Actualii nostri guvernanti au decis deja ca nu, iar ca sa ne faca sa-i
lasam sa ne fure ne-au invrajbit intre noi. E tipul sa pricepem ca in
tara asta lucrul care trebuie schimbat cu prioritate, din temelii, este
conceptia asupra Statului de Drept si administrarii afacerilor
acestuia.
In acceptiunea actualei sale doctrine, curentul popular se dovedeste afi, fatis, tocmai impotriva intereselor popoarelor. Noua ordine nu pare altceva decat un "Ordine Novo" la nivel transatlantic...
-----
Integrarea militarilor români în legi „unitare” de salarizare şi pensionare are ca efect discriminarea lor
Integrarea
militarilor români în legi „unitare” de salarizare şi pensionare are ca
efect discriminarea militarilor activi şi în rezervă ai Armatei
României, întrucât aceste legi intră în conflict cu legile complementare
– Codul Muncii şi Statutul Cadrelor Militare (Legea nr. 80/1995) – care
restricţionează prin neaplicare sau excepţie, egalitatea de tratament
şi a şanselor pentru militari în raport cu celelalte categorii de
cetăţeni cu care sunt asimilaţi.
Sunt 3 modalităţi de eliminare a discriminării şi reinstaurare a egalităţii de tratament:
1.Se
aplică şi militarilor prevederile Codului Muncii şi li se elimină
restricţiile şi limitările de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti din
Statutul Cadrelor Militare (Legea nr. 80/1995) – Secţiunea 3, devenind
astfel cetăţeni trataţi perfect „unitar”ca şi ceilalţi cetăţeni.
2.Nu
se mai aplică niciunui cetăţean prevederile Codului Muncii şi li se
impun tuturor cetăţenilor restricţiile şi limitările de drepturi şi
libertăţi cetăţeneşti similare celor impuse militarilor prin Statutul
Cadrelor Militare (Legea nr. 80/1995) – Secţiunea 3, toţi cetăţenii
devenind astfel trataţi perfect „unitar” – restricţiile neavând legătură
cu atribuţiile unui serviciu, ci cu drepturile şi libertăţile
cetăţeneşti.
3.Li
se compensează militarilor inegalitatea de tratament printr-o lege
specială de salarizare şi o lege specială de pensionare/alte forme de
compensare negociate cu militarii, iar cetăţenii civili rămân în
continuare “privilegiaţi” ai drepturilor din Codul Muncii şi neatingerii
drepturilor şi libertăţilor lor cetăţeneşti.
Element extrem de important: propaganda de la Bucureşti amestecă intenţionat atribuţiile unui serviciu curestrângerea şi limitarea unui drept constituţional
şi aduce ca argument faptul că restricţiile şi limitările de drepturi
cetăţeneşti constituie atribuţii “de rutină” ale serviciului militar,
ceea ce este complet fals – nu sunt atribuţii de serviciu, serviciul
real şi fişa postului încep abia după aceste interdicţii. Practic nu
contează ce job are un cetăţean (profesorul predă, militarul trage cu
arma, preotul ţine slujbe, finanţistul încasează bani ş.a.m.d.), ci doar
egalitatea de tratament în privinţa drepturilor cetăţeneşti care
afectează sau nu practicarea acelui job în condiţiile în care
salarizarea şi pensionarea tuturor au fost declarate “unitare” –
militarii fiind însă singurii care nu au şanse egale în raport cu restul
societăţii “unitare”.
ELEMENTELE
INEGALITĂŢII DE TRATAMENT ÎNTRE MILITARI ŞI CETĂŢENII CIVILI CARE AU
CONDUS LA DISCRIMINAREA MILITARILOR ROMÂNI, SUNT:
I.
Discriminarea militarilor în ceea ce priveşte contribuţia la sistemul
de pensii, prin neaplicarea în cazul armatei a principiilor de
remuneraţie adiacente legii unitare a salarizării, stabilite de Codul
Muncii.
