Nelegalitatea recalculării şi reducerii pensiilor speciale.

Prof. dr. Medeanu Tiberiu Constantin



NELEGALITATEA RECALCULĂRII

SI DIMINUĂRII PENSIILOR SPECIALE



Prof. dr. Tiberiu Medeanu Facultatea de drept
Universitatea de Vest Timişoara

Rezumat: Recalcularea şi diminuarea substanţială a pensiilor speciale contravine unor principii şi drepturi fundamentale din Constituţia României, din directive ale Uniunii Europene, din tratate internaţionale şi din practica instanţelor comunitare.
Există numeroase argumente în favoarea neaplicabilităţii unor prevederi din această lege, dintre care se remarcă cele invocate de judecătorii Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care au sesizat Curtea Constituţională pentru neconstituţionalitatea legii.
În pofida respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, majoritatea instanţelor au admis contestaţiile părţilor şi au anulat deciziile de diminuare a cuantumului pensiilor. Hotărârile sunt fundamentate pe jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene, care au decis că judecătorul naţional, sesizat în cadrul competenţei sale, are obligaţia de a aplica întregul drept comunitar şi de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziţie eventuală contrară din legea naţională.
Pe rolul instanţelor există cca 1600 de litigii de această natură, din care cele care vor fi nefavorabile pensionarilor pot ajunge pe rolul CEDO, punînd din nou statul român în ipostaza nefavorabilă.
Cuvinte cheie: pensii speciale; recalcularea pensiilor; nelegalitatea diminuării pensiilor.

1. Istoric.
Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, adoptată la data de 7 iunie 2010, în urma angajării răspunderii Guvernului, a decis că pensiile de serviciu reglementate de legile speciale devin pensii în înţelesul Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii. In această categorie se includeau: pensiile militare; pensiile poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciarelor; pensiile judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi ai Curţii Constituţionale; pensiile personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea; pensiile personalului diplomatic şi consular; pensiile funcţionarilor publici parlamentari; pensiile deputaţilor şi senatorilor; pensiile personalului aeronautic navigant din aviaţia civilă; pensiile personalului Curţii de Conturi.
Prevederile Legii nr. 119/2010 au fost atacate la Curtea Constituţională de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Secţiile Unite), fapt inedit în practica acestei instanţe .
Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale punctul de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiată, pentru motive asemănătoare celor invocate în sesizare .
Avocatului Poporului a transmis opinii asemănătoare, prin care se arată că diminuarea pensiilor încalcă dreptul fundamental la proprietate şi reguli de drept, precum cele referitoare la drepturile câştigate .
Curtea Constituţională a decis că sunt neconstituţionale numai prevederile referitoare la reducerea şi recalcularea pensiilor judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi ai Curţii Constituţionale. În privinţa celorlalte categorii profesionale s-a decis că legea este constituţională, deşi în cuprinsul motivării se prezintă unele argumente contrare .
Guvernul a transmis Curţii Constituţionale argumente de natură economică, în sensul că recalcularea va viza 155.842 de pensii şi că prin operaţiunea realizată se vor obţine economii rezultate din recalcularea pensiilor mari şi foarte mari, care depăşesc suma de 3.000 lei. Aceste argumente au fost infirmate prin declaraţiile ulterioare ale unor reprezentanţi ai Guvernului, în sensul că recalcularea pensiilor pentru militari şi poliţişti (care reprezintă peste 95 % din pensiile recalculabile), ar determina de fapt creşterea acestora. S-a revenit şi în privinţa cuantumului maxim de 3.000 lei, iar după câteva luni a fost modificată succesiv metodologia de recalculare a pensiilor cadrelor militare şi a altor categorii de persoane. Astfel, Hotărârea Guvernului nr. 735/2010 a fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 , cu motivarea că “în termenul prevăzut de Legea nr. 119/2010 nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 140.000 de persoane, lucru care a avut un impact negativ asupra valorific[rii dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi”
La un an de la adoptarea legii s-a constatat că nu au fosr realizate obiectivele propuse de Guvern. Astfel, simulările realizate în anul 2010 de Casa Naţională de Pensii, indicau o scădere a pensiilor militarilor cu procente cuprinse între 10 şi 65 %, ceea ce s-a întâmplat însă numai în primele luni, din cauza modului rapid şi defectuos în care a fost concepută operaţiunea de recalculare.
In luna iunie 2011 a fost finalizată operaţiunea de recalculare a pensiilor pentru 76.885 cadre militare care au lucrat în armată, comunicându-se faptul că pensiile mai mici de 3.000 lei, în condiţiile unei cariere complete, nu au fost diminuate, iar pensionarii cu o carieră incompletă au beneficiat de creşteri în proporţie de 96%. S-a mai precizat că în cazul pensiilor mai mari de 3.000 lei au existat creşteri în 85 % din cazuri, iar din cele 43 pensii mai mari de 10. 000 lei, au rămas în vigoare şapte .
Situaţia este asemănătoare în cazul celor cca. 70.000 de pensionari din cadrul Ministerului de Interne, iar pensionarii din celelalte categorii sociale reprezintă procente nesemnificative.
Este evident faptul că Guvernul a urmărit realizarea unor economii, prin reducerea pensiilor, dar a obţinut rezultate contrare la categoriile majoritare de pensionari.

