LEGE Nr. din 2012 privind
pensiile militare de stat
Parlamentul României
adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispoziţii
generale
Art. 1. - Dreptul la pensii şi asigurări sociale pentru militari,
poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei
penitenciare este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile prezentei
legi, prin sistemul pensiilor militare de stat şi alte drepturi de asigurări
sociale din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale,
denumit în continuare sistemul pensiilor militare de stat.
Art. 2. - Principiile de bază ale sistemului pensiilor militare de stat,
sunt următoarele:
a) principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează
şi garantează sistemul public de pensii militare de stat bazat pe
aceleaşi norme de drept, pentru toţi participanţii la acesta;
b) principiul obligativităţii, potrivit
căruia militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din
sistemul administraţiei penitenciare, conform legii, au
obligaţia de a participa la sistemul de pensii militare de stat, drepturile de asigurări sociale
exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligaţiilor;
c) principiul contributivităţii, conform căruia fondurile
de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de
persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de pensii,
drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de
asigurări sociale plătite;
d) principiul egalităţii, prin care se
asigură tuturor participanţilor la sistemul public de pensii, militare
de stat contribuabili şi beneficiari, un tratament nediscriminatoriu,
între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, în ceea ce priveşte
drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;
e) principiul repartiţiei, pe baza căruia fondurile de
asigurări sociale se redistribuie pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului
public de pensii, conform legii;
f) principiul solidarităţii sociale, conform căruia
participanţii la sistemul public de pensii militare de stat îşi asumă reciproc
obligaţia de a plăti o taxă de
solidaritate la bugetul de stat şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea,
limitarea sau înlăturarea riscurilor asigurate prevăzute de lege;
g) principiul autonomiei, bazat pe administrarea de sine
stătătoare a sistemului public de pensii, conform legii;
h) principiul imprescriptibilităţii,
potrivit căruia dreptul la pensie nu se prescrie;
i) principiul incesibilităţii, potrivit
căruia dreptul la pensie nu poate fi cedat, total sau parţial.
Art. 3. - (1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai
jos au următoarea semnificaţie:
a) militar – este cadrul militar, aşa cum este definit la art. 1 din
Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare cu modificările şi completările
ulterioare, soldatul şi gradatul profesionist, aşa cum sunt definiţi la art. 1
din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti cu
modificările şi completările ulterioare;
b) poliţist – este persoana aşa cum
este el definită la art. 1 din Legea nr.
360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările
ulterioare;
c) funcţionar public cu statut special – este persoana funcţionarul
public, astfel cum este definită la art. 3
din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia
Naţională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
d) pensionar militar – persoana
definită la lit. a)-c), ce beneficiază de pensie militară
de stat în condiţiile prezentei legi.
Art. 4. - Sistemul pensiilor militare de stat acoperă compensează
riscurile activităţii în cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi
siguranţă naţională, interzicerea sau restrângerea exerciţiului unor drepturi şi
libertăţi din Constituţia României, precum şi pierderile de venituri datorate invalidităţii,
bătrâneţii sau decesului.
Art.
5 (1) În sistemul pensiilor militare de
stat militarii, poliţişti şi funcţionarii publici cu statut special datorează o
contribuţie individuală la bugetul de stat.
(2) Cota
de contribuţie individuală este de 10,5% din solda/salariul funcţiei de bază, se reţine şi virează la bugetul de stat odată cu plata drepturilor
salariale.
Art. 5. - (1) Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi
Internelor şi Serviciul Român de Informaţii asigură aplicarea reglementărilor
referitoare la pensiile militare de stat şi alte drepturi de asigurări sociale
ale militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special, exercită
controlul aplicării acestora şi iniţiază propuneri de acte normative în
domeniu.
(2) Fondurile necesare pentru plata pensiilor militare de stat şi a altor
drepturi de asigurări sociale cuvenite pensionarilor militari, se asigură de la
bugetul de stat prin bugetele instituţiilor prevăzute la alin. (1).
Art. 6. - Administrarea sistemului pensiilor militare de stat se
realizează prin case de pensii militare constituite la nivelul instituţiilor
prevăzute la art. 5 alin. (1) şi care funcţionează şi îndeplinesc atribuţiile prevăzute
de prezenta lege.
Art. 8. - (1) În sistemul pensiilor militare de stat evidenţa drepturilor
de pensii militare de stat şi a drepturilor de asigurări sociale se realizează
pe baza codului numeric personal, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Datele cu caracter personal actualizate pentru toţi cetăţenii
români, cetăţenii Uniunii Europene, ai statelor membre ale Spaţiului Economic
European, ai Elveţiei şi pentru străinii care au înregistrat rezidenţa/şederea
în România, precum şi ale persoanelor pentru care casele de pensii militare
întocmesc documentaţii de plată şi/sau efectuează plata unor prestaţii sociale
sunt furnizate acestora gratuit de către Ministerul Administraţiei şi Internelor,
prin Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date,
după caz.
(3) Datele prevăzute la alin. (2) sunt furnizate gratuit, la cererea
caselor de pensii militare, şi de oricare altă autoritate, instituţie publică
sau altă instituţie care deţine astfel de informaţii.
Art. 9. – Cheltuielile, în sistemul pensiilor militare de stat, acoperă
contravaloarea pensiilor militare de stat şi a drepturilor de asigurări
sociale, cheltuielile privind organizarea şi funcţionarea sistemului pensiilor
militare de stat şi alte cheltuieli prevăzute de lege.
Art. 10. - Condiţiile de muncă în care se desfăşoară activitatea
militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special pot fi:
a) normale;
b) deosebite;
c) speciale;
d) alte condiţii de munca.
Art. 11. - (1) Încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite,
speciale şi alte condiţii se realizează pe baza criteriilor şi metodologiei de încadrare
prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1294/2001 privind stabilirea locurilor de
muncă şi a activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii,
specifice pentru cadrele militare în activitate, cu modificările şi
completările ulterioare
şi de
Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 privind
stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor
cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti,
cu modificările ulterioare.
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile, după caz, şi militarilor,
poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special trecuţi în rezervă/
retragere sau cărora le-au încetat raporturile de serviciu până la data
intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. 12. - În sistemul pensiilor militare de stat se acordă următoarele
drepturi:
a) pensii militare de stat;
b) alte drepturi de asigurări sociale.
Art. 13. – Militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut
special pot beneficia de o singură pensie militară de stat.
Art. 14. - (1) Dreptul la pensie este imprescriptibil şi nu poate fi
cedat total sau parţial.
(2) Plata drepturilor prevăzute la art. 12 se supun termenului general
de prescripţie de 3 ani.
(3) Pensiile şi drepturile de asigurări sociale se achită de regulă, în
monedă naţională.
CAPITOLUL II
Sistemul
pensiilor militare de stat
Art. 16. - În sistemul pensiilor militare de stat se acordă următoarele
categorii de pensii:
a) pensia de serviciu;
b) pensia de invaliditate;
c) pensia de urmaş.
SECŢIUNEA 1
Pensia de
serviciu
Art. 17. - Pensia de serviciu poate fi:
a) pentru limită de vârstă;
b) anticipată;
c) anticipată parţială.
Art. 18. – Au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă militarii,
poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special în activitate care
îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) vârsta de 60 de ani. Atingerea acestei vârste se realizează
conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege.
b) vechime minimă în serviciu de 25 de ani, din care 15 ani
efectiv ca militar, poliţist şi/sau
funcţionar public cu statut special.
Art. 19. - Au dreptul la pensie de serviciu anticipată militarii, poliţiştii
şi funcţionarii publici cu statut special în activitate care îndeplinesc condiţiile
de vechime prevăzute la art. 18 lit. b) cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii
limitei de vârstă prevăzută la art. 18 lit.a) şi se află în una dintre
următoarele situaţii:
a) sunt trecuţi în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu ca
urmare a reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de
organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din
domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
b) sunt trecuţi în rezervă sau direct în retragere ori au încetat
raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru
serviciul militar/serviciu de către comisiile de expertiză medico-militară.
Art. 20. - (1) Au dreptul la pensie de serviciu anticipată parţială
militarii şi funcţionarii publici cu statut special în activitate, indiferent
de vârstă, care au o vechime efectivă în serviciu de minimum 20 de ani,
dintre care cel puţin 10 ani efectiv ca militar, poliţist ori funcţionar
public cu statut special, şi care se află în una dintre următoarele situaţii:
a) sunt trecuţi în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu ca
urmare a reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de
organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din
domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
b) sunt trecuţi în rezervă sau direct în retragere ori au încetat
raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru
serviciul militar/serviciu de către comisiile de expertiză medico-militară.
(2) Cuantumul pensiei anticipate parţiale pentru militarii, poliţişti şi
funcţionarii publici cu statut special în activitate prevăzuţi la alin. (1) se
calculează proporţional cu numărul anilor de serviciu.
Art. 21. - Militarii şi funcţionarii publici cu statut special
care la data trecerii în rezervă ori a încetării raporturilor de serviciu nu
îndeplinesc condiţiile de acordare a unei pensii, dar au o vechime efectivă ca
militar ori funcţionar public cu statut special de cel puţin 15 ani,
beneficiază de pensie militară de stat la împlinirea vârstei de 60 de ani,
proporţional cu vechimea în serviciu prevăzută la art. 23 alin. (1).
Art. 22. La împlinirea vârstelor prevăzute de prezenta lege pentru
obţinerea pensiei militare de serviciu pentru limita de vârsta pensiile de serviciu
anticipate şi anticipate parţial devin pensii de serviciu pentru limită de
vârstă.