Legea unitară de salarizare şi legea unitară de pensionare
au legătură directă în ceea ce priveşte principiul contributivităţii,
veniturile influenţând nivelul contribuţiei, iar nivelul contribuţiei –
cuantumul pensiei. Prin concept, dar şi printr-o etică elementară,
integrarea militarilor în aceste legi trebuie să ofere şi condiţii
generatoare ˝unitare˝ în ceea ce priveşte principiul contributivităţii,
însă realitatea este că militarii români (atât în rezervă, cât şi în
activitate) – au devenit discriminaţi prin noile legi “unitare”,
întrucât activitatea militarilor s-a desfăşurat şi se desfăşoară în
condiţii de salarizare şi implicit de contributivitate complet diferite
faţă de angajaţii civili: spre deosebire de angajaţii civili, militarii
au (avut) aceleaşi salarii şi contribuţii la pensii, indiferent cât timp
au lucrat/lucrează. Astfel, în timp ce angajaţii civili au fost şi sunt
plătiţi în funcţie de timpul efectiv de muncă – adică „la ore”,
salariile fiind proporţionale cu timpul efectiv lucrat, la fel şi
contribuţia la sistemul de pensii, militarii nu au avut şi nu au acest
privilegiu, fiindu-le încălcat principiul egalităţii de şanse în ceea ce
priveşte veniturile, contribuţiile la pensii şi cuantumul viitoarelor
pensii, în raport cu ceilalţi angajaţi ˝unitari˝.
Corelând cele 2 legi şi raportându-le la principiul contributivităţii, statul român a creat următoarea discriminare majoră:
în legea unitară de salarizare un militar român este situat pe aceeaşi
grilă de salarizare, de exemplu, cu un profesor, preot sau funcţionar de
la administraţia financiară – nefiind relevantă profesia sau poziţia pe
grilă a fiecăruia, ci modul complet de remunerare şi tratament, care
afectează implicit contribuţia la sistemul de pensii: toţi angajaţii
˝unitari˝ sunt remuneraţi pentru o muncă normată, fiind plătiţi „la ore”
şi care nu lucrează niciodată necompensat, în plus faţă de volumul de
timp (8 ore şi 5 zile pe săptămână) luat în calcul pe grila de
salarizare – nu şi militarii care sunt transformaţi astfel într-un fel
de “sclavi sociali”, obligaţi să presteze frecvent o muncă nenormată,
pentru aceleaşi salarii şi contribuţii ca pentru o muncă normată.
Pe
timpul activităţii, militarii nu au fost/nu sunt plătiţi „la oră” la
fel ca ceilalţi “unitari” cu care sunt asimilaţi pe grila unică de
salarizare/legea unitară de pensionare, astfel încât cu cât lucrează mai
mult să aibă venituri mai mari, implicit contribuţii mai mari la pensii
şi pensii mai mari – fiind obligaţi să muncească nenormat, frecvent 24
de ore din 24, 7 zile din 7, pe aceleaşi venituri, contribuţii la pensii
şi pensii cu cele ale “unitarilor” cu care sunt asimilaţi – dar care
lucrează numai 8 ore pe zi şi 5 zile pe săptămână.
Astfel
– preotul, profesorul, funcţionarul de la administraţia financiară,
orice cetăţean cu excepţia militarilor, sunt remuneraţi pentru 8 ore pe
zi, de luni până vineri (în trecut – 8 ore de luni până sâmbătă) –
aplicându-li-se însă strict şi prevederile „unitare” ale Codului Muncii
pentru situaţiile în care ar fi/ar fi fost nevoiţi să lucreze
suplimentar, cu următoarele alternative:
-
Plata orelor suplimentare (ceea ce depăşeşte 8 ore pe zi) remunerate pe
de-o parte integral ca ore obişnuite, pe de altă parte şi suplimentar
cu minim 75% în plus pentru fiecare astfel de oră (prin contractele
colective de muncă la care militarii prin statut nu au dreptul, întrucât
aceste contracte presupun afiliere sindicală – acele ore suplimentare
pot fi plătite în plus şi cu 200%) şi a orelor de noapte (spor de 25%
din salariul de bază).