2. Argumentele Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Este concludent faptul că sesizarea adresată Curţii Constituţionale a fost semnată de toţi cei 86 de judecători prezenţi la şedinţa Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind aduse argumente pentru neconstituţionalitatea legii, care depăşeau categoria magistraţilor, după cum urmează:
- reglementarea pensiei de serviciu pentru anumite categorii profesionale şi deci şi pentru judecători îşi găseşte temeiul legal în Directiva Consiliului Comunităţilor Europene nr. 86/378/CEE ; acest act european creează cadrul legal la nivelul Uniunii Europene pentru ca statele membre, în considerarea locului şi a rolului unui anumit sector profesional, să stabilească pentru acesta un anumit regim profesional de securitate socială;
- se încalcă prevederile art.15 alin.(2) din Constituţie, potrivit cărora "legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”;
- legea criticată impune o pierdere ireversibilă a pensiei de serviciu, aceasta echivalând cu o veritabilă expropriere, aducând atingere art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr.1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;
- dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente în cauză, deoarece de esenţa legitimităţii constituţionale a restrângerii exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi este caracterul excepţional şi temporar al acesteia, existând obligaţia statului să găsească soluţii pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică şi socială adecvată;
- legea criticată impune o restrângere cu caracter permanent a exerciţiului dreptului la pensie şi, prin urmare, nu are legitimitate constituţională, în sensul considerentelor deciziei Curţii Constituţionale nr.1.414/2009;
- caracterul excepţional al restrângerii exerciţiului dreptului la pensie nu poate fi susţinut, în condiţiile în care legea criticată constituie o a doua măsură de restrângere a exerciţiului unor drepturi adoptată într-un interval de aproximativ 6 luni ;
- restrângerea sistematică, repetată, a exerciţiului unor drepturi, care tinde să devină o regulă în conduita autorităţii publice, care adoptă această măsură, se situează în afara cadrului pe care îl trasează dispoziţiile art. 53 din Constituţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale;
- diminuarea substanţială a cuantumului pensiilor, determinată de recalcularea acestora, are drept consecinţă nerespectarea condiţiei referitoare la caracterul rezonabil şi proporţional al restrângerii exerciţiului dreptului prevăzut de art. 47 alin.(2) din Constituţie, caracter de care depinde compatibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi cu Legea fundamentală, în conformitate cu decizia Curţii Constituţionale nr.1.414/2009;
- din perspectiva art.1 din Protocolul nr.1 şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la aceste dispoziţii, drepturile care decurg din contribuţiile în cadrul regimurilor de securitate socială, cum este dreptul la pensie, constituie drepturi patrimoniale, care intră sub protecţia art.1 din Protocol;
- recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislaţiei sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat obligaţia autorităţilor publice de a menţine un just echilibru între interesul general şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menţinut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată; într-o astfel de situaţie, există o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie, determinată de încălcarea caracterului rezonabil şi proporţional al diminuării drepturilor patrimoniale ;
- diminuarea drepturilor patrimoniale prevăzută de legea criticată, cu consecinţa pierderii dreptului la pensia de serviciu, impune persoanelor cărora le este aplicabilă o sarcină excesivă şi disproporţionată, fără a menţine un just echilibru între interesul general şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale persoanei;
- jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art.1 din Protocolul nr.1, recunoaşte şi ocroteşte pensiile speciale stabilite pentru anumite profesii şi nu permite ca acest drept să fie diminuat decât în cazuri excepţionale, cu respectarea principiului proporţionalităţii, ceea ce înseamnă că măsura aplicată trebuie să fie justificată de scopul legitim urmărit ;
- pierderea pensiei de serviciu are semnificaţia juridică a unei exproprieri, situaţie în care trebuiau luate toate măsurile juridice impuse de această instituţie;
La câteva zile după sesizare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis Curţii Constituţionale o dezvoltare argumentativă prin care arată că, întrucât invocarea art. 53 din Constituţie pentru luarea măsurilor de austeritate vizează apărarea securităţii naţionale, în mod obligatoriu sunt incidente în cauză dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare; aceeaşi ordonanţă de urgenţă obligă ca, pe durata măsurilor excepţionale vizate de protecţia securităţii naţionale, restrângerea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale să se realizeze cu respectarea art. 53 din Constituţie .
În pofida acestor argumente se speră că judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi vor schimba decizia în momentul judecării recursului în interesul legii, iniţiat pe această temă .

3. Poziţia oscilantă a Curţii Constituţionale.
Încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile prin adoptarea Legii nr. 119/2010 rezultă chiar din motivarea unor decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, Astfel, prin Decizia nr. 375/2005 referitoare la sesizările de neconstituţionalitate a Legii privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, Curtea Constituţională a stabilit că: noile reglementări, privind criteriile şi condiţiile concrete ale exercitării dreptului la pensie, inclusiv modul de calcul şi de actualizare a cuantumului pensiei nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv în privinţa cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării lor în vigoare.
În Decizia nr. 872/2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, Curtea Constituţională constată că: dificultăţile bugetului asigurărilor sociale de stat nu pot fi opuse dreptului la pensie în sensul diminuării, chiar şi temporare, a cuantumului pensiei, dreptul constituţional la pensie neputând fi afectat de proasta gestionare a bugetului respectiv de către stat.
În aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a invocat şi unele considerente de principiu referitoare la dreptul la pensie în jurisprudenţa altor curţi constituţionale. Astfel, este invocată o decizie a Curţii Constituţionale a Ungariei, prin care s-a stabilit că modificarea unilaterală a cuantumului pensiilor este neconstituţională, cu referire directă la imposibilitatea legiuitorului de a scădea pensiile mari pentru a creşte pensiile mici .