Art. 22. - (1) Militarii, poliţişti şi funcţionarii publici cu statut
special care la data trecerii în rezervă/retragere sau
încetării raporturilor de serviciu îndeplinesc condiţiile de vechime
prevăzute la art. 18 lit. b) au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de
vârstă cu reducerea vârstei prevăzute la art. 18 lit. a), dar nu mai puţin de
45 ani, astfel:
a) pentru activitate realizată în condiţii de
muncă deosebite:
Vechime în serviciu realizată în condiţii
deosebite
(ani împliniţi)
|
Reducerea vârstei prevăzute la art. 18 lit. a):
|
Ani
|
Luni
|
6
|
1
|
-
|
8
|
1
|
6
|
10
|
2
|
-
|
12
|
2
|
6
|
14
|
3
|
-
|
16
|
3
|
6
|
18
|
4
|
-
|
20
|
4
|
6
|
22
|
5
|
-
|
24
|
5
|
6
|
26
|
6
|
-
|
28
|
6
|
6
|
30
|
7
|
-
|
32
|
7
|
6
|
35
|
8
|
-
|
b) pentru activitate realizată în condiţii de muncă speciale şi
alte condiţii:
Vechime în serviciu realizată în condiţii
speciale şi alte condiţii
(ani împliniţi)
|
Reducerea vârstei prevăzute la art. 18 lit. a):
|
Ani
|
Luni
|
2
|
1
|
-
|
3
|
1
|
6
|
4
|
2
|
-
|
5
|
2
|
6
|
6
|
3
|
-
|
7
|
3
|
6
|
8
|
4
|
-
|
9
|
4
|
6
|
10
|
5
|
-
|
11
|
5
|
6
|
12
|
6
|
-
|
13
|
6
|
6
|
14
|
7
|
-
|
15
|
7
|
6
|
16
|
8
|
-
|
17
|
8
|
6
|
18
|
9
|
-
|
19
|
9
|
6
|
20
|
10
|
-
|
21
|
10
|
6
|
22
|
11
|
-
|
23
|
11
|
6
|
24
|
12
|
-
|
25
|
12
|
6
|
26 de ani şi peste
|
13
|
-
|
Art. 23. – (1) Vechimea în serviciu care se ia în considerare la
stabilirea pensiei militare este perioada în care o persoană s-a aflat în una
dintre următoarele situaţii:
a) a avut calitatea de cadru militar în activitate,
poliţist, funcţionar public cu statut special, în instituţiile din sistemul de
apărare, ordine publică şi securitate naţională;
b) a avut calitatea de militar angajat pe bază de
contract, soldat gradat voluntar, respectiv soldat gradat profesionist;
c) a îndeplinit serviciul militar ca militar în termen, militar cu
termen redus, elev sau student al unei instituţii de învăţământ din sistemul de
apărare naţională, ordine publică şi siguranţa naţională pentru formarea
cadrelor militare, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din
administraţia penitenciară cu excepţia învăţământului liceal;
d) a fost concentrată sau mobilizată ca rezervist;
e) a fost în captivitate.
(2) Constituie vechime în serviciu, care se are în vedere la calculul
pensiei militare, şi perioada în care militarul,
poliţistul ori funcţionarul public cu statut special a urmat cursurile de zi
ale învăţământului superior, organizat potrivit legii, pe durata normală a
studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora cu diplomă, iar în caz de
absolvire a mai multor instituţii de învăţământ superior cu condiţia absolvirii
acestora cu diplomă, beneficiază, de o singura perioada de studii, la alegere.
(3) În cazul în care militarul, poliţistul ori funcţionarul public cu
statut special a urmat cursurile de zi a unei instituţii de învăţământ din
sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională pentru
formarea cadrelor militare ori funcţionarilor publici cu statut special dar şi cursurile
de zi ale uneia sau mai multe instituţii de învăţământ superior, organizat
potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia
absolvirii acestora cu diplomă, beneficiază, de o singura perioada de studii,
la alegere.
(4) Vechimea în serviciu pentru deschiderea dreptului la pensie nu
cuprinde şi sporul acordat pentru activitatea desfăşurată în condiţiile de
muncă prevăzute de H.G. 1294/2001 şi H.G. 1822/2004.
(2) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1), la stabilirea pensiei se
ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în asemenea condiţii:
a) 1 an şi 3 luni în cazul celor care şi-au desfăşurat activitatea în condiţii
deosebite;
b) 1 an şi 6 luni în cazul celor care şi-au desfăşurat activitatea în condiţii
speciale;
c) 2 ani în situaţie de război, participare la misiuni în afara
teritoriului statului roman sau în alte condiţii prevăzute prin hotărâre a
Guvernului;
Art. 24. - (1) Dovada privind vechimea în serviciul militar/serviciu şi celelalte
elemente necesare în vederea stabilirii pensiei se face cu fisa de pensie
întocmită pe baza datelor din fisa matricolă/memoriul original/dosarul personal
sau din alte documente legale.
(2) Dovada privind vechimea în serviciu, prestat în altă calitate decât
cea de militar ori funcţionar public cu statut special, se face cu carnetul de
muncă sau cu alte acte pe baza cărora se face pensionarea potrivit legii
privind sistemul unitar de pensii publice.
Art. 25. - În cazul în care din însumarea perioadelor de vechime în
serviciu rezultă fracţiuni de cel puţin 6 luni, acestea se întregesc la un an
în favoarea beneficiarului, iar cele mai mici se neglijează.
Art. 26. - (1) Între
sistemul pensiilor militare de stat, sistemul public de pensii şi sistemele
proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia se recunosc reciproc stagiile
de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea
deschiderii dreptului la pensie şi a altor drepturi de asigurări sociale.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) pensia militară de stat se stabileşte
doar pentru perioadele de vechime în serviciu prevăzute la art. 23 alin. (1)..
(3) Perioadele de vechime în serviciu prevăzute la art. 23 alin. (1)
lit. c), d) şi e) şi art. 23 alin(2) care sunt recunoscute ca perioade asimilate
în sistemul public de pensii, se au în vedere la stabilirea pensiei în unul
dintre cele două sisteme la alegere.
Art. 27. - La acordarea pensiei militare de stat se va respecta
principiul potrivit căruia deschiderea dreptului la pensie se efectuează mai
întâi de ultimul sistem în care cel în cauză a fost încadrat/asigurat, cu
excepţia situaţiilor prevăzute la art. 21 din prezenta lege.
Art. 28. - (1) Baza de
calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este solda/salariul lunar
al funcţiei de bază aferente unei funcţii exercitate cel puţin 12 luni
consecutive, la alegere, din ultimii 10 ani, actualizată la data deschiderii
dreptului la pensie, la care se are în vedere ultimul grad deţinut în
activitate.
(2) În cazul în care, în intervalul ales, au
avut loc modificări ale funcţiei exercitate, baza de calcul este media
soldelor/salariilor funcţiilor de bază îndeplinite în cele 12 luni, actualizată
la data deschideri dreptului la pensie, la care se are în vedere ultimul grad
deţinut în activitate.
(3) Pentru personalul
detaşat în afara instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională pe funcţii prevăzute în statul de organizare ”Anexa M” , baza de
calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este solda/salariul
funcţiei de bază aferente unei funcţii exercitate cel puţin 12 luni
consecutive, la alegere, din ultimii 10 ani, actualizată la data deschiderii
dreptului la pensie, la care se are în vedere ultimul grad deţinut în
activitate.
(4) Pentru personalul
detaşat în afara instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat
este solda/salariul funcţiei de bază aferente unei funcţii exercitate sau, după
caz, solda/salariul funcţiei de bază stabilite
prin ordin al ordonatorului principal de credite cu avizul Ministerului
Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, la alegere, din ultimii 10 ani,
respectiv la alegere actualizată la data deschiderii dreptului la pensie, la
care se are în vedere ultimul grad deţinut în activitate.
(5) Pentru personalul
care îşi desfăsoară activitatea în societăţile comerciale, regiile autonome şi
companiile naţionale, baza de calcul
folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este solda/salariul funcţiei
de bază aferente unei funcţii exercitate sau, după caz, solda/salariul funcţiei
de bază stabilite prin ordin al
ordonatorului principal de credite cu avizul Ministerului Muncii, Familiei şi
Protecţiei Sociale, la alegere, din ultimii 10 ani, respectiv la alegere
actualizată la data deschiderii dreptului la pensie, la care se are în vedere
ultimul grad deţinut în activitate.
Art. 29. - Pensia de serviciu pentru limită de vârstă şi pensia
anticipată se determină în procente din baza de calcul, astfel:
a) pentru activitatea desfăşurată în condiţii normale, 60%;
b) pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite, respectiv grupa
II de munca, 62%;
c) pentru activitatea desfăşurată în condiţii speciale şi alte condiţii,
respectiv grupa I de munca, 64%;
Art. 30. - (1) Procentele corespunzătoare pentru activitatea desfăşurată
în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii se acordă militarilor şi
funcţionarilor publici cu statut special care au lucrat efectiv cel puţin 20 de
ani în condiţii deosebite sau 15 ani în condiţii speciale sau alte condiţii.
Dacă au lucrat mai puţin, la procentele corespunzătoare activităţii desfăşurate
în condiţii normale se acordă un spor proporţional cu timpul efectiv lucrat în condiţii
speciale sau deosebite.
Art. 31. - Militarii,
poliţişti şi funcţionarii publici cu statut special care au o vechime în
serviciu mai mare de 25 de ani, beneficiază pentru fiecare an în plus,
de un spor la pensie de 2% din baza de calcul folosită la
stabilirea/actualizarea pensiei.
Art. 33. - (1)
Persoanele care beneficiază de pensie militară de serviciu pot fi încadrate în
muncă, pe durată nedeterminată sau pe durată determinată, după caz, inclusiv în
sectorul public, beneficiind de drepturile salariale corespunzătoare funcţiei
în care sunt încadrate.
(2) Persoanele prevăzute
la alin. (1) pot cumula pensia cu veniturile realizate, indiferent de nivelul
veniturilor respective.
SECTIUNEA a
2-a
Pensia de
invaliditate
Art. 34. - Au dreptul la pensie de invaliditate militarii şi
funcţionarii publici cu statut special care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate
din capacitatea de muncă datorită:
a) producerii unor accidente în timpul şi din cauza serviciului,
accidentelor asimilate acestora conform legii, bolilor contractate în timpul şi
din cauza îndeplinirii serviciului militar/serviciului şi tuberculozei;
b) accidentelor sau bolilor care nu au legătură cu îndeplinirea
serviciului militar/serviciului.