Este
evident ca o remuneraţie suplimentară, presupune venituri salariale mai
mari, o cotizaţie suplimentară la fondul de pensii şi implicit o pensie
mai mare, însă militarilor în rezervă nu li s-a aplicat niciodată un
astfel de principiu, în sensul că niciodată nu au primit remuneraţii
pentru nicio o oră suplimentară, fiind obligaţi să lucreze suplimentar
în mod frecvent, nefiind vorba de ore, ci de luni de zile lucrate
suplimentar într-un an calendaristic.
Militarii activi sunt în aceeaşi situaţie astăzi.
-Timp
liber în compensaţie ceea ce presupune după Codul Muncii o oră liberă
(plătită) pentru fiecare oră suplimentară lucrată, însă, militarilor în
rezervă nici această formă de compensare nu li s-a aplicat cât au fost
în activitate, în sensul că existau (şi există încă) prevederi interne
ce anulează aplicarea Codului Muncii în cazul militarilor.
O astfel de reglementare internă suna astfel: “pentru activităţi cu durata de 3 zile sau mai mult, se acordă o zi liberă”,
deci după o participare timp de 30 de zile continuu la inundaţii sau la
un exerciţiu aplicativ, tot o zi liberă se acorda, nicidecum ore libere
plătite pentru munca suplimentară, la fel ca la ceilalţi salariaţi
“unitari”.
Militarii activi sunt în aceeaşi situaţie astăzi, prevederile Codului Muncii neaplicându-li-se nici lor.
Această
problemă de discriminare, în situaţia în care nu a fost realizată cu
rea intenţie - mai poate induce şi un alt aspect: lipsa de realism şi o
viziune extrem de îngustă a celor care i-au inclus pe militari în legi
“unitare” de salarizare şi pensionare, considerând probabil că militarii
în activitate lucrează doar 8 ore pe zi, de luni până vineri, având un
regim identic cu cel al altor categorii de „unitari” sau imaginându-şi
probabil că apărarea naţională este cu „ora” sau că siguranţa naţională
este dezafectată după orele 16.00 şi în week-end.
Problema este pe cât de simplă, pe atât de flagrantă în ceea ce priveşte discriminarea militarilor.
Preşedintele afirma la un moment dat că “profesorii sunt foarte bine plătiţi, raportat la orele de lucru”,
deci făcea referire la tariful orar pentru o anumită categorie
profesională, criteriu absolut firesc. Dacă atât profesorii, cât şi
militarii sunt salarizaţi şi pensionaţi “unitar”, iar militarii nu mai
au legi speciale de salarizare şi pensionare, de ce militarii nu sunt
retribuiţi la tarif orar pe timpul activităţii şi sunt discriminaţi?
Bineînţeles că în spiritual legilor unitare, există şi varianta inversă,
aceea ca nimeni să nu mai fie plătit la tarif orar, sclavagismul fiind
astfel complet pentru întreaga societate, nu doar pentru militari, dar
cel puţin ar fi eliminată discriminarea, o variantă absurdă – desigur,
întrucât societatea “unitara” nu ar accepta niciodata un astfel de regim
de muncă forţată la care au fost şi sunt supuşi militarii, fără nicio
compensaţie pentru discriminare.
II.
Discriminarea militarilor, care deşi declaraţi salariaţi şi pensionari
„unitari”, prin inegalitatea de tratament impusă de Legea nr. 80/1995
(Statutul Cadrelor Militare) – se confruntă cu interdicţii şi limitări
de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti esenţiale -care le afectează exact
dreptul la muncă, contribuţie la pensie şi la pensie, în raport cu
ceilalţi angajaţi “unitari”.