Pe de altă parte, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi, Curtea Constituţională, în considerentele Deciziei nr.1.414/2009, a stabilit că diminuarea veniturilor personalului din autorităţile şi instituţiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporţională cu situaţia invocată de iniţiatorul proiectului de lege, iar eventuala intervenţie legislativă în sensul prelungirii acestei măsuri poate determina efecte contrarii celor vizate, în sensul tulburării bunei funcţionări a instituţiilor şi autorităţilor publice.

4. Inexistenţa situaţiei excepţionale de care s-a prevalat Guvernul, prin prisma jurisprudenţei şi doctrinei internaţionale.
Sub aspectul interpretării art. 15 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este necesar un control la nivel comunitar, pentru a se stabili în ce măsură un stat care s-a prevalat de clauza excepţională instituită prin acest articol, a conciliat în mod adecvat cele două condiţii contrare, constând în protecţia drepturilor individuale şi apărarea societăţii democratice sau a vieţii naţiunii. Concilierea între cele două interese poate fi evaluată prin verificarea a trei elemente specifice măsurilor excepţionale şi anume scopul măsurii derogatorii, motivul măsurii derogatorii şi principiul proporţionalităţii.
În privinţa scopului măsurii excepţionale asumate de un stat parte la Convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit faptul că „Atunci când se invocă măsuri derogatorii cu caracter excepţional, statul trebuie să acţioneze astfel încât să fie protejate valorile enumerate de art. 15 din Convenţie, şi nu o utilitate publică oarecare” .
Cu privire la motivul măsurii excepţionale, pe care un stat îl poate avea în vedere spre a se prevala de dispoziţiile art. 15 din Convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că „Derogarea instituită prin art. 15 din Convenţie poate fi utilizată de un stat numai în caz de război sau de pericol public iminent”. Pericolul public iminent este definit de către instanţa europeană ca fiind „O situaţie de criză sau de pericol excepţional şi iminent, care afectează populaţia în ansamblu şi constituie o ameninţare la adresa vieţii organizate a comunităţii ce alcătuieşte statul” . În altă cauză asemănătoare sunt exemplificate în acest sens fenomene naturale, sociale şi politice, cum ar fi: catastrofa ori calamitatea naturală; insurecţia armată; răscoala sau lovitura de stat; violenţele de amploare de tip terorist .
Este evident faptul că în cuprinsul enumerărilor din textele enunţate anterior nu se regăsesc valori referitoare la diminuarea deficitului bugetar sau reechilibrarea bugetară a statului, la care a făcut referire Guvernul României, motiv pentru care nu era admisibilă şi justificată reducerea în mod brutal a pensiilor de serviciu.
Al treilea element necesar constă în faptul ca măsura cu caracter excepţional derogator să respecte principiul proporţionalităţii. Satisfacerea acestui principiu implică caracterul absolut necesar al măsurii asumate, strict indispensabil pentru a putea face faţă pericolului public care a ocazionat luarea măsurii şi pentru a readuce statul în situaţia funcţionării normale. Statul poate institui măsuri derogatorii de la principiile democratice „numai în măsura în care situaţia impune acest lucru”, pentru că exercitarea acestora ar fi de natură să-l împiedice să facă faţă pericolului public. Este necesară o legătură concretă între măsura derogatorie şi ameninţarea care planează asupra statului.
Noţiunea de „necesitate” implică existenţa unor dificultăţi naţionale imperioase. În privinţa acestei condiţii Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu se limitează a verifica dacă statul a făcut uz de puterea sa de apreciere cu bună-credinţă, cu grijă şi în mod raţional. Ea controlează mai întâi dacă motivele invocate în sprijinul ingerinţelor sunt pertinente şi suficiente. În continuare Curtea cercetează dacă ingerinţa este proporţională cu scopul legitim urmărit şi verifică dacă a fost păstrat un just echilibru între interesul general şi interesele individuale. Sub acest aspect nu poate fi ignorată existenţa unui numitor comun al sistemelor juridice din toate statele.
Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice , conţine o dispoziţie similară, care autorizează statul parte să suspende beneficiul drepturilor proclamate şi exercitarea lor numai în caz de război sau de pericol public excepţional ce ameninţă viaţa naţiunii.
Analiza sistematică a celor trei condiţii prevăzute de art. 15, s-a realizat într-o speţă referitoare la măsură administrativă de arestare dispusă în Irlanda în virtutea unei legi privind atentatele la siguranţa statului . În hotărârea referitoare la acest caz s-a stabilit necesitatea îndeplinirii mai multor condiţii, după cum urmează:
- existenţa unui pericol public care ameninţă viaţa naţiunii, care presupune un dublu control, asupra scopului, dar şi asupra motivului măsurii derogatorii;
- scopul măsurii derogatorii, care semnifică faptul că statul nu-şi poate exercita dreptul de derogare, ca de altfel, nici posibilităţile de a restrânge drepturile garantate în alt scop decât acela pentru care a fost prevăzut acest drept. Prin interzicerea abuzului de putere, articolul 18 al Convenţiei de la Roma urmăreşte să împiedice o utilizare abuzivă a măsurilor de excepţie. Când este vorba de măsuri derogatorii, statul trebuie să acţioneze în scopul în care au fost prevăzute aceste dispoziţii, adică protejarea vieţii sau existenţei naţiunii, şi nu într-un scop oarecare de utilitate publică;
- motivul măsurii derogatorii semnifică faptul că dreptul de derogare există doar în caz de război sau de pericol public, pe care Curtea îl defineşte ca o „situaţie de criză sau de pericol excepţional şi iminent, care afectează populaţia în ansamblu şi constituie o ameninţare la adresa vieţii organizate a comunităţii ce alcătuieşte statul”; deci, pericolul în cauză trebuie să aibă caracter excepţional şi să ameninţe viaţa naţiunii, originea acestuia putând consta în catastrofe, calamităţi naturale, insurecţie, răscoală, război sau lovitură de stat. S-a decis că dreptul de derogare nu putea fi exercitat în Grecia, deşi exista o situaţie deosebită în legătură cu lovitura militară întreprinsă în ţara respectivă.