(2) Beneficiază de pensie de invaliditate, în condiţiile prevăzute la
alin. (1) lit. a) şi elevii şi studenţii instituţiilor de învăţământ din
sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională care şi-au
pierdut cel puţin jumătate din capacitatea de munca, ca urmare a accidentelor
de munca sau bolilor profesionale survenite în timpul şi din cauza activităţii
în aceste instituţii.
Art. 35. - Pensia de invaliditate se determină în raport cu gradul de
pierdere a capacităţii de muncă, astfel:
a) invaliditatea de gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii
de muncă şi a capacităţii de autoîngrijire, necesitând îngrijire sau
supraveghere permanentă din partea altei persoane;
b) invaliditatea de gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii
de muncă, cu posibilitatea invalidului de a se autoîngriji fără ajutorul altei
persoane;
c) invaliditatea de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puţin
jumătate din capacitatea de muncă, persoana putând să presteze o activitate
profesională după trecerea sa în rezervă/încetarea raporturilor de serviciu, corespunzătoare
a cel puţin jumătate din timpul normal de munca.
Art. 36. – (1) Criteriile şi normele pe baza cărora se face încadrarea
în gradele I, II şi III de invaliditate sunt stabilite prin hotărâre a
Guvernului.
(2)
Comisiile centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naţionale,
Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii,
după caz, organizează, îndrumă şi controlează activitatea de expertiză medicală
şi recuperare a capacităţii de muncă.
Art. 37. - (1) Evaluarea capacităţii
de muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate, se face, la cerere,
de către comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele din
sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.
(2) Pentru evaluarea capacităţii de muncă, cererea şi documentele
medicale ale solicitantului se depun la comisiile de expertiză medico-militară
de pe lângă spitalele din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă
naţională.
(3) În urma examinării clinice şi analizării documentelor medicale,
comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele din sistemul de
apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională emit decizii medicale
de încadrare într-un grad de invaliditate, care vor fi avizate de comisia
centrală de expertiză medico-militară a Ministerului Apărării Naţionale,
Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii,
după caz.
(4) În situaţia în care, pentru emiterea deciziei medicale prevăzute la
alin. (3), sunt necesare investigaţii sau examinări de specialitate
suplimentare, comisiile de expertiză medico-militară propun, după caz,
prelungirea duratei concediului pentru incapacitate temporară de muncă, în condiţiile
legii.
(5) Decizia medicală prevăzută la alin. (3) se emite în termen de 45 de
zile de la data înregistrării cererii şi se comunică în termen de 5 zile de la
emitere. În situaţiile prevăzute la alin. (4), termenul de emitere a deciziei
medicale se prelungeşte corespunzător.
(6) Decizia medicală asupra capacităţii de muncă poate fi contestată, în
termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile centrale de expertiză
medico-militară ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei
şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, după caz.
(7) Contestaţia prevăzută la alin. (6) se soluţionează în termen de 45
de zile de la înregistrare. Decizia emisă în soluţionarea contestaţiei se
comunică în termen de 5 zile de la data soluţionării.
(8) Deciziile comisiilor centrale de expertiză medico-militară ale
Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului
Român de Informaţii, prevăzute la alin. (7), date în soluţionarea contestaţiilor
pot fi atacate la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile
de la comunicare.
(9) Deciziile medicale asupra capacităţii de muncă, precum şi deciziile
prevăzute la alin. (7) necontestate în termen rămân definitive.
(10) Constituirea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor
de expertiză medico-militară se stabilesc prin regulament comun, aprobat de
ministrul apărării naţionale, ministrul administraţiei şi internelor, ministrul
justiţiei şi directorul Serviciului Român de Informaţii.
Art. 38. - (1) Militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special în
activitate care şi-au pierdut capacitatea de muncă datorită unor accidente sau
unor boli care nu au legătură cu îndeplinirea serviciului militar/serviciului
beneficiază de pensia de invaliditate dacă îndeplinesc cel puţin jumătate din
condiţiile de vechime în serviciu, în raport cu vârsta, după cum urmează:
_____________________________________________________
Vârsta Vechimea
în serviciu
în momentul
ivirii realizată
anterior
invalidităţii ivirii invalidităţii
(ani)
_____________________________________________________
sub 25 de ani 5
25 - 31 de ani 8
31 - 37 de ani 11
37 - 43 de ani 14
43 - 49 de ani 18
49 - 55 de ani 22
peste 55 de ani 25
_____________________________________________________
(2) Au dreptul la pensie militară de invaliditate şi cei care la data
ivirii invalidităţii nu mai aveau calitatea de militar, poliţist ori funcţionar public cu statut special în activitate, dar
îndeplinesc condiţia de vechime în serviciu prevăzută la alin. (1).
Art. 39. - În cazul în care invaliditatea s-a ivit ca urmare a unui
accident în timpul şi din cauza serviciului sau a unui accident asimilat
acestuia, a unor boli contractate în timpul şi din cauza îndeplinirii
serviciului militar/serviciului sau tuberculozei, pensia de invaliditate se
acordă indiferent de vechimea în serviciu.
Art. 40. - (1) Cuantumul pensiei de invaliditate se stabileşte proporţional
cu numărul anilor de serviciu, conform prevederilor art. 29 - 31.
(2) La suma procentelor cuvenite pentru vechimea în serviciu efectiv
realizată se adaugă, pentru fiecare an potenţial, până la realizarea vechimii
complete, următoarele procente:
a) 1% pentru invaliditate de gradul I;
b) 0,8% pentru invaliditate de gradul II;
c) 0,6% pentru invaliditate de gradul III.
(3) Cuantumul pensiei de invaliditate stabilit în condiţiile alin. (1),
pentru cazurile prevăzute la art. 38, va fi diminuat după cum urmează:
a) cu 10% pentru gradul I de invaliditate;
b) cu 15% pentru gradul II de invaliditate;
c) cu 20% pentru gradul III de invaliditate.
Art. 41. - (1) Pensionarii încadraţi în gradul I de invaliditate au
dreptul la o indemnizaţie de însoţitor, în afara pensiei, în cuantum de 80 %
din valoarea unui punct de pensie, stabilita în condiţiile legii, în sistemul
public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
(2) Indemnizaţia pentru însoţitor se suportă de la bugetul de stat.
Art. 42. - (1) Pensionarii de invaliditate sunt supuşi revizuirii
medicale periodic, în funcţiei de afecţiune, la intervale cuprinse intre un an
şi 3 ani, pana la împlinirea vârstei prevăzute la art. 18 lit. a), la termenele
stabilite de comisiile centrale de expertiză medico-militară.
(2) După fiecare revizuire medicala, comisiile centrale de expertiză
medico-militară emit o nouă decizie medicală asupra capacitaţii de muncă, prin
care se stabileşte, după caz:
a) menţinerea în acelaşi grad de invaliditate;
b) încadrarea în alt grad de invaliditate;
c) redobândirea capacităţii de muncă.
(3) Dreptul la pensie de invaliditate se modifică sau încetează începând
cu luna următoare celei în care s-a emis decizia medicala asupra capacitaţii de
munca, emisa în urma revizuirii medicale.
(4) Neprezentarea, din motive imputabile pensionarului, la revizuirea
medicală atrage suspendarea plătii pensiei începând cu luna următoare celei în
care era prevăzută revizuirea medicală, sau după caz, încetarea plătii pensiei,
în condiţiile legii.
(5) Revizuirea medicală se poate efectua şi la cererea pensionarilor,
dacă starea sănătăţii lor s-a îmbunătăţit sau, după caz, s-a agravat.
(6) Decizia medicală asupra capacităţii de muncă emisă la revizuirea medicală
urmează aceleaşi proceduri de contestare şi soluţionare, conform prevederilor
art. 37.
Art. 43. - (1) Nu mai sunt supuşi revizuirii medicale pensionarii de
invaliditate care:
a) prezintă invalidităţi care afectează ireversibil capacitatea de
munca;
b) au împlinit vârsta prevăzută la art. 18 lit. a);
c) beneficiază de pensie în condiţiile art. 19 lit. b) şi ale art. 20
lit. b).
(2) Constatarea situaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) se face numai
cu avizul comisiilor centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului
Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului
Român de Informaţii, după caz.
Art. 44. - (1) Comisiile centrale de expertiză medico-militară ale
Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului
Român de Informaţii pot convoca pentru expertizare pensionarul de invaliditate.
(2) Concluziile expertizării sunt obligatorii şi definitive.
(3) Neprezentarea la comisiile centrale de expertiză medico-militară ale
Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului
Român de Informaţii, din motive imputabile pensionarului, atrage suspendarea
plătii pensiei.
(4) Suspendarea plătii pensiei prevăzute la alin. (2) se face începând
cu luna următoare celei în care neprezentarea s-a comunicat către casa de
pensii sectorială, după caz.
Art. 45. - (1) Pensionarii de invaliditate, cu excepţia celor prevăzuţi
la art. 43 alin. (1), sunt obligaţi să urmeze programele recuperatorii
întocmite de comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele din
sistemul de apărare naţională care au emis decizia medicală asupra capacităţii
de muncă, în vederea reintegrării socio-profesionale.
(2) Neîndeplinirea, din motive imputabile pensionarului, a obligaţiei
prevăzute la alin. (1) atrage suspendarea plătii pensiei începând cu luna
următoare constatării.
(3) Casele de pensii militare efectuează controlul asupra respectării
programelor recuperatorii, pe baza normelor metodologice emise.
(4) Suspendarea plătii pensiei încetează cu luna următoare reluării sau,
după caz, începerii programelor recuperatorii.
Art. 46. - (1) La împlinirea vârstelor prevăzute de prezenta lege
pentru obţinerea pensiei militare de serviciu pentru limita de vârsta pensionării
de invaliditate pot opta pentru pensia care îi avantajează.
(2)Beneficiarii pensiei de invaliditate de gradul I îşi menţin dreptul
la indemnizaţia de însoţitor, indiferent de pensia pentru care optează.
SECTIUNEA a
3-a
Pensia de urmaş
Art. 47. - Pensia de urmaş se cuvine copiilor şi soţul supravieţuitor,
dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea
unei pensii militare de stat.
Art. 48. - Copiii au dreptul la pensie de urmaş:
a) până la împlinirea vârstei de 16 ani;
b) dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată
potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;
c) pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în
perioada în care se aflau în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) sau b).