Interdicţiile
şi limitările acestea sunt binecunoscute atât de rezervişti, cât şi de
militarii în activitate şi deşi atât militarii cât şi cetăţenii civili
sunt declaraţi salariaţi „unitari”, interdicţiile şi limitările de
drepturi şi libertăţi se întâlnesc doar la militari. Nu este vorba de
simple impuneri ale fişei postului, ci de restricţii ale exercitării
unor drepturi şi libertăţi constituţionale care le afectează militarilor
dreptul la venituri mai mari, contribuţii mai mari la pensii şi
implicit pensii mai mari, precum şi la o carieră complementară, după
care începe fişa postului ca la ceilalţi cetăţeni ˝unitari˝ –
inegalitatea de tratament şi de şanse a militarilor în raport cu
ceilalţi cetăţeni “unitari” fiind mai mult decât evidentă.
Art. 16/Constituţia României prevede că: ˝Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.˝
Diverse alte articole ale aceleiaşi Constituţii prevăd însă că
militarii pot avea anumite restricţii, fapt pentru care, înainte de
apariţia legilor “unitare” pe timpul regimului Băsescu-Boc, într-un mod
care viza egalizarea şanselor – aceste restricţii cu caracter special au
fost compensate printr-o lege specială de salarizare şi o lege specială
de pensionare.
Prin
legile “unitare”, militarii sunt acum declaraţi “unitari”, nu mai
beneficiază de legi speciale în ceea ce priveşte salarizarea şi
pensionarea, însă continuă să fie supuşi aceloraşi interziceri şi
limitări de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, iar în absenţa oricărei
compensări – acest fenomen este o discriminare vădită a militarilor în
raport cu alte categorii de cetăţeni cu care au fost asimilaţi ca
”unitari”, doar formal.
Orice
referire asupra faptului că militarii pot fi trataţi inegal în raport
cu ceilalţi cetăţeni pentru că aşa prevede Constituţia, nu are nicio
valoare din punct de vedere a principiilor statului de drept, întrucât
militarilor le-au fost anulate compensările într-un mod foarte meschin,
retroactiv acceptării discriminărilor, discriminări care au fost însă
acceptate de militari pentru a intra în sistem doar „într-unpachet
legislativ” alături de compensările aferente, aceste compensări fiind o
lege specială de salarizare şi o lege specială de pensionare, iar
regimul a scos din „pachetul legislativ” doar compensările, nu şi
discriminările.
Militarii
s-au confruntat şi se confruntă cu interzicerea sau restrângerea
exerciţiului unor drepturi şi libertăţi care le-au afectat şi le
afectează dreptul la venituri mai mari, contribuţii mai mari la pensii
şi pensii mai mari, precum şi la o carieră complementară, astfel:
-
Imposibilitatea ca în practică, militarii să profeseze la un al 2-lea
loc de muncă pt. a obţine venituri mai mari, contribuţii la pensii mai
mari şi respectiv pensii mai mari, întrucât serviciul militar nu are o
durată fixă de 8 ore ca la ceilalţi ˝unitari˝ astfel încât un militar să
se poată prezenta regulat la al 2-lea loc de muncă.
Ca
militar – după un exerciţiu aplicativ de 2 săptămâni în care nu se
poate prezenta în mod evident la al 2-lea loc de muncă, angajatorul de
la cel de-al 2-lea loc de muncă nu îl mai primeşte pe acel militar,
întrucât pe bună dreptate, nimeni nu angajează zilieri, ci doar persoane
care să respecte un program stabilit, militarii neîndeplinind această
condiţie datorită programului de lucru neregulat al profesiei de bază.
Într-un stat de drept, această limitare a unui drept constituţional
pentru militari care afectează atât veniturile, cât şi contribuţiile la
pensii, este compensată printr-o lege specială de salarizare şi o lege
specială de pensionare – legi anulate de actualul pseudo-stat român.