Obiectul măsurătorilor derogatorii se caracterizează printr-o dublă limită. În primul rând trebuie să fie compatibile cu celelalte obligaţii ce derivă din dreptul internaţional. În al doilea rând măsurile derogatorii nu trebuie să aducă atingerea anumitor drepturi, enunţate limitativ de fiecare din textele invocate.
Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit faptul că noţiunea generică de „bun” acoperă şi dreptul unei persoane asupra unei creanţe, inclusiv a uneia de natură salarială ; dreptul la o pensie de bătrâneţe ; dreptul la pensie pentru văduvi ; dreptul de a fi beneficiar al unei prestaţii sociale pentru persoanele fără nici un venit . În optica Curtea Europeană a Drepturilor Omului noţiunea de „bun” are înţeles larg şi încorporează orice interes al unei persoane de drept privat, care are o valoare economică.
Doctrina juridică internaţională a precizat că limitarea unui drept trebuie să respecte câteva condiţii de fond şi de formă. Aceasta presupune ca legea să definească cu suficientă precizie condiţiile şi modalităţile limitării dreptului, pentru a-i permite cetăţeanului să-şi adapteze conduita şi să beneficieze de o protecţie adecvată împotriva arbitrarului.
Expresia jurisprudenţială a principiului subsidiarităţii se reflectă în faptul că acesta stă la baza noţiunii de „marjă de apreciere”, care conferă statelor dreptul de a aplica limitările aduse drepturilor protejate.
Controlul marjei naţionale de apreciere semnifică faptul că limita de apreciere a statelor nu poate fi nelimitată, iar instanţa europeană are dreptul de a controla întinderea acesteia. Marja naţională de apreciere nu poate fi aşadar disociată de un control european .
Durata măsurilor de derogare se justifică exclusiv pe perioada de război sau de pericol public; ele reprezintă o violare a convenţiei dacă rămân în vigoare după dispariţia circumstanţelor excepţionale .
Este cert faptul că prin existenţa pensiilor stabilite prin legi speciale nu se pune în pericol statul şi nu s-au obţinut economii substanţiale, după numai câteva luni fiind preconizate alte măsuri.
Ca urmare sunt încălcate în mod evident prevederile art. 53 al. 1 şi al.2 din Constituţie, nefiind întrunite cerinţele pentru restrângerea dreptului la pensie, şi nefiind totodată prevăzută perioada pentru care vor fi restrânse aceste drepturi.


5. Nerespectarea procedurilor necesare pentru adoptarea unor măsuri excepţionale.
Cu scopul de a împiedica utilizarea abuzivă a clauzei de ordine publică, s-a emis opinia că i se interzice statului să-şi exercite competenţa de a restrânge exercitarea drepturilor garantate în alt scop decât acela pentru care au fost permise restricţiile respective. Pe de altă parte drepturile caracteristice societăţii democratice nu pot face obiectul restricţiilor, decât dacă acesta din urmă sunt justificate de raţiuni convingătoare şi imperative.
Este evident faptul că tendinţa unor state de a limita drepturile garantate de tratatele internaţionale, ar risca să golească aceste drepturi de substanţă, dacă nu ar exista o supervizare din partea organismelor europene. Din aceste motive, clauza derogatorie prevăzută în art. 15 din Convenţie pentru situaţiile excepţionale necesită, în subsidiar, informarea Consiliului Europei, condiţie pe care Guvernul României nu a îndeplinit-o.
Guvernul a omis respectarea acestei cerinţe pentru faptul că România nu se găsea într-un pericol corespunzător reglementărilor comunitare şi europene.
Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă, „starea de asediu reprezintă ansamblul de măsuri cu caracter politic, militar, economic şi social, care se instituie în anumite zone sau pe întregul teritoriu al ţării, în scopul creşterii capacităţii de apărare, în situaţia iminenţei unei acţiuni sau inacţiuni îndreptate împotriva suveranităţii, independenţei, unităţii statului sau integrităţii teritoriale” . În cuprinsul aceluiaşi act normativ se precizează că: Starea de urgenţă reprezintă ansamblul de măsuri cu caracter politic, economic, social şi de ordine publică, instituit în întreaga ţară sau în anumite zone ori în unele unităţi administrativ-teritoriale, în următoarele situaţii:
- existenţa unor ameninţări la adresa siguranţei naţionale sau democraţiei constituţionale, ceea ce face necesară apărarea instituţiilor statului de drept şi menţinerea sau restabilirea stării de legalitate;
- iminenţa producerii ori producerea unor dezastre, ceea ce face necesare prevenirea, limitarea şi înlăturarea efectelor acestora .
În conformitate cu prevederile din acelaşi act normativ „Pe durata stării de asediu şi a stării de urgenta, proporţional cu gravitatea situaţiei ce a determinat instituirea acestora şi numai dacă este necesar, poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau libertăţi fundamentale înscrise în Constituţie, cu acordul ministrului justiţiei” .

