Mussolini, de Ribbentrop şi Ciano. Dar nu este adevărat! Ea n-a murit. Mai falnică şi mai măreaţă ca oricând, ea va Învia ca Mântuitorul. Şi tot ce s-a petrecut azi nu va fi decât un vis urât. Căci Dumnezeu e veşnic şi, peste chinuri vremelnice, menite a purifica neamul nostru, ne va da Dreptatea care este a Lui şi pentru care sângerăm din moşi strămoşi. Trăiască România Mare. Diktatul nedrept de la Viena a fost primit, evident, cu mare satisfacţie de partea ungară. Conştienţi de faptul că anexarea Ardealului de Nord o datorează numai şi numai lui Hitler şi Mussolini, horthyştii au căutat în fel şi chip să le exprime recunoştinţa. Problema anulării diktatului fascist a preocupat întregul popor român. Sintetizând atmosfera generală ce domnea în întreaga ţară în acele momente grele pentru naţiunea română, ziarul "Neamul Românesc" (editat de Nicolae Iorga) arăta: "Românii nu pot să nu protesteze Împotriva verdictului de la Viena, când 1.300.000 dintre ei urmează să treacă sub stăpânirea străină. Judecarea nedreaptă de la Viena a fost o imensli greşealli". În urma diktatului de la Viena, s-a instaurat şi exercitat regimul de teroare horthystă în teritoriul de nord-vest al României: maltratări, crime, expulzări, dislocări în masă ale populaţiei româneşti, deposedarea de bunurile materiale, lagăre de internare, tabere şi detaşamente de muncă forţată, deportări , împiedicarea participării românilor la viaţa  politică. Dar, după 4 ani de cumplită suferinţă şi împilare, la 25 octombrie 1944, a fost eliberat nord-vestul României de sub dominaţia horthystă. Această victorie este rezultatul luptei armatei române, cot la cot cu armata sovietică, cu sprijinul amplu al populaţiei din acest teritoriu. Poporul român va cinsti de-a pururi vItejIa şi jertfa de sânge a ostaşilor români şi a tuturor patrioţilor care şi-au dat viaţa pentru eliberarea patriei noastre de sub dominaţia fascistă. De atunci şi până în prezent, 25 octombrie este ZIUA ARMATEI ROMÂNE!
Începute la 8 octombrie 1944 şi terminate la 15 ianuarie 1945, pentru a doua oară în decurs de aproximativ 30 de ani, operaţiile Armatei Române s-au desfăşurat, cu succes, pe teritoriul Ungariei, de data aceasta alături de forţele aliate sovietice. Astfel, pentru contribuţia adusă la eliberarea oraşului Debreţin, Diviziei "Tudor Vladimirescu" i-a fost conferit, onorific, numele acestui oraş. De asemenea, trupele române au participat la operaţia "Budapesta". Comandantul Corpului 7 Armată român a dat un ordin prin care reamintea ostaşilor să aibă o comportare civilizată: "Trupele noastre trebuie să infrângă forţele armate inamice repede şi definitiv, dar pretind, În acelaşi timp, să se poarte leal, cu demnitate şi omenie, pentru a nu micşora cu nimic măreţia victoriei dobândite". Campania desfăşurată de Annata Română pentru eliberarea Ungariei de sub dominaţia fascistă a reclamat importante eforturi umane şi materiale. În trei luni şi jumătate de lupte, au participat 210.000 ostaşi români de toate gradele, eliberând 14 oraşe şi forţând 4 cursuri de apă. Pierderile provocate
inamicului s-au ridicat la 21.000 de prizonieri şi 9.744 de militari ucişi. În schimb, 42.700 de ostaşi români şi-au dat tributul lor de sânge pentru zdrobirea trupelor hitleriste şi horthyste. După terminarea celui de-al doilea război mondial, România şi Ungaria au încheiat acorduri de colaborare, alături de alte state comuniste,
constituindu-se Tratatul de la Varşovia. În anul 1956, autorităţile de la Bucureşti au reprimat orice agitaţie în legătură cu revoluţia din Ungaria, iar trupele sovietice au intervenit asupra maghiarilor trecând prin România.