Art. 49. - (1) Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de
urmaş pe tot timpul vieţii, la
împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de Legea nr.
263/2010, dacă durata căsătoriei cu persoana decedată a fost de cel puţin 15
ani.
(2) În cazul în care durata
căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar cel puţin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaş
cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5 % pentru fiecare lună,
respectiv 6,0 % pentru fiecare an de căsătorie în minus.
Art. 50. - (1 Art. 50. - (1) soţul supravieţuitor are dreptul la pensie
de urmaş, indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul I
sau II, dacă durata căsătoriei cu persoana decedată a fost de cel puţin un an.
(2) soţul supravieţuitor are
dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârsta şi de durata căsătoriei, dacă
decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de munca sau a
unei boli contractate în timpul şi din cauza îndeplinirii serviciului militar/serviciului,
asimilată unei boli profesionale şi dacă nu realizează venituri lunare pentru
care asigurarea este obligatorie ori daca acestea sunt mai mici de 35 % din câştigul
salarial mediu brut pe economie,
Art. 51. - Soţul supravieţuitor care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute
la art. 49 sau la art. 50 alin. (1) beneficiază de pensie de urmaş pe o
perioadă de 6 luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează
venituri lunare pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai
mici de 35 % din câştigul salarial mediu brut pe economie,
Art. 52. - Soţul supravieţuitor care are în îngrijire, la data decesului
susţinătorului, unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani,
beneficiază de pensie de urmaş până la data împlinirii de către ultimul copil a
vârstei de 7 ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare dintr-o
activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea
sunt mai mici de 35 % din câştigul salarial mediu brut pe economie,
Art. 53. - (1) Pensia de urmaş se stabileşte, după caz, din:
a) pensia de serviciu pentru limită de vârstă aflată în plată sau la
care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat;
b) pensia de invaliditate de gradul I, în cazul în care decesul susţinătorului
a survenit înaintea îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea pensiei de
serviciu pentru limită de vârstă.
(2) Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte procentual din pensia susţinătorului
prevăzută la alin. (1), în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel:
a) 50% - pentru un singur urmaş;
b) 75% - pentru 2 urmaşi;
c) 100% - pentru 3 sau mai mulţi urmaşi.
Art. 54. - Cuantumul pensiei de urmaş, în cazul orfanilor de ambii părinţi,
se stabileşte prin însumarea drepturilor de pensie de urmaş calculate după
fiecare părinte.
Art. 55. - În cazul modificării numărului de urmaşi, pensia se
recalculează în conformitate cu dispoziţiile art. 53 alin. (2).
Art. 56. - Soţul supravieţuitor care are dreptul la o pensie proprie şi îndeplineşte
condiţiile prevăzute de lege pentru obţinerea pensiei de urmaş după soţul decedat
poate opta pentru cea mai avantajoasă pensie.
Art. 57. - Persoanele prevăzute la art. 48 lit. c) şi la art. 50 alin.
(1) sunt expertizate, revizuite medical în condiţiile art. 42 şi au obligaţia
de a urma programele recuperatorii, conform reglementărilor prevăzute pentru
pensia de invaliditate în sistemul public de pensii.
SECTIUNEA a 5-a
Actualizarea
pensiilor
Art. 58. - (1)
Cuantumul pensiilor militare se actualizează după cum urmează:
a) ori de câte ori se majorează solda
de grad/salariul pentru gradul profesional, potrivit gradului militar/profesional
şi funcţiei îndeplinite la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de
serviciu, în raport cu procentul de stabilire a pensiei în condiţiile prevăzute
la art. 29- 31, 40 şi art. 106 alin. (1). Cadrele militare, poliţişti sau
funcţionari publici cu statut special pot opta pentru baza de calcul cea mai
avantajoasă luată în considerare la calculul pensiei;
b) în funcţiei de posibilitătile
financiare, în cursul executiei bugetare, prin indexare cu un procent care să
acopere cu până la 100% rata inflatiei, prin hotărâre a Guvernului;
c) în situaţiile în care măsurile de
protectie socială prevăzute la lit. b) se regăsesc în majorarea soldelor de
grad/salariilor pentru gradul profesional şi/sau soldelor de funcţiei/salariilor
pentru funcţiile îndeplinite ale cadrelor militare ori funcţionarilor publici
cu statut special în activitate, actualizarea pensiilor se efectuează în
condiţiile prevăzute la lit. a).
(2) Până la
încheierea procesului de recalculare a pensiilor militare de stat, prevăzută la
art. 89, se vor aplica prevederile alin. (1) lit. b).
SECTIUNEA a 4-a
Stabilirea
şi plata pensiilor
Art. 59. - (1) Pensiile militare de stat se acordă la cererea persoanei îndreptăţite,
a tutorelui sau curatorului acesteia, a persoanei căreia i s-a încredinţat sau
i s-a dat în plasament copilul minor, după caz, depusă personal ori prin mandatar
desemnat prin procură specială.
(2) Cererea de pensionare, depusă
conform prevederilor alin. (1), poate fi retrasă la cererea persoanei îndreptăţite,
până la emiterea deciziei de pensionare.
(3) Militarul,
poliţistul şi funcţionarul public cu statut special depune cererea de
pensionare împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor
prevăzute de prezenta lege, astfel:
74 din H.G.
257/2011
a) la
unitatea militară/inspectoratul judeţean/structura sau direcţia judeţeană de
informaţii, după caz, din care a făcut parte persoana la data trecerii în
rezervă sau direct în retragere/încetării raporturilor de serviciu odată cu
îndeplinirea condiţiilor de acordare a unei pensii;
b) la
centrul militar zonal/judeţean/de sector, unitatea militară/inspectoratul
judeţean/structura sau direcţia judeţeană de informaţii, după caz, din raza de
domiciliu a urmaşilor pensionarilor militari decedaţi ori la casa de pensii
militară;
(4)Pentru
persoanele prevăzute la alin. (3), cererea de pensionare, însoţită de actele
doveditoare, se transmite, în termen de 30 zile de la data depunerii, la casa
de pensii militară competentă, în funcţie de ultimul loc de muncă.
(5) Pentru militarii şi
funcţionarii publici cu statut special care aparţin Ministerului Justitiei,
Serviciului de Protectie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe şi Serviciului
de Telecomunicatii Speciale dosarele de pensionare se transmit la casa de
pensii militară aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei
şi Internelor, sau Serviciului Român de Informaţii, după caz, potrivit
protocoalelor încheiate între acestea.
Art. 60. - (1) În vederea stabilirii pensiei militare de stat organele
prevăzute la art. 59 alin. (3) (4) sunt
obligate să întocmească dosarul de pensionare, acestea purtând întreaga
răspundere pentru respectarea termenelor de depunere şi exactitatea datelor
înscrise.
(2) Dosarul de pensionare pentru invaliditate trebuie să conţină în mod
obligatoriu şi decizia medicală de încadrare în grad de invaliditate.
(3) Metodologia de întocmire a dosarului de pensionare se stabileşte
prin ordin al ministrului apărării naţionale, ministrului administraţiei şi internelor
şi directorului Serviciului Român de Informaţii.
Art. 61. - (1) Drepturile de pensie se stabilesc şi se plãtesc astfel:
a) de la data
încetării plăţii soldelor/salariilor lunare ale cadrelor militare, poliţiştilor
şi funcţionarilor publici cu statut
special, după caz, a soldei/salariului sau pensiei susţinătorului decedat, dacã
cererea, împreunã cu toate actele necesare, a fost depusa la organul de pensii
în cel mult 90 de zile de la data ivirii acestor situaţii;
b) din prima zi a
lunii urmãtoare celei în care cererea, împreunã cu actele necesare, a fost
depusă la casa de pensii militară peste termenul prevãzut la lit. a).
(2) Pentru
persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare ulterior datei iesirii din
rândul cadrelor militare în activitate/încetării raporturilor de serviciu sau
ulterior decesului susţinãtorului pensia se stabileşte şi se plãteşte cu
începere din prima zi a lunii urmãtoare celei în care s-a depus cererea,
împreunã cu actele necesare, la casele de pensii militare.
Art. 64. - (1) Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face
prin decizie emisă de casa de pensii militară, în termen de 45 de zile de la
data înregistrării cererii.
(2) Decizia prevăzută la alin. (1) cuprinde temeiurile de fapt şi de
drept în baza cărora se admite sau se respinge cererea de pensionare, precum şi
termenul în care poate fi introdusă contestaţia.
(3) Decizia casei de pensii militare
se comunică persoanei care a solicitat pensionarea, în termen de 10 zile lucrătoare de la data
emiterii.
Art. 65. - (1) În situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plătii
drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite
şi cele legal cuvenite, casa de pensii militară operează, din oficiu sau la
solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.
(2) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se acordă
sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripţie,
calculat de la data constatării diferenţelor.
(3) Pensia poate fi recalculată prin adăugarea vechimii şi/sau a
stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea
acesteia.
(4) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (3) se acordă
începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.
Art. 66. - (1) În sistemul pensiilor militare de stat, plata pensiei se
face lunar.
(2) Pensia se plăteşte personal titularului, tutorelui sau curatorului
acestuia, persoanei căreia i s-a încredinţat ori i s-a dat în plasament copilul
urmaş sau, după caz, mandatarului desemnat prin procură specială.
Art. 67. - (1) Plata pensiei se face, în funcţiei de opţiunea
pensionarului, prin mandat poştal, în cont curent sau în cont de card, în
condiţiile stabilite prin convenţiile încheiate între casele de pensii militare
şi Compania Naţională „Posta Română” -
S.A. sau, după caz, între casele de pensii militare şi bănci.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în situatia celorlalte drepturi
bănesti pentru stabilirea şi plata cărora competenta revine, potrivit legii,
caselor de pensii militare.
(3) Casele de pensii militare transmit lunar, la domiciliul
beneficiarilor din România, prin Compania Natională „Posta Română” - S.A., taloanele de plată a
drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2), indiferent de modalitatea de plată
pentru care au optat beneficiarii acestora.