6. Rolul judecătorului naţional în interpretarea legii, în viziunea Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene şi a doctrinei juridice.
Cum era previzibil, numeroase persoane au atacat deciziile prin care se recalculau pensiile, iar instanţele au dispus anularea acestora, cu motivarea că legea încalcă principii şi drepturi fundamentale, fiind contrară jurisprudenţei instanţelor Uniunii Europene şi normelor juridice obligatorii în Uniunea Europeană şi pe plan internaţional. Decizia Curţii Constituţionale nr. 873/2010 a fost înlăturată cu aceeaşi motivare.
În acest sens se poate invoca faptul că aderarea României la Uniunea Europeană a constituit un eveniment major în cadrul globalizării, determinând mutaţii majore în direcţia interpretării normei juridice naţionale în procesul de aplicare al dreptului. Interpretarea normei juridice în actualul context se subsumează armonizării dreptului naţional cu dreptul comunitar, într-un proces îndelungat de compatibilizare a normelor juridice. Interpretarea normei juridice naţionale în contextul post-aderare trebuie să ia în considerare reglementările din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, Directivele Uniunii Europene şi convenţiile internaţionale ratificate de România.
În actualul context, jurisdicţia naţională s-a îmbogăţit cu încă un grad jurisdicţional de cenzură judiciară, deoarece se prevede că deciziile Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului acoperă toate problemele privind interpretarea convenţiei şi a protocoalelor sale, în scopul aplicării normelor convenţiei tuturor teritoriilor aflate în cadrul construcţiei europene şi tuturor cetăţenilor uniunii.
Constituţia României a devenit o lege subsecventă în raport de normele europene, rezultând aceasta şi din împrejurarea că revizuirea textului Constituţiei a fost motivată prin faptul că s-a produs aderarea la Uniunea Europeană. În consecinţă, Constituţia României se supune legilor europene şi tratatelor internaţionale, iar dreptul intern se subordonează dreptului comunitar. Sub acest aspect sunt concludente chiar unele prevederi constituţionale. Astfel, Constituţia stabileşte că: „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte; Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, cu excepţia situaţiei în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile” .
Cetăţenii Uniunii Europene trebuie să se bucure de aceleaşi norme juridice europene, care să le stabilească drepturile şi obligaţiile. Aceste valori comune trebuie să se regăsească în normele juridice naţionale, iar în măsura în care acestea nu se regăsesc, se aplică regulile comunitare.
Pe baza hotărârii Flaminio Costa contra ENEL Italia , s-a dezvoltat o bogată jurisprudenţă referitoare la primordialitatea dreptului comunitar, axată pe câteva elemente esenţiale, constând în: primordialitatea ca o condiţie existenţială a dreptului comunitar, altfel neputând fi realizate obiectivele stabilite de Tratat; superioritatea dreptului comunitar, rezultat al naturii intrinseci a Comunităţii, căreia statele membre nu îi pot opune norme divergente şi nu pot aplica reguli proprii, cum sunt cele folosite pentru a rezolva conflictele dintre normele interne şi cele din dreptul internaţional public; ordinea juridică comunitară, în ansamblul ei este primordială în raport cu ordinea juridică a oricărui stat membru; normele constituţionale dintr-un stat membru nu trebuie să afecteze valabilitatea şi efectul unui act comunitar pe teritoriul unui stat membru; primordialitatea dreptului comunitar nu se rezumă doar la relaţia dintre statele membre şi instituţiile Comunităţii, ci ea se impune şi instanţelor judecătoreşti naţionale .
Într-o altă cauză , instanţa comunitară a subliniat că: „Regulile de drept comunitar trebuie să îşi manifeste plenitudinea efectelor lor de o manieră uniformă în toate statele membre, începând de la data intrării lor în vigoare şi pe toată durata valabilităţii lor”. În considerentele din aceea hotărâre, Curtea de Justiţie a consacrat expres principiul primordialităţii dreptului comunitar, precizând că: „În virtutea principiului primordialităţii dreptului comunitar, dispoziţiile Tratatului au ca efecte de a face inaplicabile de plin drept orice dispoziţii şi acte din ordinea juridică de pe teritoriul fiecăruia din statele membre şi de a împiedica adoptarea valabilă a noi acte legislative naţionale, în măsura în care acestea ar fi incompatibile cu normele comunitare. În consecinţă, judecătorul naţional, are obligaţia de a aplica integral dreptul comunitar şi de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând inaplicabilă orice dispoziţie eventuală contrară a legii naţionale, indiferent că este anterioară sau posterioară regulii comunitare .
Curtea de Justiţie a mai statuat că dispoziţiile constituţionale ale unui stat membru referitoare la drepturile fundamentale nu afectează valabilitatea unui act al Comunităţii sau efectul acelui act pe teritoriul statului respectiv .
Într-o hotărâre ulterioară, Curtea de Justiţie a constatat că Italia nu şi-a îndeplinit obligaţia cu privire la renunţarea la o taxă ce decurgea dintr-o dispoziţie comunitară . În consecinţă, a apreciat că este vorba de o regulă comunitară direct aplicabilă, înlăturând teza conform căreia încetarea violării acelei norme ar fi posibilă numai prin adoptarea unei dispoziţii constituţionale de abrogare a normei nelegale.