-
În art. 30 din Legea nr. 80/1995 se prevede expres că militarii nu pot
practica orice alt al 2-lea serviciu, unele fiind considerate ˝nedemne˝,
ceea ce reprezintă o limitare a unui drept constituţional la muncă, cu
consecinţe directe asupra diminuării veniturilor, contribuţiilor la
pensii şi pensiilor militarilor. Astfel, ducând exemplele la extrem, un
cetăţean civil – femeie, chiar funcţionar al statului, poate poza sexy
pentru venituri şi contribuţii suplimentare, însă o femeie subofiţer sau
ofiţer, nu are acest drept, fiind considerat “nedemn”. Acesta este doar
un exemplu, astfel de profesii nedemne fiind şi cele de taximetrist,
bodyguard, angajat la salubritate sau la un cazinou, precum şi vânzător
de ziare ş.a.m.d.. Teoria profesiilor considerate nedemne, care nu sunt
în nici un caz ilegale este fundamentată prin faptul că militarii şi-ar
pierde demnitatea în faţa subalternilor şi în societate şi de aceea au
un statut special restrictiv, însă într-un stat de drept această
restricţie a unor drepturi cetăţeneşti care afectează chiar veniturile
şi contribuţiile, sunt compensate printr-o lege specială de salarizare
şi o lege specială de pensionare – legi anulate de actualul pseudo-stat
român.
-
În art. 30 din Legea nr. 80/1995 se prevede expres că militarii nu pot
deţine o societate comercială, o altă interzicere a unui drept
constituţional, care din nou afectează veniturile, contribuţiile la
sistemele de pensii şi pensiile militarilor. Pe scurt, militarii nu au
dreptul să deţină o firmă, însă într-un stat de drept această restricţie
a unor drepturi cetăţeneşti este compensată printr-o lege specială de
salarizare şi o lege specială de pensionare – legi anulate de actualul
pseudo-stat român.
-
În art. 28 din Legea nr. 80/1995 se prevede că militarii nu pot candida
pt. a ocupa funcţii publice, o altă interzicere a unui drept
constituţional, din nou fiindu-le afectate afectează veniturile,
contribuţiile la sistemele de pensii şi pensiile, dar şi dreptul la o
carieră complementară. Într-un stat de drept, această restricţie a unor
drepturi cetăţeneşti pentru militari este compensată printr-o lege
specială de salarizare şi o lege specială de pensionare – legi anulate
de actualul pseudo-stat român.
-
Secţiunea 3/Legea nr. 80/1995 cuprinde şi alte limitări de drepturi şi
libertăţi cetăţeneşti neîntâlnite la alţi ˝unitari˝ şi care îi
discriminează vizibil pe militari printr-o serie de interdicţii precum:
dreptul la asociere în sindicate (eliminând posibilitatea de negociere a
oricăror drepturi salariale şi condiţiilor de lucru, de exemplu,
militarii neavând dreptul de asociere sindicală nu au dreptul nici să
încheie contracte colective de muncă, spre deosebire de alţi angajaţi
˝unitari˝ – contracte prin care de exemplu acea plată cu minim 75% a
orelor suplimentare inexistentă oricum la militari, poate ajunge la 200%
la ceilalţi ˝unitari˝ ), a dreptului la grevă, de înscriere în partide
politice ş.a.. Într-un stat de drept, toate aceste restricţii ale unor
drepturi cetăţeneşti pentru militari sunt compensate prin legi speciale
de salarizare şi de pensionare – legi anulate de actualul pseudo-stat
român.
Bineînţeles
că în spiritual legilor unitare, pentru eliminarea discriminării
militarilor există şi varianta inversă, ca tuturor cetăţenilor “unitari”
să li se aplice aceleaşi interdicţii de drepturi şi libertăţi ca şi
militarilor, “egalitarismul” fiind astfel complet pentru întreaga
societate – variantă bineînţeles tot absurdă ca şi cea cu acceptarea
muncii nenormate, întrucât nimeni din societatea “unitara” nu ar accepta
o astfel de discriminare fără o anumită compensaţie, aşa cum li se
impune forţat şi contra principiilor statului de drept, militarilor
români astazi.