Art. 68. - (1) Cheltuielile cu transmiterea către beneficiari a
drepturilor prevăzute la art. 67 alin. (1) şi (2), precum şi cele cu
transmiterea taloanelor de plată la domiciliul beneficiarilor din România se
suportă din bugetul de stat, prin stabilirea unor procente şi tarife conform legilor bugetare anuale.
(2) Procentul prevăzut în situaţia în care achitarea drepturilor se face
la domiciliul beneficiarilor se stabileşte astfel încât cheltuielile totale de
transmitere să nu depăşească 1% din valoarea totală a sumelor plătite.
(3) Comisionul bancar prevăzut în situaţia în care plata drepturilor se
face în cont curent sau în cont de card se stabileşte astfel încât cheltuielile
totale de transmitere să nu depăşească 0,15% din valoarea totală a sumelor
plătite.
Art. 69. - (1) Beneficiarii drepturilor băneşti stabilite de casele de
pensii militare, care nu au domiciliul în România, pot opta pentru transferul
în străinătate al acestor drepturi, în condiţiile legii.
(2) Pensiile militare de stat sau prestaţiilor de asigurări sociale
cuvenite beneficiarilor stabiliţi în străinătate, pot fi transferate în alte ţări,
în condiţiile reglementate prin instrumente juridice cu caracter internaţional
la care România este parte, în moneda ţărilor respective sau într-o altă monedă
asupra căreia s-a convenit.
(3) Cheltuielile generate de transferul în străinătate al pensiilor
militare de stat sau prestaţiilor de asigurări sociale, inclusiv comisioanele
de schimb valutar, se suportă de beneficiar, cu excepţia plăţilor care intră
sub incidenta Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 113/2009 privind
serviciile de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010, în cazul
acestora din urmă comisioanele fiind suportate, proporţional, de către
beneficiar şi de către casele de pensii militare.
Art. 70. - Procedurile referitoare la efectuarea operaţiunilor de plată
a drepturilor băneşti se aprobă prin ordine ale conducătorilor caselor de
pensii militare.
Art. 71. - (1) În sistemul pensiilor militare de stat, plata pensiei
încetează începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre
următoarele cauze:
a) pensionarul a decedat;
b) pensionarul nu mai îndeplineşte condiţiile legale în temeiul cărora
i-a fost acordată pensia;
c) pensionarul de invaliditate, pensionarul urmaş prevăzut la art. 48
lit. c), precum şi cel prevăzut la art. 51 alin. (1) şi-au redobândit capacitatea de
muncă, potrivit legii;
d) au expirat 12 luni de la data la care pensionarul de invaliditate,
pensionarul de urmaş prevăzut la art. 48 lit. c) sau cel prevăzut la art. 50 alin. (1)
nu s-a prezentat, din motive imputabile lui, la revizuirea medicală
obligatorie;
e) au expirat 12 luni de la data la care pensionarul de invaliditate,
pensionarul urmaş prevăzut la art. 48 lit. c) sau cel prevăzut la art. 50 alin. (1) nu s-a
prezentat, din motive imputabile lui, la convocarea prevăzută la art. 44;
f) au expirat 12 luni de la data la care pensionarul de invaliditate,
pensionarul urmaş prevăzut la art. 48 lit. c) sau cel prevăzut la art. 50 alin.
(1) nu a mai urmat programele recuperatorii prevăzute la art. 45 alin. (1);
g) copilul, beneficiar al unei pensii de urmaş, a împlinit vârsta de 26
de ani, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 48 lit. c);
h) pensionarul urmaş a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească
rămasă definitivă, pentru infracţiunea de omor sau tentativă de omor, comisă
asupra susţinătorului.
(2) Modificările intervenite în starea civilă a persoanei, de natură să
conducă la încetarea plătii pensiei, în conformitate cu prevederile alin. (1)
lit. a), se comunică de Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia
pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.
(3) Instanţele judecătoreşti au obligaţia să comunice, în scris, Informaţiile
de natură să conducă la încetarea plătii pensiei, în termen de 10 zile de la
data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în situaţia prevăzută la alin.
(1) lit. h), casei de pensii militare în evidentele căreia se află pensionarul
condamnat.
Art. 72. - (1) În sistemul pensiilor militare de stat, plata pensiei se
suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre
următoarele cauze:
a) pensionarul si-a stabilit domiciliul pe teritoriul altui stat, cu
care România a încheiat convenţie de reciprocitate în domeniul asigurărilor
sociale, dacă, potrivit prevederilor acesteia, pensia se plăteşte de către
celălalt stat;
b) pensionarul de invaliditate sau pensionarul urmaş prevăzut la art. 48
lit. c) ori cel prevăzut la art. 50 alin. (1) nu se prezintă la revizuirea
medicală obligatorie sau la convocarea comisiilor centrale de expertiză
medico-militară ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei
şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii;
d) pensionarul urmaş, prevăzut la art. 48 lit. a), a împlinit vârsta de
16 ani şi nu face dovada continuării studiilor;
e) soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, realizează
venituri brute lunare pentru care, potrivit legii, asigurarea este obligatorie,
dacă acestea sunt mai mari de 35% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de
lege;
f) soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, s-a
recăsătorit;
g) soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii militare de stat,
optează pentru o altă pensie, potrivit legii, din sistemul public de pensii,
sau dintr-un alt sistem de asigurări sociale, neintegrat sistemului public de
pensii;
(2) În situaţia copilului,
beneficiar al unei pensii de urmaş, în condiţiile prevăzute la art. 48 lit. b),
care nu face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă începând
cu data de 1 octombrie a anului în curs.
(3) Plata indemnizaţiei pentru însoţitor prevăzute la art. 41 alin. (1)
se suspendă pe perioada în care pensionarul este internat într-o instituţie de
asistentă socială sau într-o unitate medicală specializată, în care se asigură
supraveghere şi îngrijire permanente, cu excepţia situaţiilor în care
pensionarul este nevăzător.
(4) Suspendarea plătii pensiei şi/sau a indemnizaţiei pentru însoţitor
se poate face şi la cererea pensionarului, situaţie în care suspendarea plătii
se face începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea.
Art. 73. - În sistemul pensiilor militare, reluarea plătii pensiei se
face, la cerere, după cum urmează:
a) începând cu luna următoare celei în care a fost înlăturată cauza
care, potrivit legii, a dus la suspendarea plătii pensiei, dacă cererea a fost
depusă în termen de 30 de zile de la data la care cauza suspendării a fost
înlăturată;
b) începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea, dacă
depunerea acesteia s-a făcut după expirarea termenului prevăzut la lit. a);
c) de la data începerii anului şcolar, în situaţia în care suspendarea
plătii pensiei s-a făcut în temeiul prevederilor art. 72 alin. (1) lit. d).
Art. 74. - Încetarea, suspendarea sau reluarea plătii pensiei, precum şi
orice modificare a drepturilor de pensie se fac prin decizie emisă de casele de
pensii militare, în condiţiile respectării regimului juridic al deciziei de
înscriere la pensie.
Art. 75. - Prevederile prezentei legi, referitoare la stabilirea şi modificarea
drepturilor, la încetarea, suspendarea şi reluarea plătii acestora, se aplică
şi indemnizaţiilor acordate prin legi speciale, ale căror stabilire şi plată se
află, potrivit legii, în competenta materială a caselor de pensii militare, cu excepţia
situaţiilor în care legea specială de reglementare dispune altfel.
Art. 76. - (1) În sistemul pensiilor militare de stat, pot cumula pensia
cu venituri provenite din situaţii pentru care asigurarea este obligatorie, în
condiţiile legii, următoarele categorii de pensionari:
a) pensionarii militari care beneficiază de pensie de serviciu;
b) nevăzătorii;
c) pensionarii de invaliditate gradul III, precum şi copiii, pensionari
de urmaş, încadraţi în gradul III de invaliditate;
d) copiii, pensionari de urmaş, prevăzuti la art. 48 lit. a) şi b).
(2) soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, poate
cumula pensia cu venituri din activităţi profesionale pentru care asigurarea
este obligatorie, potrivit legii, dacă acestea nu depăşesc 35% din câştigul
salarial mediu brut prevăzut de lege.
Art. 77. – Pensionari militari care realizează stagii de cotizare, care nu
au fost valorificate la stabilirea pensiei militare de stat, pot solicita
stabilirea drepturilor de pensie în condiţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice.
Art. 78. - (1) Deciziile de pensie ale pensionarilor militari rechemaţi în
activitate sau care au redobândit calitatea de poliţişti sau funcţionari
publici cu statut special în instituţii din sistemul de apărare, ordine publică
şi securitate naţională se revocă.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică din ziua în care militarul,
poliţistul sau funcţionarul public cu statut special a fost rechemat în
activitate sau a redobândit calitatea de poliţişti sau funcţionari publici cu
statut special.
(3) Instituţiile prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a comunica
caselor de pensii militare în termen de 15 zile persoanele care beneficiază de
pensie militară şi au fost rechemate în activitate sau au redobândit calitatea
de poliţist sau funcţionar public cu statut special.
(4) Unitatea/instituţia şi militarii rechemaţi în rândul militarilor în
activitate sau încadraţi ca funcţionari publici cu statut special pot cere
oricând pensionarea în condiţiile prezentei legi.
(5) La o nouă trecere în rezervă/încetare a raporturilor de muncă,
vechimea care se ia în considerare la stabilirea pensiei militare de stat este
cea stabilită la pensionarea anterioară, la care se adaugă timpul servit după
rechemarea în activitate, respectiv, timpul lucrat în calitate de poliţist şi funcţionar public cu statut special.
(5) În baza de calcul al
pensiei se iau soldele/salariile prevăzute la art. 28.
Art. 79. - Beneficiarii drepturilor prevăzute de prezenta lege sunt obligaţi
să comunice casei de pensii militare, în evidenţele căreia se află, orice
schimbare în situaţia proprie, de natură să conducă la modificarea condiţiilor
în funcţie de care i-a fost stabilită sau i se plăteşte pensia, în termen de 15
zile de la data apariţiei acesteia.
Art. 80. - (1) Sumele neîncasate de către pensionar, reprezentând pensia
pe luna în care a avut loc decesul si/sau, după caz, drepturi restante de
pensie, cuvenite şi neîncasate până la deces, se plătesc sotului supravieţuitor,
copiilor, părintilor sau, în lipsa acestora, celorlalti mostenitori, în
condiţiile dreptului comun.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) pot fi solicitate în cadrul termenului
general de prescripţie.