În dispozitivul altei hotărâri, Curtea de Justiţie a decis că: „Regulamentul produce efecte imediate şi este apt să confere particularilor drepturi pe care jurisdicţiile naţionale au obligaţia să le protejeze, iar efectele regulamentului se opun aplicării oricărei măsuri legislative incompatibile, chiar posterioare” .
Ca urmare, norma juridică internă este în vigoare atât timp cât nu contravine regulilor impuse în cadrul construcţiei europene şi al altor obligaţii internaţionale asumate de statul naţional component al Uniunii Europene. Cetăţenii Uniunii Europene trebuie să se bucure de aceleaşi norme juridice europene, care să le stabilească drepturile şi obligaţiile. Aceste valori comune trebuie să se regăsească în normele juridice naţionale, iar în măsura în care acestea nu se regăsesc, se aplică regulile comunitare.
În perspectivă, regulile şi normele juridice naţionale vor reglementa tot mai puţine situaţii, iar dreptul naţional va deveni un drept subsidiar, pe măsură ce statele şi uniunile de state vor adopta reguli de drept comune .
În doctrina juridică internaţională s-a subliniat că principiul primordialităţii dreptului comunitar are un caracter absolut şi necondiţionat, găsindu-şi fundamentul chiar în el însuşi, deoarece exista o strânsă legătură între autonomia şi primordialitatea dreptului comunitar .
Caracterul absolut al principiului primordialităţii dreptului comunitar semnifică preeminenţa atât a dispoziţiilor din tratatele constitutive, cât şi a normelor de drept derivat emise de instituţiile comunitare faţă de orice normă de drept intern a statelor membre, inclusiv în raport cu dispoziţiile constituţionale . Deci, ansamblul normelor comunitare, inclusiv principiile generale de drept şi acordurile internaţionale încheiate de Comunităţi, beneficiază de o primordialitate absolută, necondiţionată în raport cu dreptul naţional al statelor membre .
În doctrină s-a subliniat că, deşi raportul dintre dreptul comunitar şi dispoziţiile constituţionale poate ridica probleme teoretice, Curtea de Justiţie a statuat primordialitatea dreptului comunitar, îndeosebi când statele membre au invocat dispoziţii constituţionale în sprijinul neaplicării unor norme comunitare .
Aşadar, în caz de conflict între o dispoziţie din dreptul comunitar şi o regulă naţională, are prioritate norma comunitară .
S-a precizat că, potrivit Curţii de Justiţie, fiecare judecător naţional are dreptul de a se pronunţa asupra compatibilităţii normei naţionale cu cea comunitară, şi, dacă este cazul, să înlăture aplicarea normei naţionale incompatibile. Judecătorul naţional dispune de plin drept de puterea de a nu aplica norma naţională incompatibilă cu reglementarea comunitară .
In doctrină s-a mai arătat că: „Interpretarea legii constituie o sarcină tradiţională a judecătorului. Judecătorul naţional devine, judecător comunitar de drept comun, interpretând în mod firesc, dreptul comunitar aşa cum era interpret al dreptului său naţional şi ocazional al dreptului internaţional” .

7. Soluţii ale instanţelor din România.
Cele mai multe contestaţii împotriva Legii nr. 119/2010 au fost formulate de militari şi poliţişti, care reprezentau cca. 90% din cei afectaţi de legea respectivă . Neexistând cadru legal clar şi logistica pentru determinarea vechimii acestora şi pentru echivalarea veniturilor necesare recalculării pensiilor, s-a apelat la ordine contradictorii şi la acte normative cu anexe nepublicate .
Nelegalitatea unor acte normative din acest domeniu poate fi exemplificată prin Hotărârea Guvernului nr. 735/2010, care conţinea prevederi contrare unor legi. Suspendarea sau anularea acestui act normativ a constituit obiectul a numeroase procese, iar o curte de apel a pronunţat o decizie în acest sens, care a devenit irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie . Unii reprezentanţi ai Guvernului au criticat iniţial aceste soluţii, dar după câteva luni, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 , s-a abrogat H.G. nr. 735/2010, precizându-se că „dispoziţiile acesteia ar adăuga la normele primare în materie” .
Până la sfârşitul lunii iunie 2011 au fost înregistrate la instanţele de fond un număr de 1.760 dosare în care se contestau deciziile de recalculare a pensiei de către pensionarii proveniţi din personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, personalul diplomatic şi consular, personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, funcţionari ai Curţii de Conturi, funcţionari publici parlamentari, deputaţi şi senatori. Dintre acestea, acţiunile au fost admise în fond în 737 acţiuni, referitoare la 758 contestatari, cele mai numeroase soluţii de această natură fiind la Tribunalul Iaşi (74 soluţii), Tribunalul Timiş (56 soluţii), Tribunalul Vâlcea (51 soluţii), Tribunalul Hunedoara (49 soluţii), Tribunalul Argeş (46 soluţii), Tribunalul Dolj (45 soluţii), Tribunalul Neamţ (44 soluţii) şi Tribunalul Olt (43 soluţii).
Unele hotărâri de această natură au rămas irevocabile, prin respingerea recursurilor declarate de casele judeţene de pensii . La sfârşitul lunii iunie 2011 existau 186 de hotărâri irevocabile, favorabile contestatarilor, pronunţate de şapte curţi de apel, cele mai multe soluţii fiind pronunţate de Curtea de Apel Piteşti (84 soluţii) şi de Curtea de Apel Timiş (41 soluţii) .
Soluţii irevocabile nefavorabile contestatarilor existau în numai 19 cauze, unele din cauza neatacării sentinţelor cu recurs ori a recursurilor tardive.