III.
Discriminarea militarilor şi familiilor acestora în numele siguranţei
naţionale prin impunerea unui caracter „nomad” al vieţii de militar,
respectiv ainstabilităţii rezidenţiale.
Militarii,
spre deosebire de cetăţenii civili, se confruntă cu impuneri extreme
care le afectează stabilitatea, situaţia financiară şi viaţa de familie.
Astfel, în numele siguranţei naţionale, cadrele militare sunt singurii
cetăţeni ˝unitari˝ mutaţi frecvent dintr-o localitate în alta,
militarilor fiindu-le afectată în urma instabilităţii domiciliului şi
stabilitatea financiară, dar şi viaţă normală a propriilor familii.
Portretul
militarului de carieră al Armatei României este următorul: lege
“unitară” de salarizare şi de pensionare cu un statut aparent
“egalitarist” în acest sens la fel cu al oricărui alt cetăţean ˝unitar˝,
însă pe când cetăţeanul ˝unitar˝ cu care a fost asimilat militarul,
poate să nu plece din localitatea de domiciliu sau să se stabilească
oriunde doreşte, să îşi achiziţionele o locuinţă şi să îşi intemeieze o
familie, pentru militari lucrurile sunt complet diferite.
Periodic,
militarii sunt constrânşi să îşi schimbe locaţia din cauza carierei,
iar acest fapt presupune un întreg proces care afectează negativ
militarii şi viaţa acestora: inutilitatea achiziţionării unei locuinţe
într-o localitate din care oricum vor fi nevoiţi să plece, o soţie
şomeră sau veşnic în căutarea unui loc de muncă întrucât nimeni nu o
aşteaptă în noua locaţie cu un loc de muncă, copiii mutaţi de la o
şcoală la alta – stabilitatea fiind importantă şi în cazul lor.
Bineînţeles
că în spiritual legilor unitare, există şi varianta inversă, aceea ca
orice cetăţean să fie “deportat” oricând, oriunde, “migraţia” fiind
locuitorilor fiind astfel complet, fapt care ar elimina discriminarea. O
variantă absurdă – desigur, întrucât societatea “unitara” nu ar accepta
niciodata un astfel de regim.
Această
„migraţie” este un fenomen normal pentru o viaţă de militar dintr-un
stat NATO şi nu numai, fenomen pentru care însă în statele din lumea
civilizată din care România nu mai face parte, apare şi situaţia de
echilibru prin care o privaţiune a unei categorii de cetăţeni se
compensează prin altceva pentru a nu deveni discriminare. Aceste state
permit propriilor militari ca după o viaţă „nomadă” să se stabilizeze la
finalul carierei într-o locaţie, fapt pentru care - legat de afirmaţia
preşedintelui român din data de 23 ianuarie 2011 prin care îşi exprimaţi
nemulţumirea asupra faptului că militarii români au primit 16-32
salarii la pensionare – este evident că preşedintele nu cunoaşte că
modelul este preluat de la statele civilizate, state care însă îşi
respectă militarii spre deosebire de conducerea politică actuală a
României şi în care la data ieşirii la pensie, militarii profesionişti
primesc ca sprijin o suma substanţială fixă de bani (Israel – 100.000 $
SUA), echivalenţa unui anumit numar de solde lunare (pâna la 36 –
Franţa, Marea Britanie, Turcia, Egipt) sau altesau alte forme (70 de
solde cu caracter de împrumut în Austria) ş.a.m.d.
În final, concepţia “unitarismului” regimului de la Bucureşti sună astfel: “ Toţi
cetăţenii sunt egali la salarizare şi pensionare, cu excepţia
millitarilor – care prin concepţie au fost transformaţi în sclavi ai
societăţii!” Cei activi – acum, cei în rezervă – retroactiv!