CAPITOLUL II
Alte drepturi de asigurări sociale
În sistemul pensiilor militare de stat, în afara
pensiilor, se mai pot acorda, în condiţiile prezentei legi, următoarele drepturi
de asigurări sociale:
a) tratament balnear care se suportã de la bugetul
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, pentru asiguraţi şi
pensionari;
b) bilete de odihnă şi
tratament, acordate conform legilor în vigore;
c) ajutor de deces, în
cazul decesului militarului, poliţistului sau funcţionarului public cu statut
special, pensionarului sau unui membru al familiei unuia dintre aceştia.
(1)
Ajutorul de deces se suportã din bugetul de stat şi se acordã, la cerere, pe
baza certificatului de deces.
(2) Acordarea
ajutorului de deces nu este condiţionatã de realizarea unei anumite vechimi în
serviciu.
(1) Ajutorul de deces se achitã în termen de 24 de ore
de la solicitare de:
a)
angajator, în cazul decesului militarului, poliţistului sau funcţionarului
public cu statut special, respectiv al unui membru de familie al acestuia;
c) casa de pensii militară sau centrul militar
zonal/judeţean/sector în cazul decesului pensionarului, respectiv al unui
membru de familie al acestuia.
(1) Ajutorul de deces se achită persoanei îndreptăţite
sau mandatarului desemnat, prin procură specială, de către aceasta.
(2) Ajutorul de deces poate fi solicitat, pe baza actelor
justificative, în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data
decesului.
(3) Cuantumul ajutorului de deces solicitat potrivit
alin. (1) se achitã la nivelul cuvenit la data decesului stabilit conform legi.
CAPITOLUL IV
Casele de
pensii militare
Art. 81. - (1) Casele de pensii militare se înfiinţează în subordinea
Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului
Român de Informaţii, după caz, ca structuri cu personalitate juridică şi cu
sediul în municipiul Bucureşti.
(2) Casele de pensii militare prevăzute la alin. (1) sunt succesoare de
drept ale caselor de pensii sectoriale structurilor
organizatorice responsabile cu pensiile din instituţiile menţionate la
alin. (1).
Art. 82. - Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea caselor de pensii militare
se stabilesc prin hotărâre a Guvernului la propunerea Ministerului Apărării
Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii,
adoptată în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi.
Art. 83. - (1)
Ministrul apărării naţionale, ministrul administraţiei şi internelor şi directorul
Serviciului Român de Informaţii sunt ordonatori principali de credite pentru
bugetul ministerului/serviciului respectiv, de unde se asigura şi fondurile
pentru pensiile militare.
Directorii
caselor de pensii militare sunt ordonatori terţiari de credite pentru
cheltuielile cu prestaţiile achitate din bugetul de stat.
Art. 84. - Cheltuielile privind organizarea şi funcţionarea caselor de
pensii militare se suportă din bugetul de stat, prin bugetele instituţiilor
publice în subordinea cărora funcţionează.
Art. 85. - În aplicarea prevederilor prezentei legi, casele de pensii militare
îndeplinesc, în principal, următoarele atribuţii:
a) asigură evidenţa la nivel naţional a tuturor beneficiarilor
dispoziţiilor prezentei legi;
b) stabileşte cuantumul pensiilor din sistemul pensiilor militare de
stat prin decizii, conform prezentei legi;
c) asigură
distribuirea şi primirea pensiilor militare de stat la fiecare pensionar;
d) asigură evidenţa drepturilor şi obligaţiilor stabilite în sistemul
pensiilor militare de stat, pe baza codului numeric personal;
e) controlează
activitatea de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă;
f) aplică prevederile convenţiilor internaţionale de asigurări sociale,
la care România este parte, precum şi ansamblul reglementărilor comunitare şi dezvoltă
relaţii cu organisme similare în domeniul pensiilor militare şi asigurărilor
sociale din alte ţări, în limita competentelor prevăzute de lege;
g) organizează selecţia, pregătirea şi perfecţionarea profesională a
personalului din domeniul pensiilor militare;
h) asigură introducerea, extinderea, întreţinerea şi protecţia
sistemelor automate de calcul şi de evidentă;
i) asigură reprezentarea în fata instanţelor judecătoreşti în litigiile
în care sunt parte ca urmare a aplicării dispoziţiilor prezentei legi, după caz;
j) organizează
activitatea privind stabilirea şi plata contribuţiilor pentru fondurile de
pensii administrate privat, conform dispoziţiilor legale în vigoare;
k) asigură exportul în străinătate al prestaţiilor stabilite potrivit
reglementărilor legale în domeniu;
l) îndeplinesc orice alte atribuţii stabilite prin dispoziţii legale.
Art. 86. - Realizarea atribuţiilor ce revin caselor de pensii militare,
potrivit legii, este supusă controlului Ministerului Apărării Naţionale,
Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii,
după caz.
Art. 87. - (1) Salarizarea personalului caselor de pensii militare se realizează
potrivit legii
(2) Cheltuielile
curente şi de capital ale caselor de pensii militare se suportă din bugetul de
stat, prin bugetele instituţiilor în subordinea cărora funcţionează.
CAPITOLUL IV
Răspunderea
juridica
Art. 88. - Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea
materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz.
SECTIUNEA 1
Infracţiuni
Art. 89. – Transmiterea şi efectuarea de înregistrări inexacte precum şi
omisiunea înregistrărilor în procesul de stabilire a drepturilor de pensie, având
ca efect denaturarea evidentelor privind beneficiarii dispoziţiilor prezentei
legi, vechimea în muncă sau efectuarea de plăti nejustificate din bugetul de
stat, constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit Codului penal.
SECTIUNEA a
2-a
Contravenţii
Art. 90. - Constituie contravenţie următoarele fapte dacă nu sunt săvârşite
în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni:
a) nerespectarea metodologiei şi a criteriilor de încadrare în condiţii de
muncă deosebite, speciale sau alte condiţii;
b) nerespectarea prevederilor art. 28 privind baza de calcul folosita
pentru stabilirea pensiei militare de stat;
c) nerespectarea prevederilor art. 79 privind obligaţia comunicării
casei de pensii militare modificările intervenite referitoare la condiţiile de
acordare a pensiei.
d) nerespectarea eliberării la cerere a actelor prevăzute de lege, prin
care se face dovada vechimii în muncă, necesare stabilirii drepturilor de
pensie, care sunt scutite de orice fel de taxe şi comisioane.
Art. 91. - (1) Contravenţiile prevăzute la art. 90 se sancţionează după
cum urmează:
a) cele de la lit. c) şi d) cu amendă de la 500 lei la 1000 lei;
b) cele de la lit. a) şi b) cu amendă de la 1500 lei la 5000 lei.
(2) Nivelul
amenzilor prevăzut la alin. (1) poate fi actualizat prin hotărâre a Guvernului.
Art. 92. - Constatarea contraventiilor prevazute la art. 90 şi aplicarea
sanctiunilor prevazute la art. 91 se fac de catre organele de control ale
caselor de pensii militare.
Art. 93. - Amenzile contraventionale aplicate potrivit prevederilor art.
91 şi 92, constituie venituri la bugetul de stat.
Art. 94. - Dispozitiile referitoare la contraventii prevazute la art.
90-92 se completeaza cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contraventiilor, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobata cu modificari şi completari prin
Legea nr. 180/2002, cu modificarile şi completarile ulterioare.
CAPITOLUL V
Jurisdictia
în sistemului pensiilor militare de stat
Art. 95. - (1) Deciziile de pensie emise de casele de pensie militare
pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de
contestatii care functionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale,
Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii.
(2) Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă
procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdictional.
(3) Deciziile de pensie necontestate în termen prevazut la alin. (1)
sunt definitive.
Art. 96. - (1) Comisiile de contestatii care functionează în cadrul
Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului
Român de Informaţii sunt organisme de verificare, care examinează şi hotărăsc
asupra deciziilor de pensie emise de casele de pensii militare şi urmăresc
aplicarea corectă a legislatiei referitoare la pensiile publice.
(2) Organizarea, functionarea şi structura comisiilor de contestatii
care functionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei
şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii se stabilesc prin ordin comun
al ministrului apărării Naţionale, ministrului Administraţiei şi internelor şi directorului
Serviciului Român de Informaţii, în termen de 30 de zile de la intrarea în
vigoare a prezentei legi.
(3) În solutionarea contestatiilor, comisiile de contestatii care
functionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei
şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii adoptă hotărâri.
(4) Termenul de solutionare
a contestatiei este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia la
comisiile de contestaţii.
(5) În situaţia în care contestaţia nu este
soluţionată de comisiile de contestaţii în termenul de 45 zile, deciziile de
pensie pot fi atacate la instanţa în a cărei rază teritorială îsi are
domiciliul ori sediul reclamantul.
Art. 97. - (1) Hotararile comisiilor de contestatii care functionează în
cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor
şi Serviciului Român de Informaţii se comunica persoanelor în cauza şi caselor
de pensii militare interesate în termen de 10 zile de la adoptare.
(2) Hotărârile comisiilor de contestatii pot fi atacate la instanţa în a cărei rază
teritorială îsi are domiciliul ori sediul reclamantul, în termen de 30
de zile de la comunicare.
(3) Hotararile comisiilor de contestatii, care nu au fost atacate la instantele
judecătoresti în termenul prevazut la alin. (2), sunt definitive.
Art. 98. - Jurisdictia în sistemului pensiilor militare de stat se
realizează prin tribunale şi curti de apel.
Art. 99. - Tribunalele solutionează în primă instantă litigiile privind:
a) hotărârile comisiilor de contestatii care functionează în cadrul
Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului
Român de Informaţii privind deciziile de pensie;
b) deciziile comisiilor centrale de expertiză medico-militară ale
Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului
Român de Informaţii date în solutionarea contestatiilor privind deciziile
medicale asupra capacitătii de muncă;
c) refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de
pensie militara de stat sau de asigurări sociale;
d) modul de stabilire şi de plată a pensiilor militare de stat şi a
altor drepturi de asigurări sociale;
e) plângerile împotriva proceselor-verbale de contraventie încheiate în
baza prezentei legi;
f) contestatiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în
baza prezentei legi;
g) alte drepturi şi obligatii din sistemul pensiilor militare născute în
temeiul prezentei legi.