Acţiunile formulate în prima perioadă au fost respinse de câteva instanţe de fond, dar majoritatea soluţiilor au fost schimbate în recurs în favoarea contestatarilor. Astfel, o instanţă de fond a respins iniţial câteva acţiuni, motivând „că pensia de serviciu a reclamantei a devenit pensie în înţelesul Legii nr. 19/2000, fiind recalculată potrivit acestei legi, astfel încât pensia specială pe care a primit-o reclamanta în baza legilor speciale, nu mai există”. S-a mai motivat că în condiţiile în care, pensia reclamantei s-a recalculat şi este reglementată de Legea 119/2010 coroborată cu Legea nr. 19/2000, stabilirea de către instanţă a unei alte modalităţi de calcul a pensiei decât cea prevăzută de actele normative în vigoare, reprezintă un exces de putere săvârşit de către aceasta prin îndeplinirea unor atribuţii care revin exclusiv puterii legislative.
Curtea de apel a admis recursul contestatarei, cu motivarea că art.1 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, invocat ca temei de drept de către recurentă, este întemeiat, urmând a fi analizat în virtutea prevederilor art.11 şi 20 din Constituţia României. S-a mai motivat că deşi Legea nr. 119/2010 a făcut obiectul excepţiei de neconstituţionalitate prin decizia nr. 873/25.06.2020, acest fapt nu împiedică instanţa de judecată de drept comun să analizeze, într-un caz concret, dacă acest act normativ produce efecte contrare Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, deoarece Curtea Constituţională verifică doar conformitatea legii cu Constituţia, nepronunţându-se asupra interpretării sau aplicării concrete a legii. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în principiu nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu Convenţia, ci se pronunţă cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea unei legi la o anumită situaţie de fapt. Comparând cuantumul pensiei de serviciu de care a beneficiat reclamanta în temeiul art. 68 alin.1 din Legea 567/2004 cu drepturile de pensie rezultate în urma aplicării Legii 19/2000, rezultă o reducere substanţială a acestui drept. Art.1 din Protocolul Adiţional nr.1 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale prevede că “Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţii prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional”. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a statuat că noţiunea de “bun” are o sferă de aplicare autonomă, desemnând toate bunurile cu valoare patrimonială. Orice interes economic care are o valoare patrimonială trebuie să fie considerat drept un “bun” în sensul art.1 din Protocolul adiţional, depăşindu-se chiar dreptul de proprietate, vizând deci noţiunea de patrimoniu. Una din extinderile cele mai remarcabile a noţiunii de bunuri priveşte prestaţiile sociale. Curtea a hotărât că acestea intră în sfera de aplicare a art.1 din Protocolul nr. 1, dat fiind caracterul lor patrimonial. Au fost invocate două hotărâri C.E.D.O. , în sensul că dreptul la pensie a fost recunoscut în mod expres de către Curte ca reprezentând un “bun”, protejat de Convenţie în, iar “prestaţiile sociale intră sub incidenţa art. 1 din Protocolul nr.1, independent de natura contributivă sau necontributivă a acestora”. În concluzie, prin această hotărâre Curtea Europeană a Drepturilor Omului a înlăturat incertitudinile jurisprudenţei sale anterioare în acest domeniu.
Drept urmare, instanţa română a apreciat că reclamanta îşi legitimează interesul prin invocarea unei valori patrimoniale având semnificaţia unui drept câştigat, recunoscut şi executat de stat în temeiul unei legi speciale, respectiv Legea 567/2004, suficient de clară şi previzibilă la data pensionării şi care i-a permis să-şi planifice acţiunile pe termen lung pentru sine şi familia sa, precum şi o anumită manieră de gestionare a bunurilor sale prezente şi viitoare, deci un anume standard de viaţă. A mai motivat că este firesc a recunoaşte oricărei persoane o asemenea prerogativă, iar orice intervenţie intempestivă a legiuitorului are, de cele mai multe ori, ca efect afectarea substanţei dreptului în partea sa cea mai importantă. În final a motivat că respectarea bunurilor se pune în discuţie mai ales pe plan vertical, adică în raporturile dintre stat şi particulari, iar privarea de proprietate nu este autorizată decât în anumite condiţii prevăzute de textul însuşi al art.1 din Protocol şi precizate de jurisprudenţă.
In urma casării tuturor hotărârilor nefavorabile contestatarilor, unele instanţe de fond au revenit asupra practicii anterioare, admiţând acţiunile de această natură .
Instanţele române au decis în privinţa aplicării principiului priorităţii dreptului comunitar, invocând prevederi din tratate internaţionale, hotărâri pronunţate de Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene şi Curtea Europeană a drepturilor omului. S-a precizat că opiniile Curţii Constituţionale cu privire la constituţionalitatea legii nr. 119/2010 nu împiedică instanţele de judecată să aplice prevederile art. 20 din Constituţie şi să dea prioritate pactelor şi tratatelor fundamentale ale omului, la care România este parte. În privinţa aspectului de fond s-a apreciat că reducerea substanţială a pensiei reprezintă o ingerinţă ce a avut ca efect privarea de un bun în sensul paragrafului nr. 1 din Protocolul nr. 1. Ca urmare, s-a dispus anularea deciziilor de recalculare a pensiei, menţinerea deciziilor iniţiale şi obligarea la plata diferenţei de pensie, cu dobânda legală.