Legenda spune că, pe timpul orânduirii comuniste, românii şi maghiarii convieţuiau în Ardeal fără probleme etnice. Ion şi Ghiuri erau buni vecini, dar, intr-o zi, Ion ascuţea toporul şi il înjura pe Ghiuri. Vecinul ungur a considerat că Ion are necazurile lui şi nu l-a deranjat, dar când a văzut că şi in ziua următoare românul nu face altceva decât să ascută toporul şi să-I înjure, îl întreabă ce necazuri are. Ion îi reproşează că ungurii l-au omorât pe Mihai Viteazul. Ghiuri îi răspunde că acest lucru s-a întâmplat în urmă cu 400 de ani. "Nu mă zăpăci, cu 400 de ani, că tot îţi tai gâtuI. Eu abia alaltăieri am aflat!" Până în decembrie 1989, în Armata României funcţionau circa trei sute de mii de oameni, păstrând caracteristicile unei armate de mase şi reuşind să facă faţă tuturor provocărilor, ameninţărilor şi crizelor specifice "Războiului Rece". Timp de peste patru decenii nu a avut loc nicio agresiune armată împotriva ţării noastre, evitându-se şi invazia "prietenească", precum cea din 1968 în Cehoslovacia. După 1990, armata de mase a fost depăşită din punct de vedere operaţional. Modul de desfăşurare a conflictelor militare s-a schimbat radical. În prezent, forţele trebuie să fie cât mai suple, agile, robuste şi rapide, uşor manevrabile pe un câmp de luptă care nu are o linie a frontului
definită. După accederea în N.A.TO., a trebuit să acceptăm că filosofia apărării naţionale a României trebuie proiectată şi promovată în corelaţie cu politicile euroatlantice, iar aceasta va presupune şi costuri mult mai mari! Obiectivul general al amplului proces de transformare a Armatei Române constă în realizarea unei structuri moderne, complet profesionalizate, cu grad sporit de mobilitate, eficientă, flexibilă, dislocabilă,
sustenabilă, având capacitatea de a acţiona întrunit şi a fi angajată într-un larg spectru de misiuni, atât pe teritoriul naţional, cât şi în afara acestuia. Participarea forţelor armate române la misiuni în afara teritoriului naţional, este apreciată ca o componentă importantă a profilului strategic al României. În numai câţiva ani, s-a făcut un salt enorm în ceea ce priveşte forma şi efectul loviturilor: de la masivitate la precizie şi de la incertitudine la certitudine, graţie noilor tehnologii, extrem de performante în domeniile informaţiei, cercetării, recunoaşterii şi lovirii. La nivel militar, dominarea informaţională permite R.M.A. (Revolution in Military Affairs) integrarea operatorilor bătăliei şi rapiditatea în luarea deciziilor şi executării operaţiilor, dar şi integrarea completă interarme, interagenţi, interaliaţi, civilitatea, sinergia militaro-industrială (adică integrarea sistemelor de sisteme). Războaiele viitorului, indiferent sub ce forme, amploare, intensitate şi caracter temporal sau spaţial, vor avea loc, îşi vor pune amprenta asupra generaţiilor prezente şi viitoare, prin mărirea impozitelor, scăderea nivelului de trai şi, cu certitudine, nu sunt de dorit. Războiul viitorului va fi un război al celui de-al patrulea val, corespunzător epocii informaţiei, inclusiv noii revoluţii în domeniul militar. În încheiere, îl citez din memorie pe fostul meu coleg din comanda Şcolii Aripilor Româneşti de la Ziliştea-Boboc - comandor prof. dr. Vasile Florea: "După revoluţia din 1989, suntem într-un război neconvenţionalpolitic,
economic, social, cultural şi militar - pe care noi. românii, îl pierdem în fiecare zi, fără ca măcar să ne dăm seama." Dacă suntem pe ultimele locuri din Europa din punctul de vedere al civilizaţiei, să nu ne mirăm. Acesta este preţul trufiei conducătorilor postdecembrişti, al ignorării şi necunoaşterii fenomenului militar actual!
Comandor av. (r) AUREL NIŢĂ