Art. 100. - (1) Cererile îndreptate împotriva caselor de pensii militare
se adresează instantei în a cărei rază teritorială îsi are domiciliul ori
sediul reclamantul.
(2) Celelalte cereri se adresează instantei în a cărei rază teritorială
îsi are domiciliul pîrâtul.
Art. 101. - (1) Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face recurs
la curtea de apel competentă.
(2) Hotărârile curtilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor,
neatacate cu recurs în termen, sunt definitive şi irevocabile.
Art. 102. - Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdictia în sistemului
pensiilor militare de stat, se completează cu dispozitiile Codului de procedură
civilă şi ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.
Art. 103. - Cererile în fata oricăror organe sau instante, precum şi toate
actele procedurale în legătură cu litigiile, având ca obiect drepturi sau
obligatii de pensii militare de stat sau de asigurări sociale, sunt scutite de
taxă de timbru.
CAPITOLUL VI
Dispozitii finale
şi tranzitorii
Art. 104. - (1) Constituie vechime în serviciu pentru stabilirea pensiei militare de stat şi
perioadele recunoscute ca vechime în serviciu, vechime în muncă sau stagiu de cotizare, în
condiţiile legii, până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Dovada vechimii în serviciu pentru stabilirea pensiei militare de
stat, pentru perioadele anterioare datei intrării în vigoare a prezentei legi,
se face cu actele prevăzute de legislatia anterioară.
(3) Perioadele de vechime în muncă realizate în grupele I şi a II-a de
muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în conditii speciale,
respectiv deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare.
cu exceptia
celor realizate în activitătile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1)
din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sunt
încadrate în conditii speciale.
(4) Adeverintele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau
a II-a de muncă sunt valorificate, numai în situatia în care au fost emise
conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1
aprilie 2001.
Art. 105. - (1) Cererile în legătură cu eliberarea actelor prevăzute de
lege, prin care se face dovada vechimii în serviciu prevăzute la art. 104 alin.
(1), necesare stabilirii drepturilor de pensie, sunt scutite de orice fel de
taxe şi comisioane.
(2) Cererile prevăzute la alin. (1) se solutionează în termen de 30 de
zile de la data înregistrării.
Art. 106. -
(1) Militarii, poliţişti şi funcţionarii publici cu statut special care au
plătit contribuţia individuală la bugetul de stat, contribuţie la Fondul pentru
pensia suplimentară, respectiv contribuţie individuală de asigurări sociale la
bugetul asigurărilor sociale de stat, beneficiază de un spor procentual la
cuantumul pensiei stabilit în condiţiile
art. 29 - 31 şi ale art. 58 alin. (1) astfel:
a) 3% pentru
o vechime a contributiei între 5 - 15 ani;
b) 6% pentru
o vechime a contributiei între 15 - 25 ani;
c) 9% pentru
o vechime a contributiei peste 25 de ani.
Art. 107. - (1) Pensiile militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor
publici cu statut special recalculate în baza
Legii nr. 119/2010, precum şi cele stabilite în baza Legii nr.263/2010 se
recalculează în condiţiile prezentei legi şi devin pensii militare de stat în
înţelesul prezentei legi.
(2) Pensiile anticipate şi anticitate parţial
stabilite în baza legislaţiei anterioare prezentei legi devin pensii de
serviciu pentru limită de vârstă.
(3) În cazul în care cuantumul pensiei recalculate este mai mic decât
cuantumul pensiei în plată se menţine cuantumul pensiei în plată;
(4) Recalcularea prevăzută la alin. (1) se
realizează pe baza unei metodologii ce se se stabileşte prin hotãrâre a
Guvernului, la propunerea Ministerului Apãrãrii Naţionale, Ministerului
Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, adoptatã în
termen de 30 de zile de la data publicãrii prezentei legi.
Art. 108. - La data
încheierii procesului de recalculare a pensiilor, efectuată potrivit prevederilor
art. 106, pensiile acordate pe baza legislatiei anterioare, aflate în plată,
devin pensii militare de stat în întelesul prezentei legi.
Art. ... În perioada de aplicare etapizată, prin legi speciale
anuale, a prevederilor legii cadru privind
salarizarea unitără a personalului plătit din fonduri publice prin solda/salariul funcţiei de
bază prevăzută la art. 28 se înţelege solda/salariul de funcţie, solda de
grad/salariul gradului profesional, gradaţii, indemnizaţia de dispozitiv/spor
pentru misiune permanentă, şi după caz, solda/salariul de merit, precum şi
indemnizaţia de comandă/conducere stabilite potrivit legii în luna decembrie
2009, actualizate conform legii la data deschiderii dreptului la pensie.
Art. 109. - (1) În cazul modificării numărului de urmaşi după intrarea
în vigoare a prezentei legi, pentru o pensie stabilită pe baza legislatiei
anterioare, pensia de urmaş cuvenită sotului supravieţuitor se recalculează
potrivit prezentei legi, cu păstrarea conditiilor existente la data deciziei
initiale.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul pensiilor de
invaliditate stabilite pe baza legislatiei anterioare, la modificarea
încadrării într-un alt grad de invaliditate.
(3) În cazul în care cuantumul pensiei obţinut conform alin. (1) şi (2)
este mai mic decât cuantumul pensiei în plată se mentine cuantumul pensiei în
plată.
Art. 110. - Litigiile care se referă la drepturile ce fac obiectul
prezentei legi, aflate pe rolul instantelor la data intrării în vigoare a
acesteia, se vor judeca potrivit legii în baza căreia a fost stabilit dreptul.
Art. 111. - (1) Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie se
recuperează de la beneficiari în termenul general de prescriptie de 3 ani.
(2) Sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor de pensii militare
se recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei de pensii militare
respective, care constituie titlu executoriu.
(3) Debitele reprezentând
prestatii de asigurări sociale mai mici de 10 lei nu se urmăresc.
(4) Sumele rămase nerecuperate de pe urma beneficiarilor decedati nu se
mai urmăresc.
Art. 112. - (1) Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie militara de
stat, ca urmare a unei infractiuni săvârsite de beneficiar, se recuperează de
la acesta, de la data primei plăti a sumelor necuvenite, plus dobânzile
aferente, până la recuperarea integrală a prejudiciului.
(2) Sumele
stabilite în conformitate cu prevederile alin. (1), rămase nerecuperate de la
pensionarii decedati, nu se mai urmaresc.
Art. 113. - (1) Debitele provenite din drepturile de pensie din sistemul
pensiilor militare de stat se recuperează prin
executorii proprii ai caselor de pensii militare conform legii şi se
fac venit la bugetul de stat.
(2) La recuperarea debitelor în conformitate cu dispozitiile alin. (1)
se aplică prevederile Codului de procedură fiscală în materie.
Art. 114. - Bazele de date privind beneficiarii dispoziţiilor prezentei
legi sunt proprietatea caselor de pensii militare şi au caracter clasificat.
Art. 115. - Aplicatia informatică utilizată
la stabilirea pensiilor militare de stat se omologhează şi este publică.
Art. 116. - (1) Expertizele dispuse de
instantele judecătoresti în litigiile de asigurări sociale se efectuează numai
de experti specializati în asigurări sociale.
(2) În vederea pregătirii şi atestării
expertilor specializati în asigurări sociale, Ministerul Justitiei efectuează
modificările necesare în legislatia specifică.
Art. 118. - Cererile adresate casei de pensii militare constituite la
nivelul institutiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) se solutionează în termenul
prevăzut de lege şi sunt scutite de orice fel de taxă.
Art. 120. - Cererile înregistrate şi nesolutionate până la data intrării
în vigoare a prezentei legi vor fi solutionate conform normelor legale
existente la data deschiderii drepturilor de pensii şi asigurări sociale.
Art. 122. - La stabilire pensiile se rotunjesc din leu în leu în
favoarea beneficiarului.
Art. 123. - Prezenta lege intră în vigoare la data de .......
Art. 124. - Pe
data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
- art. 1 lit. a), art. 4 alin. (1) lit. a), art. 5 alin. (1), (2) şi (3),
art. 8, art. 9 lit. b) şi art. 11 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea
unor masuri în domeniul pensiilor, publicata în Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 441 din 30.06.2010;
- Ordonanta de urgenta nr. 1/2011 privind stabilirea unor masuri în domeniul
pensiilor acordate beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare, ordine
publica şi siguranta nationala, publicata în Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 81 din 31.01.2011, cu modificarile şi completarile ulterioare;;
- dispozitii contrare din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de
pensii publice, publicata în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 852
din 20.12.2010, cu modificarile şi completarile ulterioare;
- orice alte dispozitii contrare prezentei legi.