Alte instanţe au decis din oficiu sesizarea Curţii Constituţionale, cu opinia că Legea nr. 119/2010 încalcă mai multe drepturi constituţionale şi principii comunitare .
Unele curţi de apel au suspendat acţiunile până la promovarea şi soluţionarea unui recurs în interesul legii. Aceste măsuri nu sunt concludente, pentru că indiferent de soluţie, instanţele nu vor putea ignora tratatele internaţionale şi practica instanţelor comunitare, care au stat la baza motivării soluţiilor admise. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate contracara aceste aspecte şi nici nu este previzibilă o hotărâre contrară acestora, după ce judecătorii acestei instanţe au votat în plen introducerea excepţiei de neconstituţionalitate care a făcut obiectul deciziei Curţii Constituţionale nr. 873/2010.

8. Concluzii.
În timpul ultimei campanii electorale au existat numeroase acţiuni de propagandă, între care s-a situat şi prezentarea periodică a fenomenului pensiilor nesimţite. Deşi aceste pensii erau în număr redus în fiecare profesie, nu s-a pus accent pe depistarea cauzelor de majorare artificială a unor pensii, pe carenţele legislative sau pe înlăturarea ingineriilor financiare care stăteau la baza unora din aceste fenomene. S-a considerat mai profitabilă tendinţa de uniformizare a tuturor pensiilor, ignorându-se specificul, tradiţia şi reglementările internaţionale specifice unor profesii ori activităţi cu regim deosebit.
După câteva încercări anihilate de Curtea Constituţională, s-a reuşit promovarea unei legi prin asumarea răspunderii, care a bulversat o parte a sistemului de pensii. Nu s-a ţinut seama de faptul că pensia reprezintă o creanţă a titularului asupra statului, pe care acesta este obligat să o plătească şi să o ocrotească.
Prin măsurile preconizate de Legea nr. 119/2010 proprietatea nu mai este protejată, iar prin recalcularea pensiilor aflate în plată se încalcă convenţia civilă dintre pensionar şi stat, din momentul stabilirii dreptului la pensie într-un anumit cuantum. Pentru majoritatea persoanelor afectate, pensia reprezintă singura sursă de venit, astfel că este normal să fie echivalată cu drepturile subiective specifice proprietăţii.
Este lipsită de logică şi de argumente juridice, acţiunea de diminuare drastică a unor pensii obţinute legal, în paralel cu repararea generoasă a unor daune materiale şi morale cauzate de stat în urmă cu câteva decenii.
Adoptarea Legii nr. 119/2010 a demonstrat că cetăţenii nu se mai pot baza pe previzibilitatea normelor de drept şi a generat consecinţe socio-economice grave pentru persoanele care au avut pensiile diminuate în mod neaşteptat, sau care au optat benevol pentru pensionare, bazându-se pe stabilitatea normelor juridice. Noua lege nu respectă drepturile stabilite anterior în mod legal, reprezentând un precedent periculos şi aducând o gravă atingere autorităţii legii, care trebuie să simbolizeze scutul împotriva instabilităţii, nedreptăţii sau abuzurilor.
Guvernul nu putea restrânge exercitarea unor drepturi, iar criza economică şi cuantumul ridicat al cheltuielilor publice nu se pot constitui în argumente pentru aplicarea art. 53 din Constituţie, deoarece măsurile adoptate nu erau necesare într-o societate democratică, iar România nu se afla în nici una dintre situaţiile de excepţie la care face referire articolul respectiv. Totodată, nu au fost respectate procedurile obligatorii în cazul invocării acestui text constituţional.
In absenţa unui studiu anterior eficient, măsurile economice preconizate de Guvern nu au fost spectaculoase şi nu au mai fost făcute publice, întrucât în urma unor hotărâri judecătoreşti s-a revenit cu privire la metodologia de calcul a pensiilor militarilor şi poliţiştilor, iar pensionarii din celelalte categorii profesionale sunt în număr nesemnificativ şi au obţinut hotărâri favorabile în majoritatea cauzelor.
Pentru anihilarea hotărârilor judecătoreşti favorabile pensionarilor a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 , care stabileşte că pensiile prevăzute la art. 1 lit. c)—h) din Legea nr. 119/2010 privind măsuri în domeniul pensiilor, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiaşi legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii. Pentru revizuirea pensiilor menţionate se va utiliza metodologia de calcul prevăzută în anexa la această ordonanţă, fără a se ţine seama de hotărârile judecătoreşti câştigate în fond sau irevocabile, fapt care reprezintă cel mai grav afront adus justiţiei în ultimii ani. În cuprinsul acestui act normativ nu se fac referiri la finalitate, dar nota de fundamentare precizează că stabilirea pensiei revizuite se face prin decizie emisă de casele teritoriale de pensii, care pot fi contestate în termen de 30 de zile de la comunicare, la tribunalul în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul, conform dispoziţiilor privind jurisdicţia asigurărilor sociale. Datorită acestui act normativ se reia ciclul judiciar, mizând Guvernul pe inconsecvenţa instanţelor sau pe influenţa deciziilor Curţii Constituţionale şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prevederile dreptului comunitar, corelate cu doctrina juridică şi jurisprudenţa internaţională, îl obligă însă pe judecătorul naţional să nu aplice norma naţională incompatibilă cu reglementarea comunitară, chiar dacă va exista în acest sens opinii contrare a Curţii Constituţionale sau a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.




PROF. DR.
Medeanu Tiberiu Constantin
Tel. O746 58 22 88, E-mail : medeanu@gmail. Com