Anexa nr.1
VÂRSTA de
pensionare, stagii complete şi stagii minime de cotizare în specialitate,
pentru cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari,
poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul
administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice
şi siguranţei naţionale
Luna şi anul
naşterii
|
Luna şi anul
pensionării
|
Vârsta la ieşirea
la pensie
(ani/luni)
|
Până în ianuarie 1956 inclusiv
|
Ianuarie 2011
|
55/0
|
Februarie 1956
|
Februarie 2011
|
55/0
|
Martie 1956
|
Martie 2011
|
55/0
|
Aprilie 1956
|
Mai 2011
|
55/1
|
Mai 1956
|
Iunie 2011
|
55/1
|
Iunie 1956
|
Iulie 2011
|
55/1
|
Iulie 1956
|
Septembrie 2011
|
55/2
|
August 1956
|
Octombrie 2011
|
55/2
|
Septembrie 1956
|
Noiembrie 2011
|
55/2
|
Octombrie 1956
|
Ianuarie 2012
|
55/3
|
Noiembrie 1956
|
Februarie 2012
|
55/3
|
Decembrie 1956
|
Martie 2012
|
55/3
|
Ianuarie 1957
|
Mai 2012
|
55/4
|
Februarie 1957
|
Iunie 2012
|
55/4
|
Martie 1957
|
Iulie 2012
|
55/4
|
Aprilie 1957
|
Septembrie 2012
|
55/5
|
Mai 1957
|
Octombrie 2012
|
55/5
|
Iunie 1957
|
Noiembrie 2012
|
55/5
|
Iulie 1957
|
Ianuarie 2013
|
55/6
|
August 1957
|
Februarie 2013
|
55/6
|
Septembrie 1957
|
Martie 2013
|
55/6
|
Octombrie 1957
|
Mai 2013
|
55/7
|
Noiembrie 1957
|
Iunie 2013
|
55/7
|
Decembrie 1957
|
Iulie 2013
|
55/7
|
Ianuarie 1958
|
Septembrie 2013
|
55/8
|
Februarie 1958
|
Octombrie 2013
|
55/8
|
Martie 1958
|
Noiembrie 2013
|
55/8
|
Aprilie 1958
|
Ianuarie 2014
|
55/9
|
Mai 1958
|
Februarie 2014
|
55/9
|
Iunie 1958
|
Martie 2014
|
55/9
|
Iulie 1958
|
Mai 2014
|
55/10
|
August 1958
|
Iunie 2014
|
55/10
|
Septembrie 1958
|
Iulie 2014
|
55/10
|
Octombrie 1958
|
Septembrie 2014
|
55/11
|
Noiembrie 1958
|
Octombrie 2014
|
55/11
|
Decembrie 1958
|
Noiembrie 2014
|
55/11
|
Ianuarie 1959
|
Ianuarie 2015
|
56/0
|
Februarie 1959
|
Februarie 2015
|
56/0
|
Martie 1959
|
Martie 2015
|
56/0
|
Aprilie 1959
|
Mai 2015
|
56/1
|
Mai 1959
|
Iunie 2015
|
56/1
|
Iunie 1959
|
Iulie 2015
|
56/1
|
Iulie 1959
|
Septembrie 2015
|
56/2
|
August 1959
|
Octombrie 2015
|
56/2
|
Septembrie 1959
|
Noiembrie 2015
|
56/2
|
Octombrie 1959
|
Ianuarie 2016
|
56/3
|
Noiembrie 1959
|
Februarie 2016
|
56/3
|
Decembrie 1959
|
Martie 2016
|
56/3
|
Ianuarie 1960
|
Mai 2016
|
56/4
|
Februarie 1960
|
Iunie 2016
|
56/4
|
Martie 1960
|
Iulie 2016
|
56/4
|
Aprilie 1960
|
Septembrie 2016
|
56/5
|
Mai 1960
|
Octombrie 2016
|
56/5
|
Iunie 1960
|
Noiembrie 2016
|
56/5
|
Iulie 1960
|
Ianuarie 2017
|
56/6
|
August 1960
|
Februarie 2017
|
56/6
|
Septembrie 1960
|
Martie 2017
|
56/6
|
Octombrie 1960
|
Mai 2017
|
56/7
|
Noiembrie 1960
|
Iunie 2017
|
56/7
|
Decembrie 1960
|
Iulie 2017
|
56/7
|
Ianuarie 1961
|
Septembrie 2017
|
56/8
|
Februarie 1961
|
Octombrie 2017
|
56/8
|
Martie 1961
|
Noiembrie 2017
|
56/8
|
Aprilie 1961
|
Ianuarie 2018
|
56/9
|
Mai 1961
|
Februarie 2018
|
56/9
|
Iunie 1961
|
Martie 2018
|
56/9
|
Iulie 1961
|
Mai 2018
|
56/10
|
August 1961
|
Iunie 2018
|
56/10
|
Septembrie 1961
|
Iulie 2018
|
56/10
|
Octombrie 1961
|
Septembrie 2018
|
56/11
|
Noiembrie 1961
|
Octombrie 2018
|
56/11
|
Decembrie 1961
|
Noiembrie 2018
|
56/11
|
Ianuarie 1962
|
Ianuarie 2019
|
57/0
|
Februarie 1962
|
Februarie 2019
|
57/0
|
Martie 1962
|
Martie 2019
|
57/0
|
Aprilie 1962
|
Mai 2019
|
57/1
|
Mai 1962
|
Iunie 2019
|
57/1
|
Iunie 1962
|
Iulie 2019
|
57/1
|
Iulie 1962
|
Septembrie 2019
|
57/2
|
August 1962
|
Octombrie 2019
|
57/2
|
Septembrie 1962
|
Noiembrie 2019
|
57/2
|
Octombrie 1962
|
Ianuarie 2020
|
57/3
|
Noiembrie 1962
|
Februarie 2020
|
57/3
|
Decembrie 1962
|
Martie 2020
|
57/3
|
Ianuarie 1963
|
Mai 2020
|
57/4
|
Februarie 1963
|
Iunie 2020
|
57/4
|
Martie 1963
|
Iulie 2020
|
57/4
|
Aprilie 1963
|
Septembrie 2020
|
57/5
|
Mai 1963
|
Octombrie 2020
|
57/5
|
Iunie 1963
|
Noiembrie 2020
|
57/5
|
Iulie 1963
|
Ianuarie 2021
|
57/6
|
August 1963
|
Februarie 2021
|
57/6
|
Septembrie 1963
|
Martie 2021
|
57/6
|
Octombrie 1963
|
Mai 2021
|
57/7
|
Noiembrie 1963
|
Iunie 2021
|
57/7
|
Decembrie 1963
|
Iulie 2021
|
57/7
|
Ianuarie 1964
|
Septembrie 2021
|
57/8
|
Februarie 1964
|
Octombrie 2021
|
57/8
|
Martie 1964
|
Noiembrie 2021
|
57/8
|
Aprilie 1964
|
Ianuarie 2022
|
57/9
|
Mai 1964
|
Februarie 2022
|
57/9
|
Iunie 1964
|
Martie 2022
|
57/9
|
Iulie 1964
|
Mai 2022
|
57/10
|
August 1964
|
Iunie 2022
|
57/10
|
Septembrie 1964
|
Iulie 2022
|
57/10
|
Octombrie 1964
|
Septembrie 2022
|
57/11
|
Noiembrie 1964
|
Octombrie 2022
|
57/11
|
Decembrie 1964
|
Noiembrie 2022
|
57/11
|
Ianuarie 1965
|
Ianuarie 2023
|
58/0
|
Februarie 1965
|
Februarie 2023
|
58/0
|
Martie 1965
|
Martie 2023
|
58/0
|
Aprilie 1965
|
Mai 2023
|
58/1
|
Mai 1965
|
Iunie 2023
|
58/1
|
Iunie 1965
|
Iulie 2023
|
58/1
|
Iulie 1965
|
Septembrie 2023
|
58/2
|
August 1965
|
Octombrie 2023
|
58/2
|
Septembrie 1965
|
Noiembrie 2023
|
58/2
|
Octombrie 1965
|
Ianuarie 2024
|
58/3
|
Noiembrie 1965
|
Februarie 2024
|
58/3
|
Decembrie 1965
|
Martie 2024
|
58/3
|
Ianuarie 1966
|
Mai 2024
|
58/4
|
Februarie 1966
|
Iunie 2024
|
58/4
|
Martie 1966
|
Iulie 2024
|
58/4
|
Aprilie 1966
|
Septembrie 2024
|
58/5
|
Mai 1966
|
Octombrie 2024
|
58/5
|
Iunie 1966
|
Noiembrie 2024
|
58/5
|
Iulie 1966
|
Ianuarie 2025
|
58/6
|
August 1966
|
Februarie 2025
|
58/6
|
Septembrie 1966
|
Martie 2025
|
58/6
|
Octombrie 1966
|
Mai 2025
|
58/7
|
Noiembrie 1966
|
Iunie 2025
|
58/7
|
Decembrie 1966
|
Iulie 2025
|
58/7
|
Ianuarie 1967
|
Septembrie 2025
|
58/8
|
Februarie 1967
|
Octombrie 2025
|
58/8
|
Martie 1967
|
Noiembrie 2025
|
58/8
|
Aprilie 1967
|
Ianuarie 2026
|
58/9
|
Mai 1967
|
Februarie 2026
|
58/9
|
Iunie 1967
|
Martie 2026
|
58/9
|
Iulie 1967
|
Mai 2026
|
58/10
|
August 1967
|
Iunie 2026
|
58/10
|
Septembrie 1967
|
Iulie 2026
|
58/10
|
Octombrie 1967
|
Septembrie 2026
|
58/11
|
Noiembrie 1967
|
Octombrie 2026
|
58/11
|
Decembrie 1967
|
Noiembrie 2026
|
58/11
|
Ianuarie 1968
|
Ianuarie 2027
|
59/0
|
Februarie 1968
|
Februarie 2027
|
59/0
|
Martie 1968
|
Aprilie 2027
|
59/1
|
Aprilie 1968
|
Mai 2027
|
59/1
|
Mai 1968
|
Iulie 2027
|
59/2
|
Iunie 1968
|
August 2027
|
59/2
|
Iulie 1968
|
Octombrie 2027
|
59/3
|
August 1968
|
Noiembrie 2027
|
59/3
|
Septembrie 1968
|
Ianuarie 2028
|
59/4
|
Octombrie 1968
|
Februarie 2028
|
59/4
|
Noiembrie 1968
|
Aprilie 2028
|
59/5
|
Decembrie 1968
|
Mai 2028
|
59/5
|
Ianuarie 1969
|
Iulie 2028
|
59/6
|
Februarie 1969
|
August 2028
|
59/6
|
Martie 1969
|
Octombrie 2028
|
59/7
|
Aprilie 1969
|
Noiembrie 2028
|
59/7
|
Mai 1969
|
Ianuarie 2029
|
59/8
|
Iunie 1969
|
Februarie 2029
|
59/8
|
Iulie 1969
|
Aprilie 2029
|
59/9
|
August 1969
|
Mai 2029
|
59/9
|
Septembrie 1969
|
Iulie 2029
|
59/10
|
Octombrie 1969
|
August 2029
|
59/10
|
Noiembrie 1969
|
Octombrie 2029
|
59/11
|
Decembrie 1969
|
Noiembrie 2029
|
59/11
|
Ianuarie 1970
|
Ianuarie 2030
|
60/0
|
Anexa nr